Mănăstirea Timișeni, de la calvar la înviere

În plini ani de război, Mitropolitul Vasile Lăzărescu gândea strategic, nu desfășurările de forțe în ceea ce istoria recunoștea a fi cel de-al Doilea Război Mondial, ci războiul cel nevăzut, despre care vorbea cu atâta înțelepciune Sfântul Nicodim Aghioritul în scrierea omonimă, proiectând și lucrând, de ce nu, vizionar, lucrarea și mai ales viața duhovnicească a eparhiei ce-i era încredințată spre păstorire.

Pe lângă edificiul noii catedrale episcopale, devenită mai apoi mitropolitană, emblemă nu numai a arhitecturii, cât mai ales a simțirii românești ortodoxe, Mitropolitul Vasile la momentul cronologic la care ne referim, episcopul a gândit și mai apoi a hotărât înființarea, sau mai degrabă reînființarea, a trei vetre monahale, vremelnic desființate de stăpâniri potrivnice neamului și credinței poporului român creștin ortodox, aflate în cuprinsul Eparhiei Timișoarei la anul 1944. Astfel că prin hotărârea Consiliului eparhial au fost redeschise mănăstirile de la Lipova, Partoș și Cebza, vetre călugărești cu rezonanță în conștiința bisericească și spirituală a ortodocșilor bănățeni.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente