Creștinii ortodocși se află în Postul Adormirii Maicii Domnului.Primele două săptămâni din luna august le parcurgem prin rugăciune și post în așteptarea celei mai mari sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria din cursul anului bisericesc, și anume Adormirea Maicii Domnului, în data de 15 august. Acest post, care este numit în popor al Sfintei Marii, a fost rânduit de Biserică spre a ne arăta virtuțile alese ale Sfintei Fecioare Maria și locul pe care îl ocupă în cinstirea noastră ortodoxă, despre care spunem în cântările noastre religioase că este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-a născut. În același timp ne amintim și de tradiția conform căreia Sfânta Fecioară Maria, înainte de trecerea la cele veșnice, a postit.
După Sfântul Simeon al Tesalonicului, acest post este necesar pentru a cinsti și mai mult cele două mari praznice care cad în această perioadă, adică Schimbarea la Față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului.
Pe bună dreptate, unii mai puțin familiarizați cu învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe se pot întreba de ce Biserica noastră simte nevoia să acorde o atât de mare cinstire celeia care L-a născut pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Răspunsul la această întrebare vine încă din paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament, de la Buna Vestire, când Arhanghelul Gavriil a salutat-o pe Sfânta Fecioară Maria din Nazaretul Galileii, prin cuvintele: Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei! (Lc. 1, 28). Cu același salut de cinstire o întâmpină pe Sfânta Fecioară Maria și verișoara sa, Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, spunând: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! (Lc. 1, 42), iar în imnul de bucurie, laudă și mulțumire pe care îl înalță Bunului Dumnezeu Sfânta Fecioară, transmis nouă de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, chiar ea mărturisește cinstirea universală de care se va bucura ca Maică a Domnului: Mărește sufletul meu pe Domnul. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Lc. 1, 46-48).
Mai târziu, admirația profundă a oamenilor din popor pentru lucrurile minunate pe care le făcea Domnul nostru Iisus Hristos și pentru cele ce El învăța se adresa nu numai Lui însuși, ci trecea și asupra Sfintei lui Maici: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii la care ai supt, a zis o femeie din mulțimea care îl înconjura pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Din cele de mai sus putem afirma pe bună dreptate că Sfânta Fecioară Maria s-a bucurat de cinstire din partea celor care l-au urmat pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos încă din timpul vieții ei.
În primele trei secole ale istoriei creștine, cinstirea Maicii Domnului s-a manifestat mai ales în cultul personal al creștinilor din Biserica Ierusalimului și din jurul mormântului Maicii Domnului din grădina Ghetsimani. Generalizarea cinstirii Sfintei Fecioare Maria în întreaga Biserică creștină s-a făcut în secolul al IV-lea după libertatea pe care a cunoscut-o creștinismul în Imperiul Roman în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Paradoxal este faptul că tocmai erezia nestoriană condamnată la Sinodul III ecumenic, desfășurat la Efes în anul 431, a făcut ca Biserica, prin formula de credință adoptată la acest sinod ecumenic, să statornicească cinstirea Sfintei Fecioare Maria ca Născătoare de Dumnezeu, împotriva afirmației lui Nestorie că ea este născătoare de om sau cel mult născătoare de Hristos. Prin această hotărâre, Biserica recunoaște cele două atribute ale Sfintei Fecioare Maria: meritul de a fi născut pe Dumnezeu în trup și pururea fecioria ei. De aceea, noi astăzi o numim pe Sfânta Fecioară Maria Maica Domnului și ne rugăm ei spunând: Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc. (Articol semnat de Pr. Dr. Cons. Ciprian Apetrei publicat în săptămânalul Lumina de duminică din data de 14 august 2011)
