Serviciul de Colportaj Bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor a inaugurat marți, la Catedrala Națională, magazinele de obiecte religioase „Bucuria pelerinului – suvenire” și „Daruri ale Sf. Andrei”.
Magazinele au fiecare o suprafață de 150 de metri pătrați și vor fi deschise zilnic începând de miercuri, 25 martie, între orele 10:00 și 18:00, inclusiv sâmbăta și duminica.
„Sunt situate pe platoul din fața monumentalului edificiu emblematic al Ortodoxiei românești, unul în partea de sud și unul în partea de nord”, a explicat, pentru Radio Trinitas, Arhim. Joachim Bejenariu, consilier la Sectorul Economic-Financiar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și directorul Serviciului Colportaj al eparhiei.
„Pelerinii vor găsi aici o ofertă deosebit de bogată de produse bisericești, precum suvenire cu Catedrala Națională, brelocuri, vederi cu Catedrala tipărite la Tipografia Patriarhiei Române, atât din interior cât și din exterior, insigne cu Catedrala Națională, icoane, veșminte, cărți bisericești, produse de pangar, cum ar fi metanii, cărbuni, tămâie, candele și alte produse, precum și vin bisericesc.”

Consilierul eparhial i-a invitat pe pelerini să nu ocolească edificiul Catedralei Naționale, chiar dacă lucrările desfășurate la interior nu vor permite decât vizitarea esplanadei din fața edificiului.
Un suvenir, un sprijin pentru Catedrală
Vizita pelerinilor și achiziția de suvenire vor contribui la susținerea morală, dar și financiară a acestui proiect care necesită finalizare.
„Am observat, la marile evenimente pe care le-am avut recent, mai ales la Sfințirea picturii Catedralei Naționale, ce bucurie au oamenii ca, atunci când vizitează Catedrala Națională, să-și cumpere un obiect de cult sau un obiect care să le amintească, să le țină permanent prezent în mintea lor și în trăirea lor duhovnicească momentul vizitei aici”, a explicat și Părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal coordonator la Sectorul monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale.

Consilierul patriarhal, care coordonează lucrările de la Catedrala Națională, a explicat că s-au făcut eforturi deosebite pentru deschiderea magazinelor.
Au fost realizate instalații, finisaje interioare, pardoseli, închideri și dotarea cu cele necesare pentru gestiune. De asemenea, au fost rezolvate și unele aspecte legate de rezistența planșeului magazinelor, pentru conformarea cu indicațiile proiectantului.
„Am încercat mereu să facem literalmente de nota 10 tot ceea ce ne cer proiectanții”, a subliniat Părintele Nicolae Crîngașu.

Pe lângă obiectele religioase, produsele de pangar și suvenirele cu reprezentarea Catedralei Naționale, vizitatorii vor putea achiziționa de la aceste magazine și vin liturgic și vin premiat produs de Cooperativa „Via Domnului” a Sectorului Agricol, viticol și silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Vezi și:
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu






