Legăturile dintre Brâncoveanu și brașoveni, într-un volum

Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent o valoroasă și consistentă lucrare dedicată relațiilor pe care Sfântul Constantin Brâncoveanu le-a avut cu frații români din cetatea Brașovului și mai ales din Șcheii așezării de sub Tâmpa. Volumul este realizat de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în colaborare cu pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului.

Anul acesta, în Patriarhia Română sunt comemorați Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor. Încă de la începutul anului au început să fie publicate lucrări științifice prin care sunt amintite și prețuite viața, activitatea și mai ales moartea cruntă pentru Hristos a celor cinci mari bărbați sfinți ai neamului, alături de sfetnicul domnitorului și ginerele său, Ianache Văcărescu. Deși a condus 26 de ani poporul pravoslavnic din Țara Românească, Sfântul Constantin Brâncoveanu a avut în inima sa și pe frații români de peste munți, în special pe cei din Transilvania, asupriți de stăpânitorii vremii și de mișcări religioase, cum ar fi Uniația, și care se aflau în pericol de a-și pierde identitatea și credința străbună.

Lucrarea „Sfântul Constantin Brâncoveanu și brașovenii”, apărută în aceste zile la Sibiu, sub egida Editurii „Andreiana”, vine să aducă un plus de informație și un prinos de recunoștință față de marele domnitor al Țării Românești, un ctitor de biserici în Ardeal și un stâlp al Ortodoxiei românești pe aceste meleaguri.

Dacă în Ardeal, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ctitorit marea lavră a Ortodoxiei transilvane, Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, așezare monahală care îi poartă până astăzi sfântul nume, sau Biserica „Sfântul Nicolae” din Făgăraș, ambele cu profunde elemente ale artei brâncovenești, relațiile cu cetatea și Șcheii Brașovului au fost speciale, date fiind și așezarea geografică, la granița celor trei Țări românești, dar și importanța economică și politică a orașului.

Interesul domnitorului față de Brașov a fost de la sine înțeles, iar influența mișcării artistice, arhitecturale din vremea sa se poate observa și acum în vechea cetate transilvană.

„Oricine străbate Brașovul și îi este dat să facă popas de odihnă în străvechea vatră istorică a Șcheilor Brașovului nu poate să nu fie surprins de particularitatea acestei așezări, în care arhitectura brâncovenească este mărturisită de toate vechile case, care nu au cunoscut încă ultragiile chiciului modern”, subliniază autorii în Prefața volumului.

Relații cu Șcheii Brașovului

Dacă în relațiile cu cetatea Brașovului domnitorul a arătat de la început o largă deschidere, iar marii istorici s-au aplecat mai mult spre studierea acestor relații, față de românii din Șcheii Brașovului marele domnitor a avut oarecare rezerve până la 1690, după bătălia de la Râșnov, când pretendentul la tronul Țării Românești, aga Constantin Bălăceanu, dar și rudele și foștii boieri ai lui Șerban Cantacuzino, au părăsit Șcheii, unde erau refugiați.

Toate mărturiile păstrate de la acel moment până la sfârșitul domniei arată că Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a preocupat de binele românilor din Șcheii Brașovului. În 1701, domnitorul a cumpărat case în Șcheii Brașovului și un han la Bartolomeu, iar pe cele două fiice ale sale, Ancuța și Bălașa, le-a adus în cele două case de pe actuala stradă ce-i poartă numele.

Tot în Șchei, domnitorul a adus administratori pentru proprietăți, diplomați și boieri. Împreună cu mitropoliții Teoctist și Antim Ivireanul, a reușit să sprijine rezistența românilor din Șcheii Brașovului în fața ofensivei uniatiste, prin cărți și scrisori de încurajare. Mai mult decât atât, domnitorul a adus la curtea sa pe reprezentanții bisericii din Șcheii Brașovului, iar pe șcheianul David Corbea, aflat la curtea sa, îl trimite în mijlocul fraților din Șchei pentru a raporta voievodului tot ce se întâmplă acolo. În urma acestor rapoarte, domnitorul avea posibilitatea să se adreseze autorităților din Transilvania și de la Viena în favoarea românilor din Șcheii Brașovului.

Toate aceste relații dintre domnitor și brașoveni sunt prezentate pe larg în volumul elaborat de IPS Mitropolit Laurențiu și părintele Vasile Oltean. Bogatul material documentar din arhiva istorică a Șcheilor, alături de mărturiile cronicarilor de aici, constituie baza pe care s-a născut acest volum. Sunt amintite și contribuțiile familiei, în special ale celor două fiice care au trăit în Șchei și ale nepotului Grigore Brâncoveanu, care a avut o activitate bogată și mai puțin cunoscută. Amintim aici că ultimul descendent al familiei Brâncoveanu la Brașov a lăsat moștenire o valoroasă bibliotecă, cu lucrări provenite din tipografiile brâncovenești.

Lucrarea se apleacă și asupra vieții șcheienilor din acele vremuri și a preoților slujitori la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, ctitorie a domnitorilor moldoveni Aron-Vodă și Gheorghe Ștefan, și ai domnitorilor munteni Nicolae Pătrașcu, Neagoe Basarab și Petru Cercel, pentru a înțelege mai bine contextul în care Constantin Brâncoveanu s-a implicat în viața comunității de aici.

Dacă cea mai mare parte a lucrării este dedicată relațiilor cu șcheienii, nu este trecută cu vederea nici legătura domnitorului cu cetatea Brașovului, în contextul politicii brâncovenești de echilibru între cele două imperii cu influență în Țările române: otoman și austriac.

Nu sunt trecute cu vederea nici cele două vizite făcute de Sfântul domnitor în Șcheii Brașovului, prima la 1674, când avea 20 de ani și când dorea să-i convingă pe cantacuzini să revină în țară, iar a doua la 1707, când s-a refugiat de frica unui firman turcesc adus de Hasa-aga.

Danii, hrisoave, inscripții

Primele două capitole ale volumului apărut la Sibiu sunt dedicate vieții românilor din Șcheii Brașovului până la urcarea pe tron a domnitorului Constantin Brâncoveanu și contextului social, politic și economic al Țării Românești în timpul Sfântului martir. Un important capitol al lucrării studiază consemnările de pe catastife, protocoale și manuscrisele păstrate în Șchei și care se referă la daniile voievodului Constantin Brâncoveanu. Amintim aici cel mai vechi catastif, început la 1683 de David Corbea, care consemnează danii precum „un stihar roșu de lastră cu flori galbine de la Constantin Voevod B(râncoveanu) B(asarab)”, sau „un petrafir de lastră ghinghiliu cu flori mărunte cu ciucuri”, de la același domnitor.

Într-un alt capitol al lucrării, sunt descrise Hrisoavele emise de domnitor și păstrate integral în Șcheii Brașovului, realizate cu o grafie impresionantă, ornamentate și stilizate, cu un limbaj similar celui din Biblia de la 1688, o capodoperă a scrierii românești. Hrisoavele brâncovenești nu sunt doar prezentate, ci sunt însoțite de descrieri ale evenimentelor legate de respectivul document.

Mai amintim și capitolul închinat luptei pe care a dus-o Sfântul Constantin Brâncoveanu pentru românii din Șcheii Brașovului, a căror apartenență la Ortodoxie era pusă în pericol de propaganda dură a Uniației. Nu în ultimul rând, cititorii vor găsi la finalul cărții și fotografii ale documentelor, manuscriselor, inscripțiilor și altor surse de informații despre legăturile dintre Sfântul Constantin și brașoveni, majoritatea păstrate în arhivele Muzeului „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului.

(Articol publicat pe site-ul mitropoli-ardealului.ro)

Comentarii Facebook


Știri recente