Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Sfânta și Marea Sâmbătă – Legătura dintre Crucea și Învierea Domnului – din lucrarea Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului, apărută la Editura Basilica, București, 2010:
Sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă arată că în această zi „prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru (omenesc) fiind chemat din slăbiciune a fost mutat la viața veșnică„( Sinaxar în Sfânta și Marea Sâmbătă, Triod, ed. cit., p. 665).
Sfânta și Marea Sâmbătă este ziua care leagă Sfânta și Marea Vineri, Paște al Crucii, de ziua Învierii sau Paștele Domnului. Sfânta și Marea Sâmbătă transformă tristețea în bucurie. Prăznuirea Sâmbetei celei Mari și Sfinte începe cu Denia Prohodului Domnului de Vineri seara. Această slujbă este o capodoperă a imnografiei liturgice ortodoxe, care conține o teologie adâncă exprimată într-o formă poetică. Cele trei stări ale Prohodului Domnului sunt cântate de către cler și credincioșii din biserică în fața Sfântului Epitaf care simbolizează pe Hristos-Domnul odihnindu-Se în mormânt. Prohodul Domnului nu este doar o slujbă funebră sau o tânguire de îngropare. Slujba Prohodului Domnului este o mărturisire a dumnezeirii lui Iisus Hristos, precum și o preamărire a iubirii Lui jertfelnice sau pătimitoare, pentru a mântui sau elibera pe om de păcatul neascultării de Dumnezeu și a-l ridica din stricăciune sau coruptibilitate. În același timp, toate slujbele din Sfânta și Marea Sâmbătă sunt o așteptare, în stare de priveghere, a Învierii Domnului.
Toate aceste aspecte sunt teologic și poetic exprimate atât în Denia Prohodului Domnului, în Vecernia din Sâmbăta Mare unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, cât și în Canonul Sâmbetei Mari, care precede Slujba învierii Domnului.
În Denia Prohodului Domnului, fiecare cântare este precedată de un verset din Psalmul 118, pentru că în acest Psalm se arată dragostea celui credincios pentru Legea Domnului. Prin moartea Sa, Iisus Cel Răstignit Și-a dovedit dragostea Sa față de Legea Domnului împlinind voia lui Dumnezeu-Tatăl, prin ascultare desăvârșită față de El și prin înfrânare de la rău. Taina Crucii lui Hristos este taina vindecării omului de neascultarea și neînfrânarea care l-au despărțit de Dumnezeu – Izvorul vieții Veșnice:
„Coasta Ți-au împuns, mâinile Ți-au pironit, Stăpâne; și cu rana Ta din coastă ai vindecat neînfrânarea mâinilor strămoșilor„ (Denia de Vineri seara, Prohodul Domnului, Starea a II-a Triod, ed. cit, p. 658).„De ai și murit, dar ai dat vinul de mântuire, Viță, care izvorăște viața tuturor, patima și crucea Ta Ți le slăvesc”.”Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; și-ai dat viață l-ai Tăi fii, care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii’ (Denia de Vineri seara, Prohodul Domnului, Starea a II-a Triod, ed. cit, p. 657).
Prin moartea pe Cruce întru smerenie, Hristos-Domnul a biruit, de asemenea, mândria și viclenia diavolului (cf. Coloseni 2,15): „Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mânile Ți-ai întins, și-ai zdrobit de tot puterea celui rău” (Prohodul Domnului, Starea a II-a, Triod, ed. cit., p. 654).
Taina odihnei Domnului în mormânt este taina biruinței lui Hristos asupra morții și asupra iadului: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii; și când ai înviat pe cei morți din cele de desubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție” (Denia de Vineri seara, Utrenia, la Dumnezeu este Domnul, troparul de la Slavă, Triod, ed. cit., p. 654; acest tropar se cântă și la sfârșitul Canonului Sâmbetei Mari).
„În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și cu moartea Ta pe moarte ai pierdut și viață lumii ai izvorât„ (Prohodul Domnului, Starea I, Triod, ed. cit., p. 649).
Mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos este în același timp cheia înțelesului mântuitor al morții Domnului, care este despărțire a sufletului Său omenesc de trupul Său omenesc, dar nu despărțire a Dumnezeirii de sufletul și trupul Său. Deci, trupul îndumnezeit al Domnului Hristos, prin înviere, transformă obișnuita stricăciune a trupului omenesc în nestricăciune, iar sufletul îndumnezeit ăl lui Hristos este purtător de lumină și viață pentru sufletele celor din iad: „Prin moarte ai prefăcut omorârea, prin îngropare, stricăciunea; că nestricăcios ai făcut trupul pe care l-ai luat, cu dumnezeiască cuviință făcându-l nemuritor; că trupul Tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune; nici sufletul Tău n-a rămas în iad, care este lucru necuvenit” (Denia de Vineri seara, Canonul după Prohodul Domnului, cântarea a 5-a, Triod, ed. cit., p. 664).
„Omorât ai fost, dar nu Te-ai despărțit, Cuvinte, de trupul pe care l-ai luat; că de s-a stricat Templul Tău în vremea patimii, întrucât unul era ipostasul Dumnezeirii și al trupului Tău; că în amândouă unul ești, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu și om”.
„Greșeala lui Adam a fost ucigătoare de om, iar nu ucigătoare de Dumnezeu. Că deși a pătimit firea trupului Său celui de țărână, Dumnezeirea a rămas fără patimă; că stricăciunea cea din Tine ai prefăcut în nestricăciune, și din (prin) Înviere ai arătat izvorul vieții cele nestricăcioase” (Denia de Vineri seara, Canonul după Prohodul Domnului, cântarea a 6-a, Triod, ed. cit., p. 664).
Slujba Vecerniei din Sfânta și Marea Sâmbătă ne arată, de asemenea, înțelesul mântuitor al Patimilor și Morții Domnului nostru Iisus Hristos: „Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am liberat, și cu Învierea Ta din stricăciune ne-am izbăvit; Doamne, slavă Ție” (În Sfânta și Marea Sâmbătă, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Stihiră Stihoavnei, Triod, ed. cit., p. 670).
Cele 15 Paremii care se citesc în timpul Vecerniei din Sfânta și Marea Sâmbătă se referă direct sau simbolic la taina Paștelui (3,5,6 și 10), la taina Învierii (4,7,8,12 și 15), precum și la taina Botezului (4,6,14 și 15). Referințele la taina Botezului sunt expresia faptului că, odinioară, în noaptea de Sâmbăta Mare spre Duminica Învierii se botezau adulții. De aceea, înainte de citirea Apostolului de la Liturghie, se cântă în loc de „Sfinte Dumnezeule…”;, „Câți în Hristos v-ați botezat…”, iar conținutul citirii Apostolului se referă la taina Botezului ca participare la taina Morții și Învierii lui Hristos (cf. Romani 6, 3-11) (Cf. Kallistos Ware, The Lenten Triodion, ed. cit., pp. 63-64).
Îndată după citirea Apostolului se cântă, după fiecare verset din Psalmul 81, stihul: „Scoală-Te, Doamne, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale” (Ps. 81, 8). în locul Cântării Heruvimilor, se cântă troparul „Să tacă tot trupul omenesc…”, iar Chinonicul din Sfânta și Marea Sâmbătă ne introduce deja în taina învierii Domnului: „Sculatu-S-a ca din somn Domnul, și a înviat ca să ne mântuiască pe noi” (în Sfânta și Marea Sâmbătă, Chinonicul de la Liturghie, Triod, ed. cit., p. 689).
Canonul Sâmbetei Mari ne aduce și mai aproape de taina învierii lui Hristos: „După obiceiul pentru cei morți, a primit punerea în mormânt Viața tuturor, și a arătat mormântul izvor al învierii, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, bine ești cuvântat”.
„Una era Dumnezeirea lui Hristos în iad și în mormânt și în Eden nedespărțită, împreună cu Tatăl și cu Duhul, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, bine ești cuvântat” (Canonul Sâmbetei Mari, Cântarea a 7-a, Penticostar, E.I.B.M.B.O.R., București, 1988, p. 13).
Legătura dintre Crucea, Mormântul și Învierea lui Hristos, pe care ne-o arată Sfânta și Marea Sâmbătă în cântările sale, se vede și în icoana Coborârii la Iad a Mântuitorului, care, în Ortodoxie, este și icoana Învierii Domnului, pentru că Învierea din mormânt a lui Hristos Cel Răstignit începe cu biruința Lui asupra iadului, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-Le”, cum se spune în Troparul Sfintelor Paști.
