Mănăstirile bucovinene cu pictură exterioară sunt cunoscute în special pentru cromatică și anumite registre iconografice specifice. Dacă la Voroneț se distinge faimosul tablou al Judecății de Apoi, dacă la Moldovița contemplăm Imnul Acatist, la Sucevița ne întâmpină, cum pășim pe sub bolta clopotniței, minunatul tablou al Scării Sfântului Ioan Sinaitul.
Pe lângă atenția la detalii a meșterului zugrav, fresca Suceviței pare să aibă o notă narativă aparte, de influență livrescă, de inspirație culturală.
Scara Sfântului Ioan Climax de la Sucevița rămâne cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinței în judecata de după moarte. „Leastvița” din fresca Suceviței cucerește prin contrastul dintre ordinea angelică, ordinea celestă, și dezordinea, haosul din infern. Urcușul duhovnicesc al sufletelor se desfășoară între aceste două coordonate.
Biserica Mănăstirii Sucevița este o sinteză a artei bizantine moldovenești, împrumutând și dezvoltând motivele și temele teologice și artistice ale celorlalte biserici cu pictură exterioară care au precedat-o. Dintre toate, ea atinge o culme a erudiției artistice și teologice care nu a mai fost egalată.
