Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează șapte ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina, Miercuri, 1 august 2007, semnat de PS Ioachim Băcăuanul, intitulat Lacrimi pentru Patriarh.
Chiar dacă rațiunea noastră pretinde că este suverană incontestabilă peste existențialitatea văzută, pe acest pământ sunt totuși lucruri și fenomene enigmatice, nepătrunse, nedezlegate, ineluctabile și irelevante, care nu deranjează pe nimeni, pentru simplul motiv că nu sunt fundamentale pentru viața fiecăruia dintre noi. Există însă, pe acest pământ, o enigmă a cărei nedezlegare are consecințe fatale pentru destinul nostru etern: aceasta este moartea, de a cărei existență nu se îndoiește nimeni, dar inevitabilitatea acestei realități pare totuși angoasantă, înfricoșătoare. Un gânditor spunea că „nu mă îngrozește moartea, ci perenitatea ei” (Hugo), adică ireversibilitatea acestei realități. Plecarea în lumea cealaltă este o intrare cu sens unic într-un ținut neexplorat încă de nimeni.
De aceea, una dintre marile exigențe interioare ale ființei umane este lucrarea de a dezlega misterul provocator al morții. Această exigență a zidit-o în ființa umană însuși Dumnezeu-Creatorul, care în înțelepciunea Sa a știut că taina morții este generatoare de dinamism în firea omului, adică ea naște în noi o tensiune care ne ajută să filtrăm esențialul de nonesențial în efemera noastră aventură terestră.
Gânduri ca acestea cred că au străbătut mintea românilor auzind de plecarea neașteptată a Bunului lor Păstor, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist.
Era normal ca tristețea, angoasa și doliul să coboare ca un văl peste toți membrii Sfântului Sinod, clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române. Fiecare a simțit fiorul sentimentului despărțirii de un ierarh insubstituibil, care a fost apreciat și iubit pentru calitățile sale excepționale. Este greu să acceptăm situația, dar așa este voia Domnului!
De aceea, la acest moment de răscruce din istoria bimilenară a Bisericii noastre, ierarhii, cinul monahal, clerul de mir și credincioșii Eparhiei Romanului cu multă mâhnire în suflete își arată surprinderea și-și mărturisesc compasiunea pentru durerea provocată de plecarea în lumea drepților a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist. Având în vedere însemnătatea deosebită, națională și bisericească, a acestui trist eveniment, precum și personalitatea marcantă a Prea Fericirii Sale, ne înmănunchem gândurile și cugetele pentru a ruga pe Milostivul Dumnezeu ca sufletul său nobil și încărcat de virtuți să fie așezat în lumina cea negrăită a Împărăției cerurilor.
Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii noastre apostolice a fost învrednicit de Dumnezeu cu vârsta patriarhilor Vechiului Testament. În toți cei 92 de ani cât a trăit în această lume, fii și fiicele Bisericii Ortodoxe Române au avut prilejul să fie păstoriți de un autentic ierarh, care s-a uitat pe sine și a făcut totul pentru poporul român cel binecredincios, pentru țara sa, pentru cultura și spiritualitatea acestui neam binecuvântat.
Patriarhul Teoctist a avut o legătură aparte cu Eparhia Romanului, încă din primii ani ai misiunii sale în Biserică. În ziua de 4 ianuarie, la recomandarea conducerii Mănăstirii Bistrița, Mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu aproba hirotonia întru diacon a monahului Teoctist. Hirotonia a fost oficiată de Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul în biserica Precista din Roman. În timpul secetei din anul 1946 a trecut cu moaștele Sfintei Parascheva prin multe localități aflate pe teritoriul jurisdicțional-canonic al Eparhiei Romanului, ca Dumnezeu să se milostivească și să trimită ploaie binefăcătoare pământului însetat. În calitatea sa de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, apoi ca Patriarh al BOR, a fost prezent la multe evenimente derulate în eparhia noastră, ultimul fiind manifestările cultural-religioase din anul 2004, prilejuite de împlinirea celor 500 de ani de la trecerea în veșnicie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. A cunoscut personal pe toți ierarhii care s-au succedat pe scaunul vlădicesc de la Roman de-a lungul curgerii secolului al XX-lea. De asemenea, este binecunoscută prietenia Prea Fericirii Sale cu Prea Sfințitul Eftimie al Romanului.
Cunoscând incomensurabila activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească a Patriarhului Teoctist, purtând în suflete regretul și compasiunea față de marele ierarh al Bisericii noastre, ne îndreptăm ruga către cer ca Dumnezeu să primească sufletul său în locașurile Sale, iar Veșnicul Arhiereu Iisus Hristos să se recunoască în toată activitatea pe care vrednicul său slujitor a realizat-o în Biserica Sa pe acest pământ.
Veșnică pomenire, Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist!
