Jubileu îndreptat spre viitor

Ca de obicei, în jurul zilei de 27 februarie, data nașterii în 1903, la Preutești, lângă Fălticeni, a sculptorului Ion Irimescu, lumea s-a strâns în așezarea de pe Șomuz să-l omagieze pe acest creator devenit însemn nepieritor al ținutului din care s-a ivit. Cândva Arghezi ne îndemna să ne aducem aminte de-a pururi de Mihai Eminescu. La Fălticeni, fără rostirea unei asemenea chemări patetice, oamenii își aduc pururea aminte de Ion Irimescu, cel care a fost numit cu îndreptățire „patriarhul sculpturii românești”, unul dintre puținii artiști hărăziți cu norocul de a sărbători în viață propriul centenar. Fălticenenii, laolaltă cu prețuitorii maestrului de pretutindeni, au de peste două decenii bunul obicei de a marca solemn ziua de naștere a artistului.

Au făcut asta neobosit și smerit din 1990 încoace. Până în 2005 celebrarea s-a petrecut în prezența fizică a meșterului, iar de atunci are loc sub tutela spiritului său din înalturi. Cineva dintre vorbitorii conclavului din acest an a propus chiar ca 27 februarie să fie stabilită ca sărbătoare a orașului. Nu e cazul. Ziua Fălticenilor e la 20 iulie, de Sfântul Ilie, dar data de calendar de la sfârșit de Făurar este de mult sărbătoare spirituală.

Acum, în 2013, la 110 ani de la venirea pe lume a lui Ion Irimescu, a fost pentru a opta oară după marea trecere când iubitorii de frumos s-au reunit să-l cinstească la Fălticeni pe cel care nu numai că a lăsat o moștenire de preț, dar a ținut ca aceasta să fie înfățișată urmașilor la izvoarele ei. De fiecare dată după asfințitul din 2005, artistul a fost pomenit la Fălticeni în vreme ce muzeul era ferecat. În 2013 ritualul se săvârșea cu muzeul, în sfârșit, deschis la capătul unor restaurări anevoioase, îndelungate, dar care au avut drept rezultat ca așezământul să fie ce-a fost și mai mult decât atât. Aniversarea rotundului de ani a avut, pe lângă accentele evocatoare firești, și o dimensiune pragmatică pregnantă. S-a discutat cu precădere despre posteritatea artistului și rolul muzeului său în realizarea acesteia. Situarea dezbaterii într-o astfel de albie s-a arătat mănoasă și plină de făgăduințe pentru timpul ce vine, cel al eternității sculptorului. A lucra pentru destinul de mâine al operei înseamnă a duce mai departe și roditor jertfa creatorului, cel care a făcut dovada, fără egal, prin generoasa lui donație, cum menționa unul dintre rostitorii conclavului, arhimandritul Timotei Aioanei, a dragostei pentru Fălticeni. S-a glosat în ceas aniversar la Muzeul „Ion Irimescu” despre posteritatea creației sculptorului și s-a pledat convingător cu privire la datoria de a rostui testamentul ctitorului, cel care a dorit ca aici să ființeze un Centru Național al Artelor. O instituție ce, odată creată, ar avea menirea să transforme acest tezaur de artă într-un focar iradiant al mișcării românești în creația tridimensionalului. Ar fi acest spațiu unul al cunoașterii operei unuia dintre reprezentanții exponențiali ai sculpturii noastre, dar și un fertil cadru de studii și de activitate creatoare pentru noile generații de artiști.

Ca de fiecare dată la sfârșit de februarie, la Fălticeni oamenii își aduc aminte de Ion Irimescu. Din ceruri artistul, cu privirea lui de hâtru moldovean, se uită mulțumit la felul cum i s-a marcat ziua. Muzeul e, slavă Domnului, deschis și arată mai mult decât în visurile lui. Lângă apartamentul în care a locuit între 1999 și 2005 s-a redeschis, prin strădaniile echipei conduse de directorul Gheorghe Dăscălescu, pinacoteca și s-a împlinit cel puțin parțial o altă dorință. Are unele speranțe și cu privire la cel mai scump proiect al său, întemeierea Centrului Național. Se bucură că vrerea sa n-a fost uitată și trage nădejde ca va prinde conturul realității. Poate fi cât de cât încrezător, pentru că jubileul s-a îndreptat, din fericire, cu privirea spre viitor. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 1 martie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente