Jertfa lui Constantin Brâncoveanu, întărire a credinței Bisericii noastre

Biserica Ortodoxă Română cinstește la 16 august 2014 pe Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu, Matei – și Sfetnicul Ianache. Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un interviu publicat în Ziarul Lumina din data de 17 august 2009, intitulat Jertfa lui Constantin Brâncoveanu, întărire a credinței Bisericii noastre:

Printre sfinții pe care i-a răsărit pământul țării noastre, Constantin Brâncoveanu ocupă un loc deosebit. Exemplul său rămâne totdeauna viu pentru românul care, nu de puține ori, a fost greu încercat în credința lui strămoșească. Jertfa sa a revigorat spiritul național și a dat putere credinței Bisericii noastre, el fiind, pentru poporul român, exemplul mucenicului prin excelență. Valoarea operei sale culturale, dragostea și atașamentul față de valorile creștine ale Bisericii din Țara Românească sau puterea exemplului pentru urmași sunt doar câteva teme pe care le vom pune în discuție alături de domnul prof. dr. Toma Rădulescu, șeful secției de Istorie și Arheologie din cadrul Muzeului de Istorie din Craiova.

„Prin valoarea tipăriturilor sale, Brâncoveanu a depășit limitele naționalului”

Domnule profesor, spuneți-ne care este conjunctura politică a afirmării marelui Domnitor și Sfântului Constantin Brâncoveanu ca apărător al Ortodoxiei?

Constantin Brâncoveanu este, la nivel național, poate unul dintre cei mai reprezentativi sfinți, ca urmare a faptelor sale de excepție care au marcat atât istoria poporului nostru, cât mai ales stabilitatea lui spirituală. Personalitatea sa este importantă, deoarece el își face apariția într-o lume foarte frământată, este vorba de sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, atunci când se produc pe plan european numeroase transformări de ordin religios și politic între Imperiul Habsburgic – purtător al catolicismului – și Imperiul Otoman, care dorea să-și consolideze puterea politică în Europa. În aceste condiții, spațiul acesta balcanic devine un spațiu al influențelor în care se intersectează cele trei religii monoteiste ale lumii: ortodoxismul, catolicismul și mahomedanismul. În această confruntare a ideologiilor religioase, argumentele de ordin militar și politic devin primordiale pentru a obține supremația și dominația spirituală. Nu trebuie să uităm că marele domitor are meritul deosebit de a fi putut stăvili o mișcare iezuită deosebit de puternică și în plină ascensiune, care a dus la acea diversiune prin care mitropolitul Ardealului, Atanasie Anghel, a optat pentru greco-catolici. Pentru ca aceste mișcări și influențe să nu pătrundă în spațiul Țării Românești, Brâncoveanu a folosit o serie de mijloace foarte moderne pentru timpul respectiv, prin care a reușit să mențină și chiar să promoveze spiritul ortodox.

Cultura – un mijloc eficient în combaterea expansiunii catolicismului

În primul rând, s-a sprijinit pe niște oameni bine pregătiți și să nu-l uităm aici pe marele ierarh Antim Ivireanul. Efortul său a făcut ca influențele greco-catolice, care împânziseră întreaga Transilvanie, să rămână un fenomen izolat. Amintim în acest sens tipăriturile sale de la Râmnicu Vâlcea: „Tomul Bucuriei”, precum și toate celelalte cărți apărute după 1705, care au devenit normative pentru convingerea întregii opinii publice românești spre a nu se îndepărta de la Ortodoxie. Un rol foarte important în această confruntare ideologică cu romano-catolicismul l-a avut și Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care fusese cumpărată de bunicul domnitorului cu o jumătate de secol mai înainte, devenită acum un adevărat focar de cultură și de rezistență ortodoxă. Prin ac-țiunile sale, Constantin Brâncoveanu a continuat tradiția înaintașului său, Mihai Viteazul, care făcuse o adevărată mitropolie ortodoxă la Alba Iulia. Putem să spunem că, prin valoarea tipăriturilor sale, Brâncoveanu a depășit limitele naționalului, acestea regăsindu-se în mai toate orașele mari ale Europei și până în îndepărtata Arabie și Ivirie.

Tot acum, în Țara Românească apar foarte mulți oameni de cultură greci, reprezentanți de seamă ai civilizației elene, care au lucrat intens la integrarea civilizației și culturii românești în civilizația europeană prin intermediul limbii lor. Există o întreagă academie prin care s-au păstrat și s-au transmis aceste elemente ale civilizației europene. Se pare că aproape toate tipăriturile care au apărut până acum la Snagov, la București sau la Râmnic ajung nu numai în Țările Române, ci merg până la Kiev, Adrianopol, Asia Mică, fiind întâlnite chiar și în îndepărtata Etiopie și, deci, în toate spațiile cu specific ortodox, fiind totodată un mijloc eficient de combatere a expansiunii politice și militare a catolicismului din acele timpuri.

Credința practică – o moștenire de familie

Poate fi considerată legătura cu Biserica o moștenire de familie a domnitorului muntean?

Bunicul său, Preda Brâncoveanu, era considerat printre cei mai bogați oameni din S-E Europei, și, cu toate acestea, a dus o viață de ascet. El ținea toate posturile după rigorile vieții călugărești, se ruga ca și ceilalți călugări, avea chiar tendința de a ajunge schimonah și era un mare ocrotitor al bisericii. Lucrul acesta s-a păstrat în familie, iar spiritul credinței practice a fost moștenit în special de nepotul său, Constantin Brâncoveanu. Într-o lume dominată de conflicte, domnul Țării Românești se manifesta ca un adevărat urmaș al împăraților bizantini. Nu trebuie uitat că Brâncoveanu este ispravnicul unei lucrări fundamentale: Biblia de la București din 1688, una dintre lucrările sale fundamentale. Tot în acest sens, mai trebuie amintită și încercarea lui de a face o mare bibliotecă la Mănăstirea Horezu. El hotărăște pentru prima dată în istorie ca toate publicațiile românești să fie adunate într-un singur loc, pentru a pune bazele unei impresionante instituții de cultură care, poate, la vremea aceea, ar fi putut rivaliza cu Biblioteca Academiei Române de astăzi.

El are un mare rol în dezvoltarea mănăstirilor de maici, fenomen destul de izolat până atunci, predominând în special mănăstirile de călugări. Primul model pentru toate mănăstirile de monahii care au urmat după epoca Brâncoveanu a fost Mănăstirea Surpata. Mohahismul feminin este de-a dreptul reformulat în perioada sa, căpătând o formă bine stabilită, așezările pe care le-a întemeiat reușind să-i redea cu adevărat strălucirea. Prin urmare, domnitorul muntean a fost un deschizător de drumuri pentru cristalizarea vieții monahale din Țara Românească, iar ridicarea statutului femeii este o dovadă concretă a ideilor sale sănătoase cu care a venit în sprijinul Bisericii. Toate aceste idei pe deplin moderne ale domnitorului Țării Românești se împletesc cu bogata moștenire de familie pe care a dobândit-o de la înaintașii familiei sale.

„Prințul barocului românesc”

Constantin Brâncoveanu a fost un inovator în ceea ce privește arta bisericească. Vorbiți-ne în detaliu despre aportul său în acest domeniu.

El a creat o adevărată școală de pictură la Horezu, devenind o veritabilă tradiție după moartea sa. Capodopera artei brâncovenești a fost Biserica Văcărești din Capitală, aceasta dăinuind aproape 100 de ani după moartea sa. Cu toate acestea, Mănăstirea Horezu este un complex care redă în ansamblu caracteristicile artei inventate de Brâncoveanu. Aici s-a dorit a fi înființată necropola familiei, precum și marea bibliotecă de care am vorbit puțin mai înainte. Mănăstirea a fost poziționată strategic, într-o zonă mai puțin expusă invaziilor turcești și foarte aproape de Transilvania, fiind o adevărată punte de legătură cu Ardealul și, totodată, un mijloc de păstrare și promovare a Ortodoxiei. Pentru realizările sale sau, mai bine zis, pentru inovația pe care a adus-o în arta bisericească românească, Constantin Brâncoveanu a fost supranumit „prințul barocului”, reușind să creeze un adevărat baroc românesc.

„Jertfa marelui domn – simbol al demnității naționale”

Cum a fost perceput exemplul de credință al domnitorului în decursul istoriei neamului românesc?

Se știe că marele pictor Constantin Lecca, nepotul lui aga Lecca, unul dintre boierii de bază ai lui Constantin Brâncoveanu, a fost printre puținii care, la vremea aceea, au reușit să ridice jertfa marelui domn la valoarea de simbol al demnității naționale. Litografia sa „Uciderea Brâncovenilor” a fost așezată în toate școlile din perioada pașoptistă. Generația de la 1848, din care a făcut parte și pictorul oltean, avea nevoie de repere, avea nevoie de o redeșteptare morală. Veniseră după un secol dominat de fanarioți, de decădere morală, de atac asupra Ortodoxiei, iar, în aceste condiții, Constantin Brâncoveanu era exemplul cel mai potrivit pe care-l căutau cu toții.

Și Revoluța lui Tudor Vladimirescu este legată de imaginea lui Brâncoveanu, pentru că, odată cu moartea sa, s-a vehiculat că se poate legitima o dinastie românească, crez care a fost întrerupt de apariția epigonilor din perioada fanariotă. Din acest punct de vedere, marele domnitor reprezenta, pentru Tudor, un reper moral care fusese întrerupt pentru mai bine de 100 de ani și față de care se simțea dator să-l repună în drepturi. Reinstaurarea domniilor pământene avea o țintă precisă, fiind, de fapt, reinstaurarea Brâncovenilor. Există în acest sens mai multe păreri îndrăznețe care afirmă că Tudor și-ar fi tras rădăcinile din neamul Brâncovenilor, aceasta pentru că, dacă urmărim descendența boierilor Craiovești și ale altor familii boierești din Oltenia, vom observa că ele sunt prinse într-un adevărat circuit al timpului. Iată că, atât de la Revoluția din 1821, cât și de la cea din 1848, se realizează o redeșteptare a poporului român prin intermediul imaginii și prin puterea exemplului.

Simbolul rezistenței anticomuniste

Cum a fost privit Constantin Brâncoveanu de reprezentanții regimului comunist?

În timpul regimului comunist, deși s-au văzut nevoiți să recunoască valorile artei brâncovenești, totuși nu a putut fi acceptată sfințenia vieții sale. Am trăit aceste momente în anul 1975, atunci când unul dintre marii specialiști în etnografie românească ai Muzeului de artă din Bacău, dl Iulian Antonescu, a avut un dialog cu tovarășul Dumitru Popescu, șeful Academiei „Ștefan Gheorghiu” din vremea aceea. Atunci când a venit la Muzeul din Bacău, prima întrebare a tovarășului a vizat perioada icoanelor ce erau expuse acolo. Dl Antonescu i-a răspuns că sunt din perioada domnitorului Constantin Brâncoveanu și i-a demonstrat argumentat că personalitatea marelui domnitor a fost aceea care a reușit să păstreze nealterată unitatea națională la care țineau atât de mult reprezentanții regimului comunist. A dat, în acest sens, exemplul principilor bosnieci care, la îndemnul domnitorului, au trecut cu toții de la Ortodoxie la islam, creând o ruptură între elite și mase, acestea din urmă refuzând să abandoneze crezul strămoșesc. Mai târziu, această ruptură s-a agravat, iar spiritul naționalist a avut de suferit.

Așa s-ar fi întâmplat și la noi dacă n-ar fi fost Constantin Brâncoveanu, care a reușit să oprească mișcarea catolică și elanul musulman prin promovarea valorilor creștine.

Chiar în timpul rezistenței anticomuniste, mai multe mișcări au luat numele domnitorului, tocmai pentru că imaginea jertfei sale era cea mai concludentă pentru susținerea spiritului ortodox, regimul comunist fiind asociat cu sultanul Ahmed al III-lea, călăul lui Brâncoveanu, care nu a reușit să-l omoare decât fizic, nu și moral.

„În cetatea Băniei a înființat unul dintre cele mai mari târguri din țară”

Care a fost legătura domnitorului Constantin Brâncoveanu cu zona Olteniei și cu cetatea Băniei?

Este o teorie a lui Dan Pleșa, prin care se susține că Brâncoveanu a acordat o atenție aparte județului Mehedinți. Legătura domnitorului cu zona Olteniei este una genealogică. Toate teoriile istorice susțin apartenența familiei Brâncoveanu, după Neagoe Basarab, la vechea familie a boierilor Craiovești, rădăcinile ei mergând dincolo de întemeierea Țării Românești, având în spate o nobilă descendență bizantină. Datorită acestui fapt, domnitorul s-a simțit în permanență apropiat meleagurile oltenești. De exemplu, Mănăstirea Polovragi a avut un statut aparte, ea fiind închinată la început Patriarhiei de Constantinopol, iar mai apoi a intrat în administrarea Mănăstirii Horezu. La Mănăstirea Sadova, Constantin Brâncoveanu a construit o bolniță care a avut un rol foarte important în viața oamenilor de la câmpie. Ea se afla la granița Olteniei, având rolul de a preveni răspândirea bolilor contagioase care erau aduse de cei care veneau de peste hotare.

Satul Craiovița, actualmente cartier al orașului Craiova, a fost, de asemenea, închinat Mănăstirii Horezu.

În cetatea Băniei, marele domnitor a înființat unul dintre cele mai mari târguri din țară, care purta denumirea de Hurezi. Era împrejmuit ca un han și se găsea în centrul orașului, între Catedrala „Sfântu Dumitru”, Piața Veche și Biserica Madona Dudu. Aici se aduceau diverse mărfuri din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, fiind o adevărată piață de desfacere. De regulă, târgul Hurezi de la Craiova funcționa între două date semnificative din calendarul Bisericii: 15 august și 8 septembrie. Acest lucru ni-l arată pe Constantin Brâncoveanu ca pe unul dintre cei mai mari finanțiști ai timpului său, realizând o îmbinare perfectă între spiritul creștin și cel comercial. Am întâlnit în câteva documente mai multe dovezi care ni-i arată pe călugării de la mănăstirile din Oltenia (Tismana, Jitianu, Sadova etc.) în calitate de participanți la acest târg prin vânzarea binecunoscutelor iconițe pentru călătorie. Chiar în incinta târgului exista un paraclis cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde obișnuia domnul să se roage. Deci, Brâncoveanu nu a construit numai un spațiu comercial, ci și un mod de a da ca exemplu o economie creștină. Tot prin intermediul acestui târg, domnitorul a inventat un mijloc eficient prin care să poată răspândi cărțile bisericești tipărite sub binecuvântarea sa, destul de scumpe pentru vremea aceea, transformând taxa de iarmaroc într-o obligație prin care negustorii trebuiau să cumpere un număr de cărți pe care trebuiau să le doneze bisericilor sărace din Oltenia. Un exemplu în acest sens este marele boier Șerban Cantacuzino, care în 1682 a distribuit mai multe Biblii, pentru mai multe biserici, pe cheltuiala proprie.

„Prin jertfa sa, domnul muntean are o valoare contemporană”

Ce reprezintă pentru noi martiriul Sfinților Brâncoveni și așezarea acestora în calendarul ortodox al sfinților români?

Sultanul Ahmed al III-lea, venind pe tronul de la Istanbul în anul 1730, a dorit ca să curme brusc faima de care se bucura pe plan extern domnitorul Țării Românești, devenit un bastion al Ortodoxiei de care multora le era greu să treacă. Din execuția sa și a familiei sale și-a dorit să facă un exemplu pentru întreaga Europă. Tocmai de aceea a ales ca zi a execuției sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare cinstită în mod special de familia domnitorului român. Nu s-a făcut în decursul timpului o asociere clară între intenția sultanului de a-i executa pe Brâncoveni și data pe care și-o alesese. După o veche tradiție creștină, întâlnită chiar în perioada romană, Maica Domnului era aceea care sprijinea prin rugăciunile ei familiile princiare. Având un rol atât de important în viața Bisericii noastre creștine, sultanul a căutat să denigreze această sărbătoare prin executarea celui mai aprig susținător al Ortodoxiei din acele timpuri și a familiei sale. Cu toate acestea, tocmai jertfa martirică a Brâncovenilor, alăturată marii sărbători, a dus la întărirea credinței și la transformarea celor executați în adevărați eroi ai neamului și martiri ai credinței pentru Hristos. În urma acestui act martiric, Constantin Brâncoveanu a ajuns printre cei mai cântați domnitori ai neamului nostru: „Brâncoveanu Constantin, boier vechi și domn creștin/ Lasă legea creștinească și te dă-n legea turcească”, iar răspunsul sfântului îl știe toată lumea.

Putem spune că, prin jertfa sa, domnul muntean are o valoare contemporană. În perioada regimului comunist s-a încercat de mai multe ori canonizarea sa, dar de fiecare dată originea sa boierească era așezată ca o barieră. Trecerea marelui domnitor în rândul sfinților a avut loc abia mai târziu, în anul 1992, prin contribuția mitropolitului Nestor Vornicescu, care, prin referatul și prin dovezile pe care le-a adus înaintea Sfântului Sinod, a reușit să-l așeze pe domul Țării Românești acolo unde-i fusese dintotdeauna locul: în rândul sfinților neamului românesc. Au mai fost astfel de încercări și în perioada interbelică, la propunerea lui Nicolae Iorga, dar a venit războiul și lucrurile s-au amânat.

Comentarii Facebook


Știri recente