„Tatăl este campionul unei iubiri care, deși a rămas acasă, l-a însoțit pe copilul său chiar și când acesta și-a pierdut înfierea, mergând în acea țară îndepărtată de Dumnezeu”, explică Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților în predica din duminica a 34-a după Rusalii, când Evanghelia citită în cadrul liturghiei a fost Parabola fiului risipitor.
„Iubirea tatălui, prezent în mod discret, este de fapt cea care îl face [pe fiul risipitor] să-și vină în sine; practic, este cea care dizolvă patimile din el și îl aduce la starea de venire în sine, ca să nu mai dorească statutul de argat, ci redobândirea calității de fiu.”
„Căința și întoarcerea – venindu-și în sine … sculându-mă, mă voi duce – sunt răsplătite cu iertarea imediată a tatălui; de altfel, tot așa procedează și Dumnezeu cu cei păcătoși. Iubirea a biruit moartea sufletească și trupească a tânărului”, subliniază Înaltpreasfinția Sa.
Venirea în sine aduce iertarea Tatălui
Când tânărul „și-a venit în sine” (Luca 15, 17), și-a recunoscut „vina, pe care a transformat-o într-o rugăciune de pocăință formulată ad-hoc: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre argații tăi!” (Luca 15, 18-19).
„Tatăl transformă cuvintele rugăciunii celui întors în opusul lor, tratându-l nu ca pe un argat, ci ca pe un oaspete de seamă. În acest sens, i-a dat cele trei însemne pe care Iosif le primise din mâna lui Faraon, atunci când l-a numit mai mare peste tot pământul Egiptului (Facerea 41, 42)”, continuă părintele arhiepiscop.
„Astfel, i-a dat haina cea mai bună, cea dintâi, simbolul redobândirii darurilor pierdute prin păcat (II Corinteni 5, 4); inelul, simbolul autorității (I Macabei 6, 15) și al logodirii cu Dumnezeu; și încălțămintea, simbolul omului liber (Ieșirea 12, 11).”
Aceste însemne sunt mărturii ale iertării Tatălui, spune Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.
„Prin această întreită cinstire a fiului risipitor, care prin venirea în sine, prin recunoașterea greșelilor și prin mărturisirea lor parcurge, de fapt, în interiorul său, această înălțare duhovnicească în trei trepte, tatăl își pregătește fiul pentru a fi vrednic să participe la masa pascală.”
Cele trei trepte duhovnicești ale Postului Mare
„Tot astfel ne cere și Părintele ceresc să ne pregătim, trupește și sufletește, pentru a lua parte la cina euharistică și a ne face părtași bucuriei pe care ne-a adus-o și ne-o aduce pururea Hristos, Fiul Său, prin împărtășirea euharistică”, continuă părintele arhiepiscop.
„El este pururea în stare de jertfă, adică este prezent în chipul vițelului jertfit, spre bucuria tuturor celor rătăciți care se întorc în casa părintească.”
„Vițelul adus în discuția parabolei, spun Sfinții Părinți, este simbolul Fiului lui Dumnezeu, iar prăznuirea este Sfânta Liturghie, la care participă adunarea credincioșilor și din care izvorăște viața Bisericii”, mai explică Înaltpreasfinția Sa.
Biserica este casa părintească din parabolă
Metafora fiului risipitor este un leitmotiv al imnografiei din perioada Triodului. Iar „faptul că toate troparele ce fac referire la fiul risipitor sunt la persoana întâi singular ne încredințează de adevărul că noi trebuie să ne identificăm cu acesta”, precizează ierarhul.
„Venirea în sine echivalează cu o judecare a faptelor de către propria conștiință: Bogăția sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuți și, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluiește-mă! (Cântarea întâi, troparul 21)”.
„Biserica – statornica și râvnita Casă părintească – este întotdeauna pregătită să ofere ospățul cuvenit în cinstea întoarcerii fiilor risipitori. De aici și actualitatea nedezmințită de-a lungul veacurilor a Parabolei fiului risipitor”, încheie Arhiepiscopul Calinica al Sucevei și Rădăuților.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
