„Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare a împlinirii profețiilor, în care așteptarea se transformă în vedere, făgăduința în prezență, iar cuvântul profetic în realitate mântuitoare”, a subliniat luni Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, unde a evidențiat că „istoria mântuirii își găsește sensul și plinătatea exclusiv în Persoana Mântuitorului Hristos”.
Aducerea Pruncului Iisus la templu nu reprezintă doar respectarea prescripțiilor Legii, ci momentul în care prorociile Vechiului Testament se confirmă în Persoana Mântuitorului Hristos.
„Sfântul Irineu al Lyonului afirmă că Fiul lui Dumnezeu recapitulează în Sine întreaga istorie a făgăduințelor, iar Întâmpinarea Domnului este una dintre epifaniile acestei recapitulări, întrucât Mesia este recunoscut nu prin semne exterioare, ci prin lucrarea Duhului Sfânt”, a explicat Arhiepiscopul Varsanufie.
Dreptul Simeon
Înaltpreasfinția Sa a prezentat momentul în care Dreptul Simeon îl recunoaște pe Mântuitorul Iisus Hristos.
„Cunoașterea Mântuitorului Hristos nu este rodul rațiunii, al vederii, ci al descoperirii Sfântului Duh, după cum ne încredințează Sfântul Ambrozie al Milanului: Nu întâmplător Simeon Îl recunoaște pe Domnul, ci pentru că Duhul Sfânt locuia în el; căci numai prin Duhul Se poate cunoaște Hristos”, a spus Arhiepiscopul Râmnicului.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a explicat că „rugăciunea rostită de către Dreptul Simeon a fost inspirată de Duhul Sfânt, Care i-a arătat că Lumina a venit și că umbra Legii a trecut”.
„Biserica este spațiul permanent al întâmpinării lui Dumnezeu, unde credincioșii sunt chemați să-L recunoască și să-L primească nu trupește, ci euharistic și duhovnicește”, a concluzionat Arhiepiscopul Varsanufie.
Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului





