Solidaritatea pentru amândoi, mărturie a iubirii: IPS Nifon către participanții la Marșul pentru Viață Târgoviște

„Solidaritatea pentru amândoi este o mărturie a iubirii, o expresie a credinței și o datorie morală”, a scris Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, într-un mesaj care a fost transmis sâmbătă la Marșul pentru Viață 2026 de la Târgoviște.

Solidaritate pentru amândoi, tema din acest an a marșului, ne invită să privim cu aceeași grijă și respect atât spre copilul aflat la începutul existenței sale, cât și spre mama care îl poartă și îl ocrotește”, a transmis Înaltpreasfinția Sa.

„Viața nu este un concept abstract, ci o prezență reală, un chip, o chemare, o promisiune, iar fiecare ființă umană, poartă în sine amprenta de neșters a Creatorului și trebuie iubită, respectată și ajutată.”

Ierarhul a subliniat că „solidaritatea pentru amândoi” înseamnă să nu lăsăm nici copilul, nici mama singuri în fața încercărilor vieții, ci să le oferim sprijin concret, încurajare, înțelegere și respect.

„Mai mult, înseamnă să zidim o cultură a apropierii, în care fragilitatea nu este un motiv de abandon, ci o chemare la responsabilitate și compasiune”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

„În lumina Bunei Vestiri, pe care am sărbătorit-o recent, învățăm că Dumnezeu lucrează în lume cu putere, dar și cu delicatețe, respectând total libertatea noastră. Astfel, Fecioara Maria a primit vestea dumnezeiască cu încredere, disponibilitate și dăruire, iar prin da-ul ei ne-a deschis tuturor drumul mântuirii, această taină arătându-ne că viața este întotdeauna un dar ce merită primit și apărat.”

„Marșul pentru Viață reprezintă nu doar o mărturie publică a credinței noastre, ci și un angajament interior: acela de a rămâne aproape de cei vulnerabili, de a susține familia, copiii, și de a promova responsabilitatea comunitară, mărturisind că fiecare existență umană este o binecuvântare”, a mai transmis Înaltpreasfințitul Părinte Nifon.

Aproximativ 1.500 de participanți au înfruntat ploaia pentru a participa sâmbătă, 28 martie 2026, la Marșul pentru Viață de la Târgoviște. Foto: Arhiepiscopia Târgoviștei

La eveniment au luat parte studenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia”, elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”, membri ai grupurilor parohiale de tineret din întreaga Eparhie, alături de preoții lor, elevi însoțiți de profesorii de Religie, precum și credincioși.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei


Știri recente