Sf. Împ. Constantin cel Mare „ne-a învățat că nu putem construi nici biserici, nu putem constitui creștinește familia, nu putem să ne înălțăm la înțelesurile învățăturii creștine, nu putem să înțelegem raporturile dintre noi ca frați, dacă nu împlinim Testamentul Mântuitorului Iisus Hristos înainte de Răstignire, când S-a rugat ca toți să fie una”, a spus miercuri seară Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos.
Ierarhul a oficiat slujba Privegherii la Catedrala Patriarhală istorică din Capitală, care este pusă sub ocrotirea Sf. Împ. Constantin și a mamei sale, Sf. Împ. Elena.
Înaltpreasfinția Sa a explicat că sfântul este numit în textul slujbei „părinte al împăraților” și „întocmai cu Apostolii”, deoarece „a oprit, după 300 de ani, persecuțiile sângeroase și a dăruit libertatea de la Iisus Hristos tuturor celor ce L-au mărturisit”.
Luminați la Înviere, pășim spre sensul Înălțării
„În această atmosferă de la Catedrala Patriarhală istorică, închinată Sfinților și Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, ne uităm pe Colina Bucuriei, care ne amintește că s-au scurs 40 de zile de când, în locul acesta, Preafericitul Părinte Patriarh a primit solia păcii lui Iisus Hristos și anul acesta – Lumina Sfântă de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim – și ne-a împărtășit-o tuturor”, a amintit părintele arhiepiscop.
„Cum să nu ne gândim că Sfânta Lumină o primim de la altarul pe care l-a ridicat, pentru prima dată după Solomon, în cetatea Ierusalimului, Sfântul Constantin, Împăratul Bizanțului?” a mai menționat Arhiepiscopul Dunării de Jos, referindu-se la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
„Iată că acum, cu această lumină în suflete și în inimi, după ce am mărturisit la începutul slujbei, încă o dată, că Hristos a înviat și adevărat a înviat, acum facem un pas mai departe cu Domnul spre înțelesurile duhovnicești ale praznicului Înălțării Domnului.”
Înaltpreasfințitul Părinte Casian a amintit că la București a fost înălțată Catedrala Națională în memoria eroilor români din toate timpurile, sfântul lăcaș având hramul principal „Înălțarea Domnului”, sărbătoare asociată cu Ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română.
Împărați ctitori în Țara Sfântă și rugători

Ierarhul a vorbit și de Sf. Elena, mama Sf. Împ. Constantin cel Mare, care s-a implicat în descoperirea Sfintei Cruci a Domnului și în proiectele de construire de biserici în Țara Sfântă.
Înaltpreasfinția Sa a precizat că istoricul Eusebiu de Cezarea scria că biserica cea mai dragă sfintei dintre cele zidite în Țara Sfântă era cea de pe locul Înălțării Domnului, pe Muntele Eleon din Ierusalim.
„Când a ajuns la 80 de ani, plină de fapte bune, milostive și filantropice, și-a lăsat totul fiului și săracilor, averea ei răspândită pe toată suprafața pământului, iar după ce a făcut aceasta și-a dat Duhul, iar mâinile ei erau în mâinile fericitului ei fiu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
„Fie ca mâinile lui, împreunate în rugăciune când și-a trimis mama la cer, să ne învețe și pe noi să ne împreunăm mâinile tot timpul în rugăciune și să deschidem brațele spre a îmbrățișa, după modelul Sfinților Împărați, pe toți care au trebuință de ajutor în Biserica slavei lui Dumnezeu”, a încheiat Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Hramul Catedralei Patriarhale
Joi, de hramul Catedralei Patriarhale istorice, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară din proximitatea sfântului lăcaș.
Slujba va fi urmată de Parastasul pentru Eroi și de anunțarea câștigătorilor Concursului Național Catehetic Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice.
Înălțarea Domnului a fost declarată drept Ziua Eroilor în Patriarhia Română, astfel că joi, la ora 12:00, toate clopotele din cuprinsul Patriarhiei vor bate în memoria lor.
Deoarece sărbătoarea Înălțării Domnului – Ziua Eroilor coincide cu hramul Catedralei Patriarhale istorice, iar la Catedrala Națională lucrările continuă, cele două sărbători vor fi celebrate exclusiv pe Dealul Patriarhiei, a anunțat Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene






