Ministerul Apărării Naționale a anunțat într-un comunicat de presă că va organiza joi ceremonii militare de comemorare a eroilor neamului cu ocazia Zilei Naționale a Eroilor.
În Capitală, manifestările vor debuta la ora 10:00, la Cimitirul Israelit „Filantropia”, iar de la ora 12:00, la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I și la celelalte monumente dedicate eroilor.
La Mormântul Ostașului Necunoscut vor fi rostite solemn numele eroilor români căzuți la datorie pentru țară, iar un detașament al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” va executa exerciții de tip Drill-Team.
Între orele 21:00 și 21:30, în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național, va avea loc un concert susținut de reprezentanți ai Inspectoratului General al Muzicilor Militare.
Activitatea se va încheia cu retragerea cu torțe pe itinerarul Palatul Cercului Militar Național – Bulevardul Eroilor – Palatul Cotroceni – Bulevardul Vasile Milea (sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”).
Astfel de activități vor avea loc la garnizoanele din țară și la monumentele din străinătate dedicate eroilor români.
În Bisericile din Patriarhia Română, la ora 12:00 vor răsuna clopotele în memoria eroilor care s-au jertfit pentru patrie.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu





