Se împlinesc 10 ani de la mutarea la cele veșnice a celei mai mari atlete a secolului trecut: Iolanda Balaș a practicat atletismul de la vârsta de 12 ani, iar de-a lungul carierei a obținut 14 recorduri mondiale, dintre care 12 consecutive.
Sportiva s-a născut la Timișoara, în 12 decembrie 1936, într-o familie maghiaro-română. Și-a început pregătirea la Școala Romano-Catolică „Notre Dame” din Timișoara, unde sportul era tratat foarte serios, și a intrat în sportul de performanță la vârsta de 12 ani.
În 1951, a obținut recordul național la săritura în înălțime (1,47 m), iar în 1953 a început pregătirea la Clubul Central al Armatei din București, unde a lucrat cu antrenorul emerit Ion Soter, cel care avea să-i devină soț în 1967.
Primul record și primul eșec
Iolanda Balaș a obținut în 1956 primul ei record mondial, sărind în înălțime la 1,75 m, cu un centimetru mai mult decât recordul anterior. În același an, însă, a fost învinsa de americana Mildred McDaniel, care a stabilit un record mondial și olimpic.
La venirea în țară, Iolanda Balaș a fost acuzată că a vândut victoria americanilor. Din acel moment, românca s-a mobilizat pentru a ridica ștacheta, adică a se autodepăși permanent. A desenat în caietul de antrenament, cu o monedă de un ban, cercurile olimpice, iar dedesubt a scris: „Revanșă România”.
Revanșa Iolandei: 14 recorduri în 5 ani
A dat dovadă de perseverență și pasiune, antrenându-se la cote de peste 2000 de metri, pentru a putea face față efortului fizic la care era supusă în timpul concursurilor. În următorii cinci ani, a stabilit alte 13 recorduri mondiale, din care 12 consecutive.
În 1960 a devenit dublă campioană olimpică la Roma, fixând ștacheta la 1,85 metri – cu 14 centimetri mai sus decât cele două atlete clasate pe locul secund. Era pentru prima dată când România cucerea medalia de aur la Jocurile Olimpice.
În 1961, în Bulgaria, a stabilit un record la săritura în înălțime pe care nu l-a mai putut depăși nimeni timp de un deceniu: pe parcursul competiției, Iolanda Balaș și-a depășit succesiv propriul record anterior, până a ajuns la 1,91 m – al 14-record mondial al ei.
„Pe mine nu mă interesa medalia, vizam recordul!“ a povestit ea ulterior.
În 1964 a devenit dublă campioană olimpică la Tokyo, iar în 1966 a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București, specializarea Atletism.
Recunoaștere și distincții
În anul următor, care a fost și anul retragerii ei din competiții, atleta a fost inclusă în Guiness Book of Records pentru 114 victorii consecutive înregistrate în deceniul 1956-1967.
A rămas antrenoare la Clubul Steaua, iar în perioada 1988-2005 a fost președinta Federației Române de Atletism.
În 1998-2002 a fost vicepreședinta Comitetului Olimpic Român, iar în 2012 a fost aleasă în Hall of Fame la împlinirea a 100 de ani de existență a Federației Internaționale de Atletism.
Sportiva a primit numeroase premii, ordine și distincții, între care Ordinul Național Colanul de Aur, Decorația Regală „Nihil sine Deo” și – post-mortem – Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer.
S-a mutat la cele veșnice în 11 martie 2016.
Foto credit:
