„Ieri eram răstignit cu Hristos, azi sunt slăvit împreună cu El. Ieri muream cu El, azi sunt înviat împreună cu El. Ieri eram îngropat cu El, azi sunt înălțat împreună cu El. Dar să-I aducem un dar Celui care a pătimit și a înviat pentru noi! Poate vă gândiți că urmează să spun aur sau argint sau țesături sau pietre strălucitoare și scumpe, materie pământească trecătoare care rămâne pe pământ și din care mai mult au cei răi și sclavii lucrurilor lumești și ai stăpânitorului lumii (diavolul, n.r.). Să ne aducem în dar pe noi înșine, bunul cel mai de preț pentru Dumnezeu… Să Îi dăm înapoi Imaginii ceea ce este făcut după Imagine, să recunoaștem cinstea, să prețuim Arhetipul, să cunoaștem puterea tainei și pentru ce a murit Hristos! Să devenim asemenea lui Hristos, de vreme ce și Hristos a devenit asemenea nouă! Să devenim dumnezei pentru El, din moment ce și El a devenit om pentru noi! A luat asupra Sa ceea ce este mai rău, ca să ne dea ceea ce este mai bun. A sărăcit, ca noi să ne îmbogățim din sărăcia Lui (cf. II Corinteni 8, 9). A luat chip de rob (cf. Filipeni 2, 7), ca noi să primim înapoi libertatea. A coborât, ca noi să fim ridicați. A fost ispitit, ca noi să învingem. (†¦) A murit, ca să ne mântuiască. S-a înălțat, ca să ne tragă la El pe noi cei care zăceam jos în prăpastia păcatului. Fiecare dintre noi să îi dea totul…” (Sf. Grigorie de Nazianz, Predica 1, 4-5)
Minunea mântuirii noastre
„Într-adevăr, s-au petrecut multe minuni în vremea aceea: Dumnezeu a fost răstignit, soarele s-a întunecat și s-a luminat din nou (căci se cuvenea ca până și creaturile să sufere împreună cu Creatorul), catapeteasma s-a rupt, sângele și apa au curs din coasta Sa, sângele a curs ca din om, iar apa a curs ca din ceea ce este deasupra omului, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au sfărâmat pentru Piatră, morții au înviat în credința învierii generale de apoi, s-au arătat semne la mormânt și după mormânt pe care cine oare ar putea să le laude așa cum se cuvine; însă nici una nu este ca minunea mântuirii mele. Câteva picături de sânge restaurează întreaga lume și devin pentru toți oamenii asemenea cheagului pentru lapte, aducându-ne și legându-ne laolaltă în unitate.” (Sf. Grigorie de Nazianz, Predica 45, 29)
Hristos a zdrobit moartea și pe diavol
„Înainte de venirea lui Hristos, moartea se numea moarte (cf. Geneză 2, 17). (†¦) Nu se numea numai moarte, ci și iad (cf. Psalmul 48, 16). (†¦) Acestea erau denumirile sfârșitului nostru mai demult. Dar după ce a venit Hristos și a murit pentru viața lumii, moartea nu se mai numește moarte, ci somn și odihnă. Este limpede că se numește odihnă, din ceea ce a spus Hristos: «Lazăr, prietenul nostru, doarme» (Ioan 11, 11). (†¦) Iată că moartea este numită peste tot somn, iar din acest motiv și locul se numește cimitir [Koimeterion – lat. coemeterium; rom. «cimitir» – are sensul de «loc de odihnă», «dormitor», provenind de la verbul koimao «a se întinde pentru a se odihni», «a dormi», n.r.]. Acest nume ne este de folos și este încărcat de înțelesuri profunde. (†¦) Ia aminte încotro te duci: în cimitir; și când te duci: după moartea lui Hristos, când puterea morții a fost nimicită. (†¦)
Hristos l-a zdrobit pe diavol prin cele cu care el a învins. (†¦) Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioara era Eva, căci încă nu cunoscuse bărbatul. Lemnul era pomul. Moartea a fost pedeapsa lui Adam. Dar iată, acum dimpotrivă, Fecioara, lemnul și moartea, acele simboluri ale înfrângerii, au devenit simboluri ale victoriei. Căci în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul crucii, în locul morții lui Adam este moartea lui Hristos.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre cimitir și cruce, 1-2)
Cele două învieri ale omului: învierea cu sufletul prin botez și învierea cu trupul
„Noi am murit de două ori, iar prin urmare se cuvine să așteptăm o înviere îndoită. Hristos a murit o singură dată, motiv pentru care a și înviat o singură dată. (†¦) Adam a murit și cu trupul și cu sufletul, a murit și prin păcat și prin fire (cf. Geneză 2, 17). Nu a murit în aceeași zi și prin fire, dar a murit prin păcat. Aceasta din urmă este moartea sufletului, iar cealaltă este moartea trupului. (†¦) Moartea sufletului este păcatul și pedeapsa veșnică (cf. Matei 10, 28). (†¦) Hristos a murit o singură dată, fiindcă El nu a păcătuit, ci a murit o dată pentru noi, cu toate că nu era dator să moară, neavând păcat†¦ De aceea, El a înviat dintr-o singură moarte. Însă noi care am murit de două ori, înviem de două ori. Din prima, adică din păcat, am înviat mai înainte, căci am fost îngropați cu El în botez și am înviat cu El prin botez. Prima înviere este izbăvirea de păcate, iar cea de a doua este învierea cu trupul. A dat-o pe cea mai mare, așteapt-o și pe cea mai mică! Aceasta este cu mult mai mare decât aceea, căci este cu mult mai mare să fii izbăvit de păcate decât să vezi trupul înviind. De aceea a căzut trupul, deoarece a păcătuit, iar dacă începutul căderii este păcatul, începutul înălțării este izbăvirea de păcat.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Împotriva bețivilor și despre înviere, 4) (Traducere din limba greacă veche de Corneliu Clop) (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 11 mai 2013)