Întruparea Cuvântului în omiliile Sfinților Părinți

Nașterea lui Hristos este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac, a unirii desăvârșite a divinului cu umanul. Întruparea Cuvântului reprezintă pogorârea lui Dumnezeu-Cuvântul la creatura căzută în păcat, pentru facerea din nou a omului zidit după chipul lui Dumnezeu. Totodată, Nașterea lui Hristos din Fecioară rămâne darul cunoștinței celei mai presus de fire făcut omului, fiindcă niciodată în istorie Dumnezeu nu a stat atât de aproape de oameni, viețuind printre ei, mâncând, bând împreună cu ei, luând asupra Sa firea omenească cu tot noianul de păcate săvârșite de omenire. Sfinții Părinți, în cuvântările lor la praznicul Nașterii Domnului, dezvoltă magistral ideile de mai sus.

În Comentariul la Evanghelia după Matei al Sfântului Ioan Gură de Aur, autorul vorbește despre cele două nașteri ale Fiului lui Dumnezeu întrupat, prima dinainte de timp, din Tatăl, iar cea de a doua, din Fecioara Maria, în timpul împăratului Quirinius. În Pruncul Iisus sunt strâns legate aceste două nașteri, una dumnezeiască, din veșnicie, din Cer, nevăzută, și alta de pe pământ, de jos, care a avut nenumărați martori. Cea de-a doua naștere nu este mai puțin importantă decât prima, ci neobișnuită, plină de spaimă și de cutremur. Atât de minunată și neobișnuită a fost venirea Sa, că îngerii dănțuiau și vesteau bucuria adusă omenirii, iar proorocii, încă de demult, se spăimântau că „Dumnezeu S-a arătat pe pământ și cu oamenii a locuit împreună”.

(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)

Comentarii Facebook


Știri recente