Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat marți, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, Sfânta Liturghie și Sfințirea Mare a apei de sărbătoarea Botezului Domnului. După slujiri, clericii și personalul Catedralei au distribuit 1,3 tone de Agheasmă Mare credincioșilor.
„Agheasma sfințește mediul înconjurător, iar acum întreaga natură s-a sfințit. S-au sfințit casele noastre și ați fost binecuvântați și vizitați de preoții noștri, aducându-vă această apă sfințită și binecuvântând toate agonisitele pe care le aveți în familiile dumneavoastră”, le-a explicat Mitropolitul Laurențiu credincioșilor.
„Dar, mai presus de toate, s-a sfințit viața noastră și de aceea acum, timp de 8 zile – pentru că sfințirea aceasta este legată de veșnicie și cifra 8 este cifra veșniciei – se poate gusta din Agheasma Mare, pentru ca să rămânem cu toții în această comuniune frățească cu Mântuitorul Iisus Hristos și noi toți împreună.”
Tezaur de sfințenie de păstrat în gospodării

Părintele mitropolit a explicat rânduiala gustării Aghesmei Mari și diferența față de Sfințirea Mică a apei.
„Să ne bucurăm cu toții și mai ales mamele, cele care sunt «preoții» casei, să păstreze acest recipient cu Agheasmă Mare sfințită în casă și să fie folosită la orice prilej deosebit. Dumnezeu să ne ajute și să ne binecuvânteze pe toți!”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.
Din soborul slujitor la Sfânta Liturghie au făcut parte Protos. Calist Magyar, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, Părintele Conferențiar Constantin Horia Oancea, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, alte cadre didactice universitare și slujitori ai Catedralei Mitropolitane.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de Părintele Lector Dan Alexandru Streza.
Din soborul slujitor la Sfințirea Mare a apei au mai făcut parte Părintele Lector Cristian Vaida, vicar mitropolitan, Părintele Profesor Vasile Mihoc, vicar cultural onorific, membri ai Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, Pr. Ioan Coșa, Protopop de Sibiu, și preoți de la bisericile din Sibiu.
Apa sfințită a fost distribuită în peste 18.000 de sticle de 0,5 litri și din cele opt butoaie de câte 500 de litri fiecare.

Foto credit: Costin Chesnoiu






