În ziua sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Arhiepiscopul Aradului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica veche a Mănăstirii Hodoş Bodrog, cel mai vechi aşezământ monahal din România cu viață monahală neîntreruptă. Slujirea arhierească a fost prilejuită de sărbătoarea hramului.
Mănăstirea arădeană este un vechi centru de rugăciune, cultură şi activitate socială, din vestul ţării noastre. Atestată de la începutul mileniului al II-lea, dar prezentă în tradiţia locului cu mult timp înainte, mănăstirea de pe malul Mureşului a rezistat în faţa degradării timpului, chiar şi a crudului general Bukow, fiind şi astăzi un loc unde credincioşii îşi pot pleca genunchii la rugăciune.
Din sobor au făcut parte: arhim. Teofan Mada, vicarul administrativ și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului, protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, arhim. Nestor Iovan, protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Eparhiei, pr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, preoţi şi diaconi.
Omilia rostită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a fost intitulată Maica Domnului și Biserica.
Chiriarhul locului a oficiat hirotonia întru ieromonah a ierodiaconului Nicolae Tang, vieţuitor la această mănăstire şi lector universitar la Facultatea de Teologie din Arad, iar la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit duhovnic.
Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, condus de studentul teolog Ștefan-Ioan Muț.
Prima atestare documentară a aşezământului monahal apare în anul 1177, într-o diplomă dată de regele Bela al III-lea, dar vechimea ei este cu mult mai mare, după cum afirmă şi unii istorici locali, cum ar fi Ladislau Naghy de Peretsenyi, care spune că în Mănăstirea Hodoşului au locuit, pe vremea ducelui Ahtum, la începutul sec. al XI-lea, călugări „greci“ de rit răsăritean.
Într-un alt document din 1216, Mănăstirea Hodoş-Bodrog, sub numele de „Mănăstirea Ciala“, este menţionată în rândul altor mănăstiri de rit răsăritean, aparţinând de sistemul monastic teodosian cu centrul la Ierusalim. Numele de „Ciala“ i s-a dat probabil pentru că mănăstirea se afla la marginea pădurii Ciala.
Dintr-un alt document, provenit din anul 1233, aflăm că Mănăstirii Hodoş i s-a repartizat o cantitate anuală de 1.000 de bulgări de sare, care erau transportaţi din Transilvania pe râul Mureş.
Invazia tătară de la 1241 a dat o lovitură puternică sistemului monastic din câmpia Aradului în urma căreia multe mănăstiri existente înainte dispar din izvoarele istorice. Mănăstirea Hodoş-Bodrog a trecut şi peste această situaţie dificilă. Se pare că a fost distrusă numai bisericuţa mănăstirii, dar viaţa monahală a continuat, deoarece există o menţiune în această privinţă într-un document din anul 1278.
Mănăstirea Hodoş-Bodrog îşi va continua activitatea, dar fără a mai avea o biserică reprezentativă, deoarece sinodul latin din anul 1279 a interzis construirea de noi biserici ortodoxe, în locul celor distruse de tătari, situaţie care s-a menţinut până în a doua jumătate a sec. al XIV-lea.
În anul 1326, un document aminteşte de voievodul Neagu de Hodoş, pe care istoricul Ştefan Meteş îl consideră un posibil protector al mănăstirii.
Ţinând cont de cercetările arheologice şi de părerile unor istorici, actuala biserică a mănăstirii, construită în stilul triconc bizantin, datează din a doua jumătate a sec. al XIV-lea, fiind contemporană cu unele mănăstiri din Ţara Românească – Vodiţa, Tismana, Cozia, precum şi cu cea de la Prislopul de Haţeg – cu care se aseamănă din punct de vedere arhitectonic.
Foto credit: Arhiepiscopia Aradului
