Părintele Bassam Nassif este profesor de teologie pastorală la Universitatea „Sfântul Ioan Damaschin” din Balamand, Liban, slujitor în cadrul Bisericii Ortodoxe Antiohiene și autor al mai multor cărți, dintre care amintim cartea „Taina căsătoriei în contextul deconstructivismului”, publicată în 2023, la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
Într-un interviu acordat rubricii #vinereapentruviață, Părintele Bassam arată cum rugăciunea, iertarea și încrederea în voia lui Dumnezeu pot transforma chiar și cele mai grele încercări – inclusiv vestea unei sarcini neașteptate – în binecuvântări.
„Familia are misiunea de a sfinți lumea”
Alexandra Nadane: Ca profesor și preot, cum vedeți misiunea familiei ortodoxe în lumea de astăzi?
Pr. Bassam Nassif: Sfinții Părinți au definit dintotdeauna misiunea sacră a familiei ca fiind aceea de a fi o „mică Biserică”, iar căsătoria – o taină dumnezeiască. Aceasta înseamnă că familia are misiunea de a sfinți lumea printr-o viață sfântă, mergând împreună pe drumul către Împărăția veșnică.
Mai întâi, soții trebuie să trăiască în iubire și respect reciproc. Ei sunt chemați la o comuniune spirituală și psihologică, care cere cumpătare, angajament, fidelitate, lepădare de sine și iubire iertătoare. Apoi, sunt datori să-și crească copiii în credință, iubindu-L pe Dumnezeu și Biserica.
După cel de-al Doilea Război Mondial, multe valori umane s-au prăbușit, iar familia a fost profund afectată. Am ajuns la ceea ce sociologii numesc „familia post-familială”, o viziune care tratează familia ca pe o realitate pur lumească. Am pierdut astfel imaginea familiei ca o „casă a lui Dumnezeu”, loc de creștere în sfințenie. Misiunea familiei de astăzi este să formeze sfinți care să mărturisească iubirea lui Hristos într-o lume însetată de Dumnezeu.
„Căsătoria este un drum comun spre cer”
A.N.: Care sunt principalele provocări pe care le întâmpină tinerii când se pregătesc pentru căsătorie și cum pot fi sprijiniți să le depășească?
Pr. B.N.: Căsătoria este ca o călătorie a unui bărbat și a unei femei în aceeași mașină, spre o destinație bine cunoscută: cerul. Pentru a te pregăti de acest drum, trebuie să-l cunoști profund pe celălalt – sufletul, inima, aspirațiile sale. De multe ori, oamenii poartă o mască. Mai târziu auzim: „Nu acesta e omul cu care m-am căsătorit!”. Tocmai de aceea, e esențială cunoașterea sinceră, ca să nu descoperim, pe la jumătatea drumului, că nu avem nimic în comun și că atracția de la început a fost doar o pasiune trecătoare. În perioada logodnei, trebuie evitate dorințele tinerești care orbesc ochii și judecata. Unii cred că banii, frumusețea sau statutul social pot fi aduse de celălalt – dar toate acestea sunt amăgitoare și trecătoare.
Mulți tineri se căsătoresc fără să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă drumul comun al vieții, din punct de vedere duhovnicesc și psihologic. Le lipsește adesea practica rugăciunii, a spovedaniei și a împărtășaniei. Acestea sunt esențiale în pregătirea pentru căsătorie.
Cel mai important lucru este să cauți o persoană simplă și firească, și să vezi frumusețea sufletului ei. Preotul, ca părinte duhovnicesc, îi poate ajuta pe tineri să descopere voia lui Dumnezeu pentru viața lor și să înțeleagă punctele forte și slăbiciunile relației lor.
„Criza de sarcină – o încercare care poate deveni binecuvântare”
A.N.: Mulți părinți trăiesc stări de teamă și incertitudine când află despre o sarcină neașteptată. Cum îi poate ajuta comunitatea creștină să găsească pace și curaj?
Pr. B.N.: O sarcină neașteptată este o mare încercare în viața de familie. Uneori, soții cred că situația lor nu le permite să primească un nou copil. Alteori, povara vinovăției pentru respingerea vieții roade tainic căsnicia și o distruge.
Trebuie să ne încredem în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, căci totul este în mâinile Lui – aceasta este cheia biruinței asupra fricii. Am cunoscut multe familii care au primit cu uimire vestea unei sarcini neașteptate, dar au acceptat-o ca pe voia lui Dumnezeu. După ani, au înțeles că acel copil „neplanificat” a fost cea mai mare binecuvântare – bucuria și nădejdea vieții lor. Este o mare taină!
Chiar dacă părinții se simt singuri, nu sunt. Comunitatea credincioșilor trebuie să le ofere sprijin concret – inclusiv material. Preotul poate fi cel care coordonează acest act de solidaritate. De asemenea, prezența unor oameni sfinți – egumeni, egumene, duhovnici – aduce pace și putere spirituală familiilor aflate în grea încercare.
„Rugăciunea comună aduce iertare și vindecare în familie”
A.N.: Ați scris despre vindecarea și creșterea în viața de familie. Cum pot familiile creștine cultiva iertarea și pacea acasă?
Pr. B.N.: Relațiile complexe dintre membrii familiei extinse – amintiri, secrete, emoții, bunuri împărțite – pot genera tensiuni și conflicte. Individualismul și dorința de independență deschid ușa egoismului, duc la certuri și la o rată mai mare a divorțurilor. Într-un astfel de context, iertarea pare de neatins.
Pentru a depăși aceste dificultăți, trebuie mai întâi să cultivăm rugăciunea în familie. Soții ar trebui să se obișnuiască să se roage împreună încă dinainte de nuntă. Rugăciunea comună îi ajută să depășească neînțelegerile, mai ales când rostesc împreună rugăciunea „Tatăl nostru”: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.
În căsnicie nu contează cine greșește, ci dorința sinceră de a vindeca rana cu blândețe și milă. Dialogul pașnic, ascultarea empatică și comunicarea deschisă aduc mângâiere și unitate în cămin, iar copiii cresc într-un climat sănătos și plin de iubire.
„Omul – chip al lui Dumnezeu, purtător al unei demnități dumnezeiești”
A.N.: Cum poate învățătura ortodoxă despre om – creat după chipul lui Dumnezeu – să ajute societatea să redescopere valoarea vieții și a demnității umane, de la concepție?
Pr. B.N.: Înțelegerea ortodoxă a persoanei umane este ceea ce poate mântui lumea de astăzi. Biserica învață că viața este un dar sfânt de la Dumnezeu, iar conceperea omului – o taină dumnezeiască. Omul este o unitate vie de trup, suflet și duh. El nu se reduce la rațiune, autonomie și libertate, ci este chemat la nemurire și la împărtășirea din firea dumnezeiască (Petru 2, 1, 4).
Fiind creat spre a contempla și împărtăși slava lui Dumnezeu, omul poartă o demnitate divină și are potențialul veșnic de a se uni cu Creatorul. Această înțelegere a omului luminează întreaga existență – sensul vieții, vocația, scopul și rolul nostru. Viața umană nu se limitează la dimensiunea biologică sau psihologică, ci se împlinește prin lucrarea harului. Biserica îi ajută pe credincioși să caute voia lui Dumnezeu atunci când trec prin suferințe trupești sau sufletești, să rămână ancorați în nădejdea care „nu rușinează” (Romani 5, 5) și să se sprijine pe Dumnezeu în toate încercările vieții.
„Iubirea este o cruce care duce spre bucurie și slavă”
A.N.: Mulți soți se luptă să păstreze iubirea și credința vii în căsătorie. Ce sfaturi spirituale și practice le oferiți?
Pr. B.N.: Căsătoria este o călătorie pe viață, cu suișuri și coborâșuri, cu munți și văi. Viața e plină de surprize, iar drumul nostru e presărat cu obstacole, critici, dezamăgiri. A spune „sunt căsătorit” înseamnă: „sunt gata să lucrez pentru Împărăție, să plătesc orice preț și să îndur orice greutate”. Nu putem rupe căsnicia la prima problemă. Trebuie să înțelegem că oamenii se schimbă în timp – se schimbă trupul, mintea, psihicul, intensitatea credinței și a iubirii. În acest drum, descoperim că iubirea adevărată e o cruce care poartă durere, dar deschide drumul spre bucurie și slavă.
Provocarea este să ne purtăm sarcinile unii altora, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste” (Efeseni 4, 2).
Această atitudine trebuie să fie statornică, căci Mântuitorul spune: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”. Dar nu putem răbda singuri, ci doar cu ajutorul lui Dumnezeu și sub îndrumarea părintelui duhovnic. Harul lui Dumnezeu ne întărește când ne smerim, ne recunoaștem slăbiciunile și cerem mila Lui. Domnul ne-a avertizat: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).
Credit foto: Universitatea din Balamand
