Înfricoșătoarea judecată

În societatea europeană de astăzi, aflată în plin proces de secularizare, omul contemporan își pune tot mai puțin problema comuniunii sale cu Dumnezeu și în consecință problematica unei judecăți universale și înfricoșătoare la sfârșitul lumii.

Structura omului secular de astăzi este una a individului blocat în Carpe diem care este marcat de febra împovărătoare și bolnăvicioasă a consumismului ajuns din plan material în plan dialectic. Omul se definește astăzi ca fiind autonom, excluzând din viața sa prezența lui Dumnezeu și, în definitiv, consecințele nerespectării poruncilor date de Bunul Dumnezeu. Acest lucru în contextul în care unica valoare a societății europene contemporane este doar justiția umană, iar cea divină aproape este greu să o mai găsești în gândirea axiologică occidentală de astăzi. Omul societății consumiste își resetează gândirea creștină care are ca obiectiv mântuirea trecută prin filtrul criteriilor înfricoșatei judecăți din dorința de a-și da frâu liber pornirilor carnale inoculate și amplificate de consumism fără a se mai gândi la consecințele faptelor sale în perspectiva vieții veșnice. Este mai comod să excludă valorile creștine din viața sa pentru ca astfel să se arunce cu totul în groapa așa-ziselor libertăți individuale care nu sunt altceva decât tentația libertinajului extrem al păcatului neascultării față de Dumnezeu și care îl duc la pierderea obiectivului existenței umane, și anume viețuirea veșnică cu îngerii în Împărăția lui Dumnezeu, adică mântuirea.

Pentru omul credincios judecata universală de la sfârșitul veacurilor este înfricoșătoare deoarece este completă și definitivă, iar el nu poate afirma cu toată puterea că a făcut în timpul vieții sale tot binele în raport cu semenii săi.

De ce este înfricoșătoare dreptatea lui Dumnezeu? Este înfricoșătoare pentru că noi suntem nedrepți. Noi considerăm lucrurile nedrepte ca fiind dreptatea. Este înfricoșătoare dreptatea lui Dumnezeu pentru că este iubire, este înfricoșătoare pentru că noi nu o înțelegem și atunci când Dumnezeu ne pune în față criteriile judecății rămânem șocați de simplitatea lor. Criteriile judecății sunt cele ale milei creștine, fiind simple și extraordinare. Ca să ajungi în Împărăția lui Dumnezeu, ca să trăiești veșnic cu Dumnezeu este nevoie de foarte multă simplitate. Nu îți cere să te rogi de 25 de ori pe zi, îți cere doar să te rogi. Nu ai niște reglementări stricte, nu există o rețetă a mântuirii, ci singura chezășie a mântuirii este urmarea lui Hristos.

Dreptatea noastră nu este dreptatea lui Dumnezeu. De aceea dreptatea lui Dumnezeu este înfricoșătoare. Criteriile de evaluare a dreptății noastre sunt de cele mai multe ori false. La judecată ți se vor pune înainte exemple din timpul tău, deci nu vei fi judecat pe criterii din alte timpuri. Cei mai mulți dintre noi trăim în afara criteriilor pe care le fixează Hristos foarte clar pentru mântuire. Din păcate, chiar dacă stăm toată ziua cu Scriptura deschisă, în inima noastră nu îl avem tot timpul pe Hristos.

Noi, prin faptele noastre, arătăm că nu răspundem iubirii lui Dumnezeu care ne-a dat darul vieții și lumea să o stăpânim. Cum ar trebui să răspundem iubirii lui Dumnezeu? Dumnezeu ne cere să-I răspundem cu iubirea față de semenii noștri, astfel vedem în ei chipul lui Dumnezeu și ne arătăm iubirea față de El. Aici e marea taină că nu ne cere Dumnezeu lucruri spectaculoase, ci lucruri simple, dar pe care de cele mai multe ori nu suntem în stare să le săvârșim. Dacă ne cerea mai mult decât puteam duce atunci am fi avut justificare, însă ne cere foarte puțin din timpul nostru, ne cere poate 5-10 minute din timpul zilnic, dar nici acelea nu suntem în stare să le dedicăm Lui.

De asemenea, indiferența față de aproapele este unul dintre păcatele cele mai grave, pentru această indiferență suntem condamnați la pierderea Împărăției cerurilor.Mântuirea o dobândim în măsura în care suntem milostivi în viața noastră pământească. Acesta este criteriul fundamental al judecății universale de la sfârșitul veacurilor. (Editorial semnat de Pr. dr. Ciprian Florin Apetrei și publicat în Ediția din 23 februarie 2014 a săptămânalului Lumina de Duminică)

Comentarii Facebook


Știri recente