Înălțarea Domnului (numită în popor și Ispas) este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărătești ale Bisericii Ortodoxe și se sărbătorește întotdeauna în joia din săptămâna a șasea după Paști, adică la patruzeci de zile după Înviere. Anul acesta Praznicul are ca dată de sărbătorire ziua de 13 iunie.
Înălțarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă și putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale și anticiparea evenimentului Cincizecimii.
Sărbătoarea rememorează momentul în care, în prezența Apostolilor Săi, Mântuitorul Hristos S-a înălțat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. Înălțarea Domnului este relatată de două ori de Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale și în capitolul 1 al cărții Faptele Apostolilor. Evanghelistul relatează momentul Înălțării spunând că au mers până spre Betania, unde, Hristos ridicându-și mâinile i-a binecuvântat și când îi binecuvânta S-a depărtat de la ei și S-a înălțat la cer (24, 49-52). Aflându-se pe Muntele Măslinilor, înainte de Înălțare, Mântuitorul le-a vorbit despre propovăduirea Evangheliei Lui până la marginea lumii și despre Împărăția Cerurilor. Apoi, în prezența îngerilor și a Maicii Domnului, un nor L-a ridicat din mijlocul lor și S-a înălțat cu trupul la cer, șezând de-a dreapta Tatălui. Îngerii, în chip de bărbați, au vestit Apostolilor a doua venire a Mântuitorului în Slava Sa.
Sărbătoarea Înălțării Domnului este unul dintre cele mai vechi praznice creștine, atestat încă din secolul al IV-lea de Eusebiu de Cezareea, în opera Despre Sărbătoarea Paștilor. În perioada 380-385 pelerina apuseană Egeria amintește de festivitățile din ziua a 40-a după Paști. Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o predică (sec. IV) la această sărbătoare pe care o numește cinstită și mare. În secolul al V-lea sărbătoarea este amintită și de Fericitul Augustin, apoi, în sec. VI, Sfântul Roman Melodul compune Condacul și Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare – Sf. Ioan Damaschin, Sf. Iosif Imnograful – compun canoanele din Slujba Înălțării. Sărbătoarea a primit o solemnitate aparte în timpul Sfintei Împărătese Elena care a ridicat o biserică pe Muntele Măslinilor în care sărbătoarea Înălțării se prăznuia cu mare fast.
Părintele Dumitru Stăniloae spune că Înălțarea a însemnat și înălțarea firii omenești la cer, căci Hristos este Unul din Treime și ca Om: „Ce-a însemnat propriu-zis înălțarea lui Hristos la cer nu putem ști. Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălțat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualității tuturor treptelor îngerești, ca să fie și ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat și ca om la treapta de Împărat al Împărăției omenirii înnoite. Acum a luat și ca Om toată puterea în cer și pe pământ”.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, drept sărbătoare națională a poporului român. În această zi, sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.
Catedrala Mântuirii Neamului are ca hram principal Înălțarea Domnului.
