În cele ce urmează vă prezentăm un fragment din volumul Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeitorul omului, semnat de Pr. Dumitru Stăniloae referitor la Nașterea Domnului:
El se face om, dar rămâne și Dumnezeu. Numai prin aceste două calități își arată deplina apropiere de oameni și calitatea de Mântuitor. Numai coborându-Se la calitatea de om, dar înălțând pe om la calitatea personală de Dumnezeu, ridică pe oameni la egalitatea cu Sine, fără să confunde dumnezeirea cu umanitatea. El își afirmă în nașterea din Fecioară atât calitatea de Creator, de Dumnezeu, făcându-Se om într-un chip mai presus de fire, cât și pe cea de om, născându-Se dintr-o reprezentantă a neamului omenesc. Nu se naște ca om numai din oameni, dar nici nu se naște ca om, fără să se folosească de firea omenească, născându-Se din Fecioară. Nu se face om numai creându-Se ca om, fără legătura cu umanitatea existentă și în afara legăturii cu ea, căci aceasta n-ar fi arătat prețuirea dată omenirii create, la început, ci se naște ca om din umanitate, dar folosindu-se și de puterea Sa creatoare, ca să arate recrearea omenirii create la început. Numai așa se ridică pe Sine ca om mai presus de om, dar rămânând totuși și în unire de ființă cu oamenii. Și în aceasta se arată cât de mult a fost creat omul în stare să fie unit cu Dumnezeu. Îl face pe om în stare să devină, dar nu prin sine, ci prin El, și Dumnezeu, sau fire a Persoanei dumnezeiești, prin nașterea din Fecioară. A făcut umanitatea mai mare, capabilă să-L nască pe Dumnezeu ca om, dar nu fără puterea Lui. O mai mare apropiere a umanității de Dumnezeu nu se putea realiza și, totuși, aceasta nu înseamnă o identificare panteistă a lui Dumnezeu, în apropierea maximă prin iubire a Creatorului rămas, ca atare, deosebit de creatură. El se face persoană a creației (creaturii), dar rămâne și Creator. În aceasta se arată marea cinste dată creaturii. El face dintr-o creatură o Maică a Sa, dar o face fără să înceteze să rămână Dumnezeu. Intră în relația de Fiu cu ea ca Maică, dar fără să înceteze să fie și Creator al ei. Căci, în acest caz, n-ar fi fost decât o existență supusă legilor naturii generale create, neridicând, de fapt, pe Născătoarea Lui creată la nivelul de Maică a Creatorului. De aceea, ea e pusă în apropierea cea mai înaltă de El, sau e ridicată la poziția cea mai proprie de adevărată Mijlocitoare între toți și El, dar e totuși numai rugătoare. De aceea se spune: „Bucură-te, mijlocitoarea tuturor către Dumnezeu. Bucură-te, împăcarea tuturor cu Dumnezeu. Bucură-te, cea ce izbăvești lumea de necazuri, prin mijlocirile tale”. îi spunem în mod hotărât: „Bucură-te, cea ce pe Dumnezeu cu oamenii i-ai împreunat”. Dar a făcut-o aceasta prin voia Lui, pentru că a creat umanitatea în stare să fie împreunată cu Dumnezeu și, de aceea, în mod special i-a dat ei un rol deosebit în realizarea unirii Lui cu oamenii, ținând seama și de credința și curăția ei deosebită.
E o mare minune și deci, o putere exclusiv dumnezeiască, să facă o Fecioară Maică, dar o putere care se poate folosi și de calitatea dată femeii de a fi mamă în general. Creatorul a dat omului prin creație o valoare și o capacitate atât de mare de a se face Frate cu omul, de a vorbi și lucra prin firea omenească. Acesta e misterul cel mare al omului: că Dumnezeu se poate face El însuși Fiu al Omului, dar necoborând total în granițele omenești – căci aceasta ar fi una cu panteismul – arătând o slăbiciune a lui Dumnezeu, ci rămânând și Dumnezeu, mai presus de granițele omenescului. În nașterea ca om din Fecioară se arată atât mărirea lui Dumnezeu, cât și mărirea dată omului de partener al Lui, de fire a Persoanei Lui.
Pr. Dumitru Stăniloae – Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeitorul omului, Ed. Anastasia, 1993, p. 60-63.
