Părintele Cleopa povestea adeseori despre călătoria făcută în Muntele Athos către sfârșitul anilor ’70. Era într-adevăr o vizită istorică pentru că atunci, în anii aceia, era aproape imposibil să obții aprobările necesare. L-au însoțit pe cunoscutul avvă Patriarhul Daniel, pe atunci doctorand la Strasbourg, și arhimandriții Victorin, Ioanichie și Bartolomeu. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au călătorit pe jos, pe cărări ascunse printre arbuști pitici, țepoși, neprietenoși. Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaștri români. Cu farmecu-i neegalat, părintele Cleopa povestea și de momentul ajungerii la Schitul Lacu. Trecuseră o zi întreagă prin încercările călătoriei și erau osteniți de greutatea drumului. Au ajuns pe înserat la chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu.
Primitori ai pelerinilor care ajung în această „Tebaidă” a Muntelui Athos
Viețuia în acest loc ierodiaconul Neofit Negară. Părintele Cleopa îl asemăna cu patriarhul Avraam, cel iubitor de străini. Așa îi rămăsese în amintirea lui călugărul care-i primise cu inima deschisă, punându-le pe masă câte o bucată de pește, prins de el în Marea Egee, măsline și o cană cu vin rece. La plecare, aflând că doresc să ajungă până la Roma, ierodiaconul Neofit le-a dăruit câteva lire de aur pentru multele cheltuieli până la întoarcerea în țară. Părintele Cleopa pomenea adesea gestul monahului atonit. După rânduiala lui Dumnezeu, Neofit Negară s-a îmbolnăvit greu, a fost mutat în mănăstirea „Sfântul Pavel” pentru îngrijiri și chilia a rămas părăsită. După mulți ani de suferință, Neofit Negară s-a mutat din această lume, învrednicindu-se să vadă îngeri în ziua ultimă a petrecerii printre pământeni. În locul său a venit la chilia Bunei Vestiri părintele ieromonah Ștefan Nuțescu, cu metania la Sihăstria, adunând în jurul său mai mulți călugări râvnitori. În această obște se nevoiește și ucenicul de altădată al părintelui Cleopa, ieromonahul David Gălbează. Rugători, iubitori ai Liturghiei, ai cântărilor psaltice, ai rucodeliilor tradiționale călugărești, părinții de la chilia Buna Vestire fac misiune și sunt primitori ai pelerinilor care ajung în această „Tebaidă” a Muntelui Athos.
Pe buzele lor, numele marilor părinți sunt mereu pomenite
Într-o zi de sărbătoare, după o Liturghie „împărătească” am poposit și eu la chilia mai sus amintită. Chiliile și acareturile s-au înnoit, dar bisericuța schitului s-a păstrat așa cum a fost, cu puținele ei odoare, cu vechea catapeteasmă și cu duhul acela neschimbat al sihaștrilor atoniți.
Ca și la celelalte chilii, se întâlnesc zidiri noi, reparații capitale, dar observi în același timp comorile tradiției și firul de diamant al legăturii cu părinții de altădată. La chilia Buna Vestire se lucrează și la traduceri, la scrierea cărților de zidire sufletească, la păstrarea vechilor istorii ale așezămintelor românești din Grădina Maicii Domnului.
Poposind din nou în această chilie, mi-am amintit că fiind elev la Seminar, am participat la călugăria părintelui Ștefan Nuțescu. Au trecut de atunci mai mult de 20 de ani. Sihăstria avea, în anii aceia, un sobor numeros, dar cu toate acestea, călugăriile erau foarte rare. La slujba de la miezul nopții, avva Cleopa a coborât din deal și i-a adresat noului monah cuvânt de învățătură. Vocea lui, ca a tunetului, a străbătut sufletul novicelui, făcându-l ucenic în duhul sihaștrilor. Același duh sălășluiește și în ieromonahul David. Părintele Cleopa și-a deschis sufletul în fața acestor monahi, care l-au urmat până la capăt. Pe buzele lor numele marilor părinți de atunci și de acum sunt mereu pomenite.
Am rămas la chilia Buna Vestire la liturghia de după Liturghie, ascultând cuvântul de învățătură și bucurându-mă de întâlnirea fraților. În fața ochilor mei se perindau amintirile povestite de părintele Cleopa la vârsta când despre Athos se auzea așa de rar. Era un vis pe care-l retrăiam cu aceeași intensitate ca prima oară. Eram „mândru” să știu că și altădată am poposit la Lacu, cu binecuvântare chiriarhală, însoțind cel mai numeros grup de monahi din România în vizită la Athos. Atunci, drumurile schitului și ogrăzile chiliilor arătau ca la o litanie, ca la o sfințire de mănăstire, ca într-o zi de Paști.
Legături din vremuri bătrâne cu monahi de același neam și aceeași trăire
Pelerinajul la așezămintele românești de la Muntele Athos mai înseamnă și altceva. Înseamnă înnodarea, păstrarea unor legături din vremuri bătrâne, cu monahi de același neam și aceeași trăire. Este bucuria de a ști că, într-un loc cu atâta istorie și sfințenie, se aud slujbe și mai ales Liturghia în dulcea limbă românească.
Dacă oamenii uită uneori daniile făcute cu atâta mărinimie de domnitori evlavioși și buni, Dumnezeu nu uită niciodată. El va răsplăti în ziua aceea și celor mărinimoși și celor care au uitat. Celor din urmă le va aminti că și-au trăit zilele în zadar, arătându-se nerecunoscători față de binefăcătorii lor.
Așa că, nu te teme, turmă mică! Dumnezeu privește către tine. El știe încercările tale, știe că lupii se pregătesc să atace la lăsarea întunericului.
Domnul va aduce asupră-ne bucuria vestirii celei bune a nemărginitei sale milostiviri, ca și la chilia Buna Vestire de la schitul Lacu, din Muntele Athosului.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 17 octombrie 2007, apărut sub semnătura Părintelui Arhim. Timotei Aioanei)
