Episcopia Basarabiei de Sud va organiza, în perioada 28–31 august 2025, la Cahul, prima ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Basarabia de Sud.
Conform unui comunicat primit la redacție, la manifestare vor participa 250 de tineri de pe ambele maluri ale Prutului.
Participanții se vor bucura de zile de comuniune frățească, de rugăciune, de cunoaștere și de afirmare a valorilor spirituale, culturale și identitare românești.
Concept

Evenimentul va include:
- activități liturgice: slujba de Te Deum, rugăciunile zilnice și Sfânta Liturghie arhierească în duminica în care Catedrala Episcopală „Sf. Ier. Dionisie” și „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Cahul aniversează 4 ani de la punerea pietrei de temelie;
- manifestări culturale: conferințe, sesiuni de dialog și ateliere de cunoaștere a istoriei Basarabiei;
- manifestări artistice: parada portului popular, unde vor participa 500 de tineri, și un concert în Piața Independenței din municipiu Cahul, susținut de Trupa Lupii lui Calancea și artistul Mark Stam.
Totodată, participanții vor avea ocazia să descopere specificul zonei de sud a Basarabiei prin activități interactive și recreative.
Program
Evenimentul va debuta joi, 28 august, cu primirea și cazarea participanților, urmând ca vineri, 29 august să aibă loc Festivitatea oficială de deschidere.
Sâmbătă, 30 august, programul va fi centrat pe conferința tip talk-show cu invitații speciali: Preasfințitul Părinte Veniamin Episcopul Basarabiei de Sud; dl. Nicolae Dandiș – primarul municipiului Cahul și dl. prof. univ. hab. Sergiu Cornea – rectorul Universității de Stat B. P. Hașdeu din Cahul.
Duminică, 31 august, de Ziua Limbii Române, vor fi momentele de încheiere: Sfânta Liturghie arhierească, parada portului tradițional și concertul de închidere.
Misiune și organizatori
Prin această primă ediție a ITO Basarabia de Sud, Episcopia își propune să le ofere tinerilor un cadru de dialog și reflecție asupra importanței păstrării credinței ortodoxe, a valorilor identitare și culturale românești, precum și oportunitatea de a lega noi prietenii și de a trăi experiențe ziditoare de suflet.
Evenimentul organizat de Episcopia Basarabiei de Sud are ca parteneri principali Primăria Municipiului Cahul, Consiliul Raional Cahul și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.
De asemenea, pentru buna organizarea a evenimentului au contribuit în calitate de parteneri și sponsori: Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, Asociația Obștească Filantropia Ortodoxă a Basarabiei de Sud, Muzeul Brăilei „Carol I”, Teatrul „B. P. Hasdeu” Cahul, Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” Cahul; Centrul Municipal de Tineret Cahul, Muzeul Ținutului Cahul, Top Construct, Print Master, Capital Info Cont Srl.
Vezi și:
Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud





