Capacitatea dată omului de Fiul lui Dumnezeu Creatorul de a se uni cu el, până a se face și El însuși om, S-a arătat în modul cel mai ridicat în faptul că S-a făcut și om, sau persoană a firii omenești, dintr-o reprezentantă a neamului omenesc, ca Fecioara (Mt. 1, 2-3; Is. 7, 14; Ic. 1, 35).
Dacă nu s-ar fi născut Hristos ca om din Fecioară, nu ar fi fost Dumnezeu și n-ar fi adus lumii o lumină mai presus de ea, arătând pe om destinat veșniciei, ci ar fi lăsat lumea și omenirea închise în grăuntele ei. S-ar fi dovedit încadrat în legile acestei lumi și n-ar fi putut ridica omenirea într-un plan superior de veșnică viață fericită. Născut ca orice om, ar fi și murit ca orice om, fără să poată învia nici El și fără să poată învia nici pe oamenii a căror fire a asumat-o. Crucea Lui n-ar fi fost mântuitoare, dacă s-ar fi născut cu păcatul care l-ar fi supus morții ca pe toți oamenii, deci n-ar fi acceptat moartea de bună voie pentru ceilalți oameni, ca să o poată birui, ci ar fi suportat-o, fără voie, pentru vina lui, ca o lege căreia i-ar fi fost și El supus. N-ar fi adus nimic nou în lume. Grupările neoprotestante sunt consecvente când, respingând nașterea lui Hristos din Fecioară, resping și crucea Lui, ca suportată pentru oameni cu puterea de a învinge moartea primită prin ea. Numai așa Hristos S-a arătat prin cruce mântuitor, deci ca lumină ce ne ridică din întunericul morții, pentru că s-a arătat ca Dumnezeu Mântuitor prin nașterea din Fecioară. Numai așa li putem cere lui Hristos la Liturghie: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sângele Tău”. Numai așa putem spune, tot în Sfânta Liturghie: „Iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea”. Am spus înainte că Fiul lui Dumnezeu s-a coborât la om, înălțându-l la nivelul Său prin har. Cel mai mult a făcut-o aceasta cu Cea pe care a făcut-o Născătoare a Sa, Născătoare de Dumnezeu sau, prin ea, ne-a ridicat pe toți la El, care credem în El ca Dumnezeu și în ea ca Născătoare de Dumnezeu, din legea morții definitive, fără sens. Aceasta s-a făcut prin faptul că s-a născut din Ea ca Fecioară, desigur ținând seama și de cuvântul ei: „pod care ne trece cu adevărat de la moarte la viață” (Acatistul „Maicii Domnului). Numai născându-Se din ea ca Fecioară, ea a fost făcută „scară cerească prin care S-a pogorât la noi Domnul”. Ea a fost făcută „Maica luminii”. Că Fiul lui Dumnezeu a adus lumii lumina prin nașterea Sa ca om din Fecioara, o arată prin lumina care li s-a făcut văzută păstorilor înconjurând mulțime de îngeri (Lc. 2, 9). Iar că Fiul lui Dumnezeu S-a smerit făcându-Se om, S-a arătat și în faptul că S-a născut în iesle.
În faptul că Hristos se naște din Fecioară, se arată că El își afirmă, prin naștere ca om, atât calitatea de Creator al umanității, cât și voința de a o mântui pe aceasta, adică de a scăpa de moarte și de a asigura oamenilor, ce voiesc să se unească cu El, viața fericită de după moarte și fără de moarte.
Pr. Dumitru Stăniloae – Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeitorul omului, Ed. Anastasia, 1993, p. 59 – 60.
