„În această noapte sfântă, când Hristos ne încredinţează, în mod definitiv, de triumful vieţii asupra morţii, de triumful frumuseţii asupra urâtului spiritual, de triumful luminii asupra întunericului moral, sufletul fiecărui om care se deschide spre întâlnirea cu Iisus Hristos Cel înviat”, explică Preasfințitul Părinte Ignatie în Pastorala de Paști din acest an.

Episcopul Hușilor face o paralelă între momentul Învierii Domnului și drumul către Emaus a ucenicilor Luca și Cleopa.

În primul rând, spune ierarhul, „omul nu poate uita niciodată noaptea de Paşti, pentru că este noaptea în care inima, existenţa lui au fost impregnate de lumină dumnezeiască, de seninătate cerească, de putere duhovnicească, de şuvoiul unei vieţi fără de moarte şi de bucurie pascală, ca daruri nepreţuite ale Stăpânului vieţii, Care, prin Învierea Sa, «ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă, din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer»”.

Drumul spre Emaus

În paralel, Preasfinția Sa explică faptul că în foarte multe circumstanțe ale vieții ne asemănăm celor doi ucenici, Luca și Cleopa, care „copleșiți de tristețe și dezamăgire, aveau lămpile sufletului stinse de faptul că Cel în care şi-au pus toată nădejdea şi pe care Îl iubeau atât de mult a fost răstignit în Vinerea Mare”.

„Cu alte cuvinte, după mintea şi socoteala  lor, le-au fost smulse Sensul şi Bucuria vieţii lor, iar credinţa lor era ghemuită în spaime şi neîmpliniri”.

Astfel, explică ierarhul, Sfânta Euharistie binecuvântată de străinul-Hristos le reaprinde lămpile sufletului și ajung să îl „re-cunoască deplin că Străinul minunat de pe cale nu era altcineva decât Hristos, pe care ei nu au reuşit, doborâţi de durere şi dezamăgire, să Îl simtă şi să Îl cunoască”.

„Sfânta Împărtăşanie este cea care înlesneşte deschiderea ochilor lăuntrici ai celor doi ucenici, Luca şi Cleopa. Este exact ca în situaţia în care din pricina unor cumpene şi destrămări sufleteşti, simţim că suntem aruncaţi într-o pâclă a incertitudinilor şi plasaţi pe spirala unor desincronizări existenţiale, şi  dintr-o dată vine un licăr de lumină care risipeşte toată învălmăşeala minţii noastre, făcându-ne părtaşi unei revelaţii care ne surprinde şi ne locuieşte plenar viaţa”, afirmă Preasfinția Sa.

Copleșirea bucuriei

„Inima celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, a fost aprinsă, chiar incendiată, de focul bucuriei, al clarităţii şi al recunoaşterii a ceea ce era cu adevărat esenţial. Prin primirea Sfintei Cuminecături, inima lor a fost umplută de viaţa veşnică care «este mângâierea lui Dumnezeu. Şi cel ce a aflat mângâierea în Dumnezeu – ne spune Sfântul Isaac Sirul – socoteşte de prisos orice mângâiere lumească»”.

Hristos pătrunde profund în noi, argumentează Episcopul Hușilor, „schimbându-ne fundamental şi structural viaţa. Din oameni temători, devenim plini de curaj; din oameni dezamăgiţi, devenim plini de sens şi bucurie; din oameni întunecaţi, devenim oameni luminoşi; din oameni ezitanţi în ale credinţei, devenim siguri de cele nevăzute pentru ochii trupului; din oameni neliniştiţi, devenim senini; din oameni panicaţi de gânduri negative, devenim încântaţi de trăirile pe care ni le oferă Dumnezeu în taina inimii noastre”.

„Fără a fi reducţionişti, putem afirma cu maximă certitudine că aceasta era sursa unică şi sigură de bucurie şi fericire a celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, precum este şi a oricărui credincios care decide să Îl primească pe Hristos Cel înviat, împărtăşindu-Se cu Trupul şi Sângele Lui”.

Comuniunea cu Hristos Cel Înviat

Preasfințitul Părinte Ignatie reliefează faptul că starea prin întâlnirea cu Hristos Cel Înviat se restabilește comuniunea cu Dumnezeu.

„Inima celor doi ucenici, prin întâlnirea cu Hristos Cel înviat, a devenit foc care arde şi luminează, împărtăşind căldura cunoaşterii, străvezimea iubirii şi stabilitatea comuniunii cu Dumnezeu. Nu au rămas nici în punctul în care doar «blamează», «reproşează» sau «acuză», fiind aidoma unui «foc care doar arde şi nu luminează»”.

„Ceea ce atinge inima noastră, nu poate fi uitat niciodată. Fie că vorbim de bucurie, fie că vorbim de tristeţe. Din experienţa celor doi ucenici, ştim că atunci când ne inundă o bucurie de nedescris, tristeţea dispare definitiv, fiind restructuraţi în adâncul nostru cel mai tainic, pentru a putea deveni receptacole ale unei împliniri complete şi dătătoare de sens”, adaugă ierarhul.

Textul integral poate fi lecturat aici.

Foto credit: Episcopia Hușilor