În fiecare an, la 2 iulie, când Biserica Ortodoxă Română cinstește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 și mare ctitor de locașuri sfinte, Mănăstirea Toflea își sărbătorește unul dintre ocrotitorii spirituali. Acest așezământ monahal datează din secolul al XVII-lea, când era atestată existența unui schit.
Situată în sihăstria Buciumenilor, la confluența județelor Galați, Vrancea și Vaslui, Mănăstirea Toflea, cu hramurile „Sfinții Trei Ierarhi și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, a fost redeschisă în data de 18 decembrie 2010.
După cum a precizat Părintele Gabriel Molocea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de membrii Permanenței Consiliului Eparhial și a unui impresionant sobor de preoți și diaconi din parohiile Protopopiatelor Nicorești și Tecuci, în prezența oficialităților locale dar și a unui mare număr de credincioși, rromi și români, din Toflea și din parohiile învecinate.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, grupul de copii și tineri „Cununița satului” din parohia Liești, participanți la programul catehetic național „Hristos împărtășit copiilor” au susținut un frumos moment artistic închinat Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
„An de an mănăstirea de la Toflea capătă contur de cetate ștefaniană, în primul rând prin această biserică care se înscrie perfect în logica, arhietectura și frumusețea bisericilor zidite în timpul lui Ștefan cel Mare. În al doilea rând, activitățile cultural-misionare desfășurate aici au principalul rol de a apăra sfânta și dreapta credință ortodoxă și de a promova cooperarea. De asemenea, programul zilnic de rugăciune se împletește în interiorul cetății mănăstirești de la Toflea cu lucrarea social – filantropică din Centrul socio-cultural „Sfântul Paisie cel Mare” și cantina socială „Acoperământul Maicii Domnului”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.
În încheiere a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitori.
Prin dăruirea jertfelnică a inimosului preacuvios părinte Paisie Agache, starețul mănăstirii toflene și prin cooperarea cu numeroșii credincioși rromi din Toflea a fost organizată tradiționala agapă frățească de unde au gustat toți pelerinii sosiți la hramul ștefanian al mănăstirii.
Schitul Toflea este unul dintre cele mai vechi așezări sihăstrești din județul Galați. O mărturie din perioada 1 septembrie 1619-31 august 1620 arată că doamna Stana, soția vornicului Murgoci Tofle, avea un document al acestuia care preciza ca după moarte „câte rămășițuri ar rămăni să n-aibă triabă, ce ca să aibă a le dărui svintii mănăstiri ce iaste făcută de Tofle cel bătrân”.
Se pare că acest „Tofle cel bătrân” este ușerul Tofle sau Toflea, amintit într-un document domnesc de la 1581, fapt ce dovedește că mănăstirea a fost ctitorită pe actualul teritoriu al com. Brăhășești în primii ani ai secolului al XVII-lea, dacă nu chiar în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.
Schitul s-a ruinat, probabil, destul de repede, căci un nou schit a fost ridicat înainte de noiembrie 1667 de căpitanul Florea și soția sa Safta la Cernica în aceeași zonă, în imediata apropiere a celui vechi. Un document de la 1749, referindu-se, probabil, la un monah al schitului, amintește de „Ioniț Batin călugărul de la Brăhășești”.
Așezământul, care avea hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este pomenit și în anul 1809 într-un document care îl consideră pe logofătul Constantin Palade ca restaurator și miluitor al schitului.
Câțiva ani mai târziu, la 1817, voievodul Scarlat Callimachi dăruiește fiului său Alexandru moșia Toflea, pe care se afla și „schitul Tofle, unde se află petrecătoriu și trei călugărași”. Așezământul se afla, deci, într-o stare de decădere, care se va accentua, probabil, și în anii următori, căci schitul se desființează, practic, înainte de 1859.
Este singura mănăstire ridicată prin contribuția unui rrom, Vasile, într-o localitate în care trăiește o comunitate exclusiv de etnie rromă.
Sfințirea locului și așezarea pietrei de temelie a sfântului locaș realizându-se în 29 iunie 2002, de către Chiriarhul Dunării de Jos.
Așezată într-un mirific cadru natural, aproape de vatra satului, mănăstirea este o bijuterie a arhitecturii ștefaniene. Pravila mănăstirii, unită cu rugăciuni speciale pentru locuitorii rromi, se îmbină armonios cu activitățile desfășurate în Centrul de educație și formare religioasă a copiilor rromi, precum și cu centrul social pentru săraci.
