Hramul Mănăstirii Strâmba din Episcopia Sălajului

Vineri, 15 august 2014, la părznuirea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Strâmba cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, după cum ne-a transmis Arhid. Adrian Onica. La sfârșitul Sfintei Liturghii, pentru ajutorul și sprijinul constant acordat Bisericii, Preasfinția Sa a acordat Domnului Iuliu Nosa distincția Crucea Sălăjană pentru mireni, cea mai înaltă distincție bisericească a Eparhiei.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Petroniu a arătat că dragostea și cinstirea de care se bucură Sfânta Fecioară Maria în sânul poporului nostru se evidențiază în faptul că cel mai răspândit nume feminin din țara noastră este cel de Maria.

Evlavia deosebită pe care o au românii față de Maica Domnului și, în mod special, față de sărbătoarea închinată mutării ei din această viață, se observă cu prisosință în aceea că, în afara praznicului nașterii după trup a Domnului Hristos, căruia poporul nostru dreptmăritor i-a dedicat nenumărate colinde, nici unei alte sărbători din decursul anului bisericesc nu i-au fost consacrate atâtea pricesne ca praznicului „Adormirii Maicii Domnului”.

De asemenea, cinstea de care are parte Sfânta Fecioară Maria în poporul nostru se constată și în numărul mare de biserici și mănăstiri închinate „adormirii Maicii Domnului”, precum și în frecvența în număr foarte mare a credincioșilor la mănăstirile care au acest hram, cu prilejul sărbătoririi acestuia, în special în Ardeal.

În continuare Preasfinția Sa a explict fiecare dintre apelativele atribuite de Biserică Maicii Domnului din pomenirea care se face Acesteia la sfârșitul ecteniilor: „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim”.

Astfel Preasfinția Sa a arătat că nici un om, în afară de Sfânta Fecioară Maria, nu a ajuns să fie mai presus decât cetele îngerești, de aceea ea este „preasfântă”, iar închinarea adusă ei diferă de cinstirea de care au parte ceilalți sfinți ai Bisericii. Astfel, pe sfinți îi cinstim sau îi venerăm, pe Maica Domnului o preacinstim sau o supravenerăm, iar pe Dumnezeu Îl adorăm.

Tâlcuind cuvântul „curata” din ectenie Preasfințitul Părinte Petroniu a arătat că Sfânta Fecioară Maria este cea mai neprihănită femeie care a trăit vreodată pe fața pământului.

În urma nașterii Fiului lui Dumnezeu ca om, Maica Domnului nu mai este doar binecuvântată, ci „preabinecuvântată”.

O altă însușire a Maicii Domnului pomenită în ecteniile Bisericii este cea de „mărită”. Sfânta Fecioară Maria era conștientă de faptul că prin zămislirea Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei Domnul i-a făcut parte de mărire și a mărturisit că datorită smereniei a fost cercetată de Dumnezeu, motiv pentru care o vor ferici toate neamurile.

În continuarea ecteniilor rostite în Biserică Maica Domnului este numită: „Stăpâna noastră”, iar cea mai importantă calitate a Sfintei Fecioare Maria este aceea de „Născătoare de Dumnezeu”. Astfel Sfânta Fecioară Maria s-a învrednicit să nască pe Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru calitățile ei de excepție, însă inițiativa acestui act grandios a aparținut lui Dumnezeu, realizarea lui fiind rodul conlucrării dintre Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria.

Cea din urmă însușire a Maicii Domnului pomenită în ectenie este „pururea fecioria” ei. Aceasta se referă la faptul că ea a fost fecioară înainte de nașterea Pruncului Iisus, în timpul nașterii, precum și după naștere. Pururea fecioria Maicii Domnului este reprezentată în icoanele Bisericii noastre prin cele trei stele de pe voalul sau maforionul Născătoarei de Dumnezeu, de deasupra frunții și de pe cei doi umeri.

În urma enumerării calităților Pururea Fecioarei Maria, ecteniile Bisericii se încheie cu îndemnul făcut tuturor credincioșilor, ca pe Maica Domnului, „cu toți sfinții să o pomenim”. De vreme ce toți sfinții o supravenerează pe Maica Domnului, iar acest act de preacinstire urcă la tronul Sfintei Treimi, noi, toți creștinii, suntem datori să o pomenim în rugăciunile noastre pe Pururea Fecioara Maria, adică să ne rugăm ei, dacă vrem ca și ea să ne pomenească în rugăciunile de mijlocire către Fiul său, Mântuitorul lumii și Dreptul Judecător, pentru că „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului„.

În continuare Preasfințitul Părinte Petroniu a subliniat faptul că ordinea în care sunt așezate însușirile Sfintei Fecioare Maria în ecteniile Bisericii noastre nu este una întâmplătoare, ci cea firească, în sensul că ele au o înlănțuire logică și cronologică, cele dintâi fiind o condiție pentru dobândirea celor de după ele.

La sfârșitul cuvântului de învățătură Preasfinția Sa a arătat faptul că Sfânta Fecioară Maria este exemplu vrednic de urmat pentru oamenii de toate vârstele. Pentru copii, fiindcă de la vârsta de trei ani a crescut la templul din Ierusalim, fiind crescută și educată în frica lui Dumnezeu. Pentru tineri, căci anii adolescenței și ai tinereții i-a trăit în curăție, săvârșind numeroase fapte bune. Pentru oamenii în vârstă, fiindcă în ultimii ani ai vieții și-a sporit virtuțile, pregătindu-se tot mai intens pentru împărăția lui Dumnezeu.

Începuturile Sfintei Mănăstiri Strâmba datează din secolul al XV-lea, mai exact din anul 1470, conform cercetărilor documentare ale istoricului Augustin Bunea. Potrivit tradiției, întemeietorul acestui sfânt locaș este o femeie bogată care avea un handicap la picior și coloană, fiind gârbovă (strâmbă). Aceasta avea o fiică bolnavă și văzând râvna la rugăciune a doi călugări ce pustniceau prin aceste locuri, i-a rugat să mijlocească prin rugăciune la Bunul Dumnezeu, pentru vindecarea fiicei sale, făgăduind averea sa, care era de 180 de iugăre de pământ și pe care s-a întemeiat ulterior așezământul monahal.

Biserica din lemn din incinta mănăstirii adăpostește o icoană „Maica Domnului cu Pruncul”, numită și „Dulcele sărut”, care a făcut celebră mănăstirea în perioada interbelică îndeosebi, amplificând pelerinajele. Potrivit tradiției, icoana a fost dăruită mănăstirii de către unul din marii latifundiari ai Gârboului care a comandat-o la vestitul Luca din Iclod, pe la anul 1673.

După ce începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea mănăstirea a fost lipsită de viață monahală, după aproape 200 de ani, în anul 1993, aceasta a fost reactivată. În anul 1996 este numit stareț al mănăstirii Preacuviosul Părinte Grighentie Oțelea, care demarează lucrările de ridicare a unui nou ansamblu monahal ce cuprinde un paraclis și corpurile de chilii. Ulterior au fost ridicate arhondaricul, un centru de asistență socială, Centrul cultural „Sfânta Maria” ce cuprinde muzeul, biblioteca și o sală de lectură, precum și altarul de vară al mănăstirii. În anul 2010 Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temeie pentru biserica de zid a mănăstirii, în prezent aceasta fiind deja acoperită.

De asemenea mănăstirea este implicată în diferite acțiuni de întrajutorare a persoanelor sărmane. An de an, aici sunt organizate tabere pentru copiii participanți la proiectul „Alege școala” și nu numai, se desfășoară cercuri pedagogice ale profesorilor, conferințe tematice, precum și alte activități culturale.

Pentru activitatea deosebită a Preacuviosului Părinte stareț Grighentie Oțelea, cu aprobarea prealabilă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la hramul mănăstirii din anul 2012, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit pe Preacuvioșia Sa întru arhimandrit.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopul Oradiei a primit vizita Principelui Radu

Episcopul Sofronie al Oradiei a primit săptămâna trecută vizita Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Întâlnirea a avut loc vineri după-amiază la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Cu ocazia acestei vizite, Episcopul Oradiei…