Hramul bisericii comunității ortodoxe române din Turcia

În Duminica Sfântului Apostol Toma, 08 mai 2016, Biserica „Sfânta Muceniță Paraskevi” din cartierul Hasköy – Istanbul, și-a sărbătorit cel de-al doilea ocrotitor spiritual, pe Sfânta Neomartiră Arghira. În biserica comunității creștinilor ortodocși din Istanbul este adăpostit un fragment din moaștele Sfintei Arghira.

Anul acesta, deoarece ziua prăznuirii Sfintei Mucenițe Aghira a fost în Sfânta și Marea Sâmbătă, slujba de cinstire a sfintei a fost oficiată în Duminica Sfântului Apostol Toma.

Conform tradiției consacrate, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în limbile greacă şi română de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Gennadios de Sassima alături de un sobor de preoți greci din care a făcut parte și Părintele Sergiu Marcel Vlad, parohul bisericii.

La hramul bisericii au participat credincioşi ai ambelor comunităţi creştin-ortodoxe, română și greacă. La Sfânta Liturghie a fost prezent și Excelenţa Sa, dl. Anton Niculae, reprezentant al Consulatului General al României la Istanbul.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Gennadios de Sassima, în semn de recunoaștere a activității misionare din Turcia în slujba comunității românești, pentru vrednicie, credință și devotament față de Biserică, cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, a oferit Crucea Patriarhală preotului român Sergiu-Marcel Vlad.

După Sfânta Liturghie, în trapeza Comunităţii Ortodoxe Române, cei prezenți s-au putut bucura de o agapă cu produse tradiționale românești, specifice sărbătorii pascale.

Viața Sfintei Neomartire Arghira

icoana-sf-arghira_w750_h1000_q100Sfânta Arghira a fost originară din Prusia Bitiniei (orașul Bursa din Turcia). Părinţii sfintei, Gheorghe şi Suzana, au fost ortodocşi bizantini foarte virtuoşi şi iubitori de Dumnezeu. Crescută şi educată în credinţa ortodoxă, Sfânta Arghira şi-a însuşit temeinic încă din copilărie dragostea de Dumnezeu şi devotamentul faţă de neamul său. În acele vremuri, încă mai locuiau greci ortodocşi pe meleagurile Asiei Mici şi, în lupta pentru supravieţuire a micii comunităţi de origine bizantină, urmaşii bizantinilor erau foarte atenţi la formarea fiecărei familii, după cum informează Ziarul Lumina.

Arghira s-a căsătorit cu un tânăr grec, însă după Sfânta Cununie a fost supusă la multe presiuni de un paşă – eparhul din Bursa din acele vremuri. Acesta o forţa să-şi abandoneze soţul şi credinţa pentru a o lua în haremul său. La sfatul părinţilor, Arghira, însoţită de soţul său, a plecat din cetatea natală la Constantinopol, la rudele şi cunoscuţii familiei. Din relatările grecilor se ştie că prigonitorul care o urmărea nu a renunţat şi, folosind puterea şi persecuţia asupra rudelor tinerei Arghira, a aflat de plecarea ei şi a trimis soldaţi pentru a o aduce cu forţa în rândul femeilor sale. Atunci, cartierele locuite de grecii ortodocşi constantinopolitani au fost aprig controlate până ce prigonitorii au găsit-o pe Sfânta Arghira. Pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, iar grecii o apărau, asupritorii au folosit braţul legii şi au acuzat-o pe nedrept de revoltă şi insultă la adresa religiei otomane şi astfel au condamnat-o la închisoare pe viaţă. Părinţii ei au încercat zadarnic să obţină o judecată dreaptă pentru eliberarea fiicei lor, dar nu au reuşit. Se spune că Arghira, când era în închisoare, a fost ameninţată că nu poate să fie liberă decât în condiţiile în care renunţă la credinţa creştină şi acceptă să devină soţia paşei din Bursa. De aceea, ea a trimis vorbă părinţilor că nu-i foloseşte să fie liberă dacă este forţată să devină păgână şi rămâne în închisoare, dar rămâne a lui Iisus Hristos.

În aceeaşi perioadă, pentru credinţă au suferit şi Sfinţii Martiri Brâncoveni. În anul 1714, Sfânta Arghira era deja de câţiva ani în temniţa cruntă pentru femei ce se afla în Prikydion – Haskoy.

Persecuţia şi suferinţa din închisoare au fost grele pentru Sfânta Arghira, care atunci când avea voie cosea cu acul şi ţesea cămăşile rupte ale celorlalte femei închise. Din mărturia gardienilor, se ştie că Sfânta Arghira se afla într-o continuă rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Se spune că firul de aţă pe care l-a primit odată, deşi îl folosea, îl găsea tot atât de lung precum îl primise în fiecare dimineaţă când se trezea, şi astfel ea cosea mereu cu firul dăruit de Dumnezeu pentru celelalte persoane. Închisoarea se afla la aproximativ 400 de metri faţă de Biserica Sfintei Paraskevi-Prikydion din Haskoy. Atunci când se auzea clopotul bisericii, Sfânta Arghira era cu inima la rugăciune şi foarte mult îşi dorea să se împărtăşească. Bunul Dumnezeu i-a împlinit dorinţa şi ca o dovadă că a primit jertfa ei de credinţă, înainte de a muri slăbită de suferinţă, Mântuitorul i s-a arătat şi a împărtăşit-o oferindu-i-Se prin zeama unui bob de strugure.

racla-din-marmura-in-care-se-pastreaza-moastele-sfintei-arghira-2008_w1000_h750_q100Sfânta Arghira a adormit în Domnul la 5 aprilie 1725, în urma cruntelor chinuri trupeşti pe care le-a suferit timp de şaisprezece ani în temniţa din Haskoy şi a fost înmormântată în gropniţa nobiliară ce se găseşte în incinta cimitirului Bisericii Sfintei Paraschevi din Haskyoi, veche bazilică bizantină rectitorită de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu la anul 1692. Din anul 2004, acest sfânt lăcaş a devenit biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Treime“ din Istanbul. Cimitirul Bisericii Sfintei Paraschevi-Prikydion era în aceea vreme gropniţă patriarhală şi nobiliară pentru urmaşii foştilor demnitari bizantini, iar sfânta a fost înmormântată acolo pentru că închisoarea se afla în apropiere. La data plecării ei la Dumnezeu, părinţii sfintei încă trăiau, dar nu o mai văzuseră de la vârsta de 18 ani, când sfânta a plecat spre Constantinopol să-şi salveze credinţa. La trei ani după îngropare, în timpul patriarhului Paisie al II-lea, în anul 1728, părinţii ei au venit la biserica din Haskoy şi au rugat Patriarhia să le aprobe deshumarea fiicei lor. (După alţi constantinopolitani, se spune că părinţii ei, după condamnare, n-au mai ştiut nimic despre Arghira şi nici despre închisoarea unde era, dar an de an veneau să-şi caute fiica, şi în primăvara anului 1728 au găsit-o în biserica din Haskoy, înconjurată de credincioşii care se închinau la moaştele ei. Atunci ar fi aflat şi grecii din Haskoy cine era sfânta din biserica lor.)

Locuitorii din zonă mărturiseau că la mormântul sfintei se arătau anumite semne care au atras atenţia, iar patriarhul, şi pentru a lămuri acele semne, şi-a dat acordul pentru deshumare, chiar dacă trecuseră doar trei ani de la înmormântare. La mormântul sfintei, lumânările ardeau mult timp, chiar zile întregi, în condiţiile în care oriunde în altă parte s-ar fi topit normal. Florile de primăvară, care în condiţii normale s-ar fi uscat în cel mult o lună, în ciuda căldurii toride a verii, rămâneau înflorite până toamna târziu, iar păsările cerului, fără să murdărească mormântul sfintei, zilnic veneau, ciripeau sau cântau şi stăteau pe mormântul sfintei, peste care deseori noaptea se aşeza o pală de lumină şi o străjuia.

Deshumarea trupului sfintei s-a făcut la 30 aprilie 1728 şi a fost găsit neputrezit şi bine mirositor. Patriarhul de Constantinopol, Paisie al II-lea (1726-1732), venind de la Fanar la Haskoy pentru a se încredinţa de aceste fapte şi de manifestările de evlavie ale credincioşilor, a stabilit cinstirea Sfintei Arghira printr-un act de canonizare pentru data de 30 aprilie.

Comentarii Facebook


Știri recente