Mănăstirea Hodos-Bodrog se pregătește de hram. În ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului lăcașul de cult,unul din cele mai vechi așezăminte monahale din țara noastră, va îmbrăca haine de sărbătoare. Se afla la 15 km distanță de orașul Arad, pe cursul inferior al Mureșului.
După o veche tradiție locală, se spune că mănăstirea ar fi o ctitorie a credincioșilor din împrejurimi. Tradiția mărturisește că un taur din turma unui pastor a scos la iveală dintr-o movilă de pământ Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, iar pe locul unde s-a descoperit icoană a luat ființă Mănăstirea.
Pentru a confirma datele tradiției, se mai păstrează și astăzi, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit icoană, precum și Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
Prima atestare documentară despre existența mănăstirii o avem din anul 1177, iar informațiile unor istorici locali vorbesc despre existența unor „călugări greci” (ortodocși), la Hodos-Bodrog, încă din sec. al XI-lea.
Alte atestări avem în diferite documente din anii: 1213, 1233, 1278, 1293, cu unele derivații ale denumirii de Hodos. în anul 1446 se generalizează denumirea de Bodrog, iar din anul 1784 apar amândouă împreună: Hodos-Bodrog.
Actuala biserica datează din a doua jumătate a sec. XIV, fiind construită în stil bizantin triconc, din piatră și cărămidă romană. în interior este împodobită cu pictura „a fresco” din anul 1658, de către pictorul Nicodim Diaconul. Restaurări ale picturii s-au făcut între anii 1938-1940 de către pictorii At. Damian și C. Cenan și între anii 2009-2010 de către restauratorii Adriana Scarlatescu și Marius Oprea. Mobilierul și iconostasul au fost sculptate de către starețul Ieronim Balintoni în anul 1940.
În exterior biserica este tencuita pe trei laturi, peretele de nord păstrându-se netencuit. Este decorată cu nișe exterioare, unele din ele fiind pictate „a fresco” de pictorul E. Profetă în anul 1968.
La sfârșitul sec. al XIX-lea mai era vizibilă pe peretele de nord inscripția „Hodos – egumen Mihail 1523”, iar pe peretele de miazăzi, într-o firidă este menționat anul unei restaurări – 1776.
Actualul ancadrament al ușilor este făcut în 1766 (an gravat deasupra ușilor), iar pe două pietre din exteriorul absidei drepte există următoarele inscripții: „1742 Nicolae Ioanovici am scris aicia” și „Ioan Dragoevici pravoslavnic roman”.
Din 1790 până în 1976 biserica a avut și un pridvor închis, refăcut în 2000.
De-a lungul timpului au existat o serie de personalități care și-au adus aportul la dăinuirea acestui monument: Sava Brancovici – 1607; Sofronie, episcop la Lipova și Gyula – 1651; Isaia Diacovici – 1690; Eugeniu de Savoya, care a acordat protecție mănăstirii în anul 1716; călugărul protopsalt Naum Rimniceanu – 1788; Nicolae Iorga – 1906 și mulți alții.
Dintre clădirile vechi se mai păstrează turnul clopotniță, clădirea stăreției și o parte din zidul de incinta, pe latura de nord.
În sec. al XVIII-lea, aici își făceau ucenicia tinerii care doreau să ajungă preoți, remarcându-se magistrul Timotei de Hodos – 1714, precum și arhimandriții Gheorghe și Vicentiu. Tot aici copiii țăranilor din satele vecine au învățat scrisul și cititul.
Mănăstirea mai poseda și o valoroasă colecție de arta veche bisericească.
