Unsprezece clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor care au promovat examenul de duhovnicie au primit vineri, 20 septembrie 2013, hirotesia întru duhovnic. Slujba a fost săvârșită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sf. Mc Gheorghe.
În cuvântul rostit cu această ocazie Preafericirea Sa le-a vorbit celor prezenți despre valoarea acestei hirotesii: „Această hirotesie dă dreptul celor car au primit certificatul de duhovnic să săvârșească Sfânta Taină a spovedaniei, să asculte pe credincioși, să le dea dezlegare și de asemenea să poată face dezlegarea la slujbele pentru morți, pentru că cine nu este duhovnic nu poate pronunța în numele Domnului dezlegarea de păcate, nici pentru cei vii nici pentru cei morți. De aceea, este foarte important să cunoaștem lucrarea harului preoției în slujirea de duhovnic. Înainte nu oricine era preot devenea automat și duhovnic, ci această putere și slujire apostolică a fost transmisă numai episcopilor, iar mai târziu, din înmulțirea rapidă a parohiilor și a numărului preoților, episcopii au ales dintre preoții cei mai vrednici pe unii care să fie duhovnici. În general se alegeau preoți în vârstă cu experiența vieții duhovnicești și cu multă înțelepciune. Primii duhovnici mai cunoscuți la noi au fost cei din mănăstiri. După aceea când Biserica s-a organizat și a înființat școli de teologie, altele decât cele din mănăstiri, și a format cler din punct de vedere teologic cu pregătire atunci s-a extins slujirea de părinte duhovnicesc, sau duhovnic și la preoții de mir, astfel încât astăzi, în general, după o anumită pregătire, fiecare preot de mir este hirotesit duhovnic pentru ca acolo în parohie să aibă aproape pe părintele duhovnicesc. Deci, se consideră că această pregătire teologică și spirituală este o pregătire care constituie un început, deoarece pregătirea în vederea duhovniciei continuă toată viața. Este o slujire ca re nu se bazează doar pe ceea ce am învățat în școală, sau pentru examenul pentru duhovnicie, ci este o pregătire continuă, de viață întreagă pentru că se învață și din experiența altor duhovnici, dar și din experiența din relația cu penitenții, cu cei care se pocăiesc, care cer iertarea păcatelor și cer ajutor pentru a pune început bun în viața lor.
De asemenea, Patriarhul României a arătat și importanța slujirii ca părinte duhovnicesc: „Această artă duhovnicească de a vindeca sufletul de rănile păcatelor, de a-l face pe om să crească duhovnicește, de a-l hrăni cu hrană din Sfintele Scripturi, din scrierile sfinților, cu sfintele slujbe și cu Sfintele Taine și mai ales de a purta în rugăciune pe cei pe care îi avem ca fii duhovnicești este o lucrare de toată viața. De aceea, ceea ce astăzi s-a dăruit este un început pentru o lucrare, este o chemare la un seceriș, dar și o chemare la semănatul virtuților și la cultivarea lor în sufletele credincioșilor. În vremea noastră spovedania este foarte necesară. În mod paradoxal cu cât oamenii sunt mai individualiști și mai egoiști cu atât devin mai singuri chiar dacă locuiesc în orașe puternic aglomerate. Aceste drame ale singurătății ca urmare a individualismului din marele aglomerări a fost numită de un filozof existențialist francez mulțimea însingurată, deci oamenii sunt foarte aproape unii de alții, se calcă în picioare și totuși sunt singuri. Cine este omul singur? Este omul despărțit de Dumnezeu. Este mai singur un om necredincios și nerugător dintr-un oraș aglomerat decât un trăitor în pustie pentru că acela din pustie transformă singurătatea lui fizică în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, dar cel care nu ține legătura cu Dumnezeu prin rugăciune și cu semenii din jur prin fapte bune ale iubirii milostive acela trăiește în singurătate. Într-o lume în care secularizarea înseamnă și o înstrăinare de Dumnezeu, de semeni și de noi înșine prin decăderea și scăderea vieții duhovnicești este de mare folos părintele duhovnicesc prin sfatul lui care trebuie să se bazeze totdeauna pe înțelepciunea din Sfintele Scripturi și din scrierile sfinților, nu pe păreri proprii, egoiste, ci pe credința și experiența sfinților Bisericii. Acest părinte duhovnicesc este necesar pentru sfatul lui, dar și pentru rugăciunile lui”.
„Slujirea de duhovnic sau de părinte duhovnicesc este și o lucrare de rugăciune pentru cei pe care îi avem ca părinți duhovnicești. Deci, cei pe care îi cunoaștem că sunt căzuți trebuie să-i ridicăm și nu numai cu sfatul bun, ci și cu rugăciunea constantă. Pe cei pe care îi cunoaștem că sunt răniți sufletește sau întârziați în creșterea duhovnicească trebuie să-ii ridicăm și să-i ajutăm să se obișnuiască cu o creștere duhovnicească, cu o îndreptare, cu o hrănire mai intensă din Sfintele Scripturi, din slujbele Bisericii, din Viețile Sfinților. Duhovnicia nu este atât de grea ca sfat dat altora, ci este foarte grea ca rugăciune permanentă pentru cei pe care i-am primit la spovedanie și trebuie să notăm lista cu ei și când găsim timp să-i pomenim. De asemenea, cei care se spovedesc au datoria să se roage pentru duhovnicul lor ca Dumnezeu să-l ocrotească, să-l lumineze și să-l inspire să dea sfatul cel mai bun și să arate drumul mântuirii. Deci, această sfântă taină este taina iubirii Preasfintei Treimi în relația duhovnicului cu credincioșii care vin la spovedanie și în relația duhovnicului cu familiile acestora și relația Bisericii în general cu credincioșii. Este deci nevoie ca în Taina Sfintei Spovedanii credinciosul care vine cu gând curat să-și schimbe viața, să se elibereze de un trecut apăsător și să pună un început bun pentru prezent și viitor trebuie să poată simți prin duhovnic, prin felul lui de a vorbi, de a simți și de a sfătui iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl care se bucură când se întoarce fiul risipitor împreună cu îngerii din Ceruri, după cum ne spune Hristos Domnul când zice: †˜Mare bucurie se face în Ceruri când un păcătos se întoarce la Dumnezeu†™. Apoi, trebuie să simtă lumina Fiului, lumina Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos. Aici preotul trebuie să fie nu numai un părinte care se bucură când fiii rătăciți se întorc la Casa lui Dumnezeu, la Biserică, ci trebuie să fie și un bun cunoscător al iubirii lui Hristos ca păstor și un hrănitor al fiilor duhovnicești prin Evanghelia lui Dumnezeu Fiu al lui Hristos”, a mai explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a dăruit clericilor câte un molitfelnic și o cruce de binecuvântare.
