Trecerea la ora de vară și la cea de iarnă a fost implementată pentru ca oamenii să se poată bucura de cât mai multă lumină naturală. Schimbarea orei se face în ultima duminică din luna martie, pentru ora de vară, și în ultima duminică din octombrie, pentru ora de iarnă. În data de 30 martie,…
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba vor celebra vineri Ziua Mondială a Poeziei prin mai multe evenimente dedicate liricii românești și universale. Vizitatorii bibliotecii vor vedea, în intervalul orar 8:00 – 20:00, expoziții de carte și poezie și vor primi în dar răvașe cu versuri. Activitățile vor include și postări online,…
Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor s-a aflat pentru al doilea an consecutiv în finala Galei Naționale de Excelență în Asistență Socială. Evenimentul a fost organizat la Ateneul Român și a avut ca scop recunoașterea contribuțiilor remarcabile din domeniul asistenței sociale și necesitatea consolidării eforturilor pentru sprijinirea comunităților vulnerabile. Asistentul social debutant al anului Anul…
ASCOR București invită la conferința „Tânărul în căutarea sensului vieții”, susținută de prof. univ. Adrian Opre. Evenimentul se va desfășura în data de 27 martie, de la ora 18:00, în amfiteatrul I.G. Coman al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. În contextul spiritual și educativ al perioadei Postului Paștilor, simpozionul „Conferințele din Postul Mare” se…
La propunerea Ministerului Educației, Guvernul României a aprobat săptămâna trecută o hotărâre care prevede reorganizarea și funcționarea Institutului de Științe ale Educației (IȘE), readucând în prim-plan cercetarea educațională ca bază esențială pentru elaborarea politicilor publice. Institutul, care fusese integrat în Ministerul Educației în 2019, își recapătă autonomia și rolul strategic în analiza și fundamentarea deciziilor…
Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcopul vicar al Mitropolitului Naum de Ruse din Biserica Ortodoxă a Bulgariei, a vizitat miercuri Mănăstirea Comana din județul Giurgiu. Cu binecuvântarea Mitropolitului Naum de Ruse și a Episcopului Ambrozie al Giurgiului, ierarhul a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite și a adresat un cuvânt de învățătură obștii. Părintele episcop a…
Arhiepiscopia Alba Iuliei și Muzeul Național al Unirii organizează vineri și sâmbătă o nouă ediție a Simpozionului Național de Martirologie. Tema din acest an este dedicată memoriei martirice a Bisericilor în perioada comunistă, explorând suferințele și mărturiile de credință din acea vreme. Evenimentul va reuni istorici, teologi, filologi, sociologi și cercetători și este organizat în…
Protopopiatul Pașcani a organizat miercuri prima zi a campaniei umanitare de transfuzie sanguină „Din dragoste pentru viață, donează sânge!”. Peste 60 de persoane au răspuns apelului umanitar, din solidaritatea de a sprijini o cauză nobilă. Echipa de specialiști de la Centrul de Transfuzie Sanguină Iași au sprijinit acest demers prin colectarea sângelui donatorilor. Următoarea zi…
Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate ieri pe Basilica.ro Patriarhul Daniel a hirotesit 18 duhovnici: „Binecuvântare de la Dumnezeu pentru viața Bisericii” „Această hirotesie este o binecuvântare de la Dumnezeu pentru viața Bisericii, deoarece prin pocăință se dobândește iertarea păcatelor și mântuirea, iar prin sfatul duhovnicesc pe care îl…
Lucrările de replantare a livezii Mănăstirii „Sf. Trifon” din Șendreni se află în plin proces de desfășurare. Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a vizitat miercuri gospodăria agricolă de la mănăstirea gălățeană și s-a rugat pentru bunul mers al lucrărilor. Însoțit de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi de protoiereii de Galaţi şi Covurlui, IPS Casian…
Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române a anunțat într-un comunicat de presă lansarea volumului „Cartea de Aur a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. 75 de ani de excelență în cercetarea academică”. Prezentarea volumului face parte din conferința „Începuturile Academiei Române la Cluj”, susținută de acad. Doru Pamfil, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, în data de…
Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a dat startul „Lunii Plantării Arborilor” sâmbăta trecută în județul Dolj cu o acțiune de împădurire a unei suprafețe de 300 de hectare. Această zonă, unde sunt soluri nisipoase cunoscute drept „Sahara Olteniei”, reprezintă un areal puternic afectat de deșertificare, iar plantarea de vegetație forestieră reprezintă cea mai bună soluție…
Copiii din grupul catehetic al parohiei vasluiene Viltotești au făcut sâmbăta trecută un pelerinaj tematic la București. Activitatea s-a desfășurat în contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. Primul popas a fost la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel…
Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale va susține sâmbătă, de la ora 19:30, la Centrul Metropolitan de Cultură și Educație „Ioan I. Dalles” din București, un concert de muzică religioasă, dedicat Bunei Vestiri. Psalții vor interpreta o serie de cântări religioase dedicate praznicului împărătesc închinat Maicii Domnului, „Buna Vestire”. Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale,…
Ministrul Daniel David a inițiat un parteneriat cu TikTok România, prin care va fi combătută pseudoștiința, inclusiv prin crearea de spații educaționale sigure, controlabile și stimulative pentru copii și adulți, anunță Ministerul Educației. De asemenea, pornind de la discuțiile preliminare avute cu Roxana Mînzatu, Vicepreședinta Comisiei Europene, ministrul a propus alte două acțiuni similare la nivel…
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) a anunțat într-un comunicat de presă semnarea contractului de proiectare și execuție a unui nou complex muzeal în județul Cluj. Complexul Muzeal – Galeria Istorică a Transilvaniei va fi construit în comuna Florești, pe un teren care are acces direct la „Cetatea Fetei”, un important obiectiv de patrimoniu…
Contactat de Basilica.ro, arhim. Valentin Mâțu a adresat mulțumiri tuturor celor care contribuie la reconstrucția clădirii de chilii a Mănăstirii Turnu. „Am simțit ajutorul lui Dumnezeu prin grija semenilor”, a declarat pentru Basilica.ro părintele stareț. „Atât de mulți oameni s-au gândit la noi, atât de mulți oameni ne-au sprijinit printr-un cuvânt, printr-o idee, cu un…
Într-un interviu acordat pentru Ziarul Lumina, Mihaela Brebu, medic dietetician la Spitalul „Providenţa” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, îi îndeamnă pe cei care postesc la cumpătare și echilibru. „Postul nu înseamnă să mâncăm excesiv din ceea ce este permis, ci să oferim organismului mese echilibrate, în porții moderate, cu pauze suficiente între ele”, a transmis…
Preotul Dan Damaschin va susține duminică o conferință despre darul și valoarea vieții, în orașul băcăuan Comănești. Intitulată „Darul vieții”, conferința face parte din Luna pentru viață în Protopopiatul Moinești. Programată pentru ora 17:00, conferința va fi precedată de slujba Acatistului Bunei Vestiri, oficiată în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din centrul orașului Comănești,…
„Această hirotesie este o binecuvântare de la Dumnezeu pentru viața Bisericii, deoarece prin pocăință se dobândește iertarea păcatelor și mântuirea, iar prin sfatul duhovnicesc pe care îl dă duhovnicul fiilor și fiicelor duhovnicești, se realizează creșterea duhovnicească a credincioșilor”, a spus miercuri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul României a hirotesit 18 duhovnici…