În ajunul Praznicului Floriilor, la Ierusalim a avut loc tradiționalul pelerinaj care reface drumul parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos, la intrarea Sa în Cetatea Sfântă. Procesiunea a pornit din Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, care, potrivit tradiției, reprezintă începutul pașilor Domnului spre Ierusalim.
Părinții de la Așezământul Românesc din Ierusalim, alături de maici și pelerini români sosiți în Țara Sfântă, au cântat troparul sărbătorii în limba română și au purtat icoana Intrării Domnului, oferind mărturia vie a credinței poporului român în inima Cetății Sfinte.
„Am cântat și în limba română, am purtat Sf. Icoană. Chiar intrarea în Cetate, prin Poarta Leilor, a fost făcută de către părinții români, cântând troparul sărbătorii în limba română”, a declarat arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Sfințirea Stâlpărilor
Slujba de binecuvântare a stâlpărilor a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
Ulterior, conducerea pelerinajului a fost încredințată Înaltpreasfințitului Părinte Aristobul, Arhiepiscop de Madaba, care, însoțit de clerici, pelerini și purtând icoana Intrării Domnului în Ierusalim, a condus procesiunea pe porțiunea de pe Muntele Măslinilor.
Traseul a continuat spre Grădina Ghetsimani și, apoi, prin Poarta Leilor, în Sfânta Cetate, până la biserica ortodoxă ridicată pe locul casei Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului.
Arhim. Teofil Anăstăsoaie le transmite tuturor credincioșilor de acasă îndemnul de a petrece Săptămâna Patimilor în pace, bucurie și smerenie, cu nădejdea revederii și a comuniunii în lumina sărbătorii Învierii Domnului.
Foto credit: Facebook / Patriarhia Ierusalimului