În Duminica a 16-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Eparhiei. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej,…
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat duminică, 07 februarie 2016, în mijlocul credincioșilor din Protopopiatul Târgu-Mureş. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Înălţarea Domnului” – Catedrala mare din Târgu-Mureş, informează site-ul oficial al Eparhiei. Răspunsurile la Sfânta slujbă au fost date de către corul catedralei. *** Catedrala ortodoxă Înălţarea Domnului este cel…
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent duminică, 07 februarie 2016, în mijlocul credincioșilor Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Zalău, informează Arhid. Adrian Onic, Consilier Cultural al Eparhiei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul lăcaşului de cult, la slujbă participând un număr mare de credincioși. În cadrul Sfintei Liturghii,…
Cele cinci persoane trecute la Domnul în urma accidentului de circulaţie, care a avut loc vineri, 05 februarie 2016, au fost pomenite duminica aceasta (07 februarie 2016) la Biserica Sfântul Vasile din Ploieşti. Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de către delegatul Patriarhului României, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor…
După Sfânta Liturghie oficiată astăzi, 07 februarie 2016, în Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Ploieşti, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a vizitat victimele accidentului petrecut vineri, 05 februarie, în apropiere de Municipiul Ploieşti. După cum aflăm de la părintele Mihăiţă Stroe, Protoiereul Protopiatului…
În Duminica a 16-a după Rusalii – 07 februarie 2016, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. Din soborul slujitor au făcut parte şi: părintele arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul aşezământului monahal şi Exarh Administrativ al Mănăstirilor din Arhiepscopia Bucureştilor, părintele Arhimandrit Policarp…
În Catedrala Mitropolitană din centrul Clujului, imediat după Sfânta Liturghie,Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat duminică, 07 februarie 2016, o slujbă de parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui mutare în veșnicie s-au împlinit în luna februarie, 80 de ani, informează Radio Renaştrerea. Alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit…
Împărăția Cerurilor se ia prin stăruință, le-a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, credincioşilor care au participat astăzi, 07 februarie 2016, în duminica a 16-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, informează Radio Renaşterea. Cu toate că în lumea de astăzi se promovează ideea de câștig fără…
În cadrul proiectului social filantropic O inimă care vede demarat de către Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, în perioada 02-06 februarie 2016, mai mulţi copii defavorizaţi din Arad au primit, articole de îmbrăcăminte noi. Mai multe informaţii a oferit Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect: „Articolele de îmbrăcăminte dăruite sunt…
La Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma a avut loc, în seara zilei de 05 februarie 2016, a treia conferință din cadrul proiectului pastoral – misionar: Pentru o educație religioasă mântuitoare. Conferinţa fost susţinută de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. La eveniment a fost prezent şi în…
La Duminica a 16-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și…
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampascului și a Sfântul Cuvios Luca, 07 februarie 2016, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a XVI-a după Rusalii. În această Duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, se va afla în mijlocul credincioșilor din protopopiatul Târgu-Mureş.Ierarhul va oficia Sfânta Liturghie în Parohia „Înălţarea Domnului” – Catedrala…
Slujitorii Catedralei Patriarhale, precum şi credincioşii prezenţi în lăcaşul de cult, s-au rugat sâmbătă, 06 februarie 2016, pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, dar şi pentru victimele accidentului rutier din apropierea Municipiului Ploieşti. Slujbă de pomenire pentru Patriarhul Teoctist şi pentru victimele accidentului de la Ploieşti Astăzi, după Sfânta Liturghie, preacuviosul părinte arhimandrit…
Preşcolarii de la Grădiniţa Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava au sărbătorit vineri, 05 februarie 2016,100 de zile de grădiniţă petrecute împreună în acest an şcolar, activitate ce a marcat şi sfârşitul semestrului I, informează site-ul doxologia.ro. Mai multe detalii a oferit prof. Maria Doncean: „Această zi a fost marcată prin desfăşurarea unor activităţi…
Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi a găzduit joi, 4 februarie 2016, o nouă întâlnire de lucru a preoţilor responsabili cu cateheza parohială din Arhiepiscopia Iaşilor, informează site-ul doxologia.ro. Au participat responsabilii din cinci protopopiate, alături de pr. dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză, şi de pr. Cristian Alexandru Barnea, inspector eparhial pentru învăţământ.…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au fost donate vineri, 05 februarie 2016, Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu handicap din oraşul Pucioasa, produse alimentare şi igenico-sanitare, informează Biroul de Presă al Eparhiei. Această acţiune, parte a proiectului Arhiepiscopiei Târgoviştei de sprijinire a centrelor sociale din judeţul Dâmboviţa, s-a desfăşurat sub…
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 06 februarie pe Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie s-a născut în ziua de 21 ianuarie 1968, în Bucureşti, la botez primind numele Valentin. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în Bucureşti (1976- 1984); Seminarul Teologic din…
Vineri, 05 februarie 2016, la Biserica Spitalului judeţean din Ploieşti au fost înălţate rugăciuni pentru victimele accidentului de circulaţie produs în această dimineaţă pe centura de vest a municipiului Ploieşti, informează părintele Adrian Matei, Protoiereul Protopopiatului Ploieşti Nord. De asemenea, părintele Mihai Petrescu, de la capela spitalului, a fost prezent la instituţia medicală încă de…
Cu prilejul împlinirii a trei ani de la înfiinţarea, Parohia Ortodoxă Română Sfânta Muceniţă Pelaghia – Montecatini Terme din Protopopiatul Toscana, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, organizează duminică, 7 februarie 2016, Programul duhovnicesc Misiune şi slujire. Evenimentul se va desfăşura cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Astfel, duminică va fi oficiată…
Peste 200 de copii și tineri au fost prezenți la Casa de Cultură din Oravița joi, 4 februarie 2016, pentru a participa la o conferință duhovnicească susținută de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin, informează site-ul oficial al Eparhiei. Părintele Teofan a explicat, pe înțelesul tuturor, cum trebuie de fapt trăită tinerețea…