Proiect educațional implementat în Poiana de Sus, Arhiepiscopia Târgoviștei

La biserica Parohiei Poiana de Sus, în baza parteneriatului încheiat între şcoală şi biserică, s-a desfăşurat joi, 14 aprilie 2016, proiectul intitulat Biserica şi şcoala în viaţa micului creştin, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În cadrul acestuia, părintele Stan Nicolae Radu şi domnul profesor de religie Ştefan Aurel Ştefan au intonat diferite cântece bisericești, împreună cu elevii participanți, aparținând claselor I-IV, de la școala generală din localitate, veniți alături de alte cadre didactice, după care au fost vizionate două filme religioase. Atât părintele paroh, cât și domnul profesor i-au felicitat pe elevi pentru implicarea lor în viaţa Bisericii, încurajându-i să urmeze învăţăturile creştine care pun un bun fundament educaţiei lor, atât de necesară societății noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente