Părintele John Parker este decanul Seminarului Ortodox „Sfântul Tihon” din South Canaan, Pennsylvania – cea mai veche instituție teologică ortodoxă din America de Nord. După aproape trei decenii de slujire și formare a tinerilor care se pregătesc pentru preoție, Părintele Parker vorbește cu profunzime și bucurie despre darul vieții, despre rolul familiei, despre prietenia în Hristos și despre modul în care credința poate transforma teama în binecuvântare.
În acest interviu acordat în cadrul rubricii #vinereapentruviață, Sfinția Sa oferă o perspectivă luminoasă asupra modului în care învățătura ortodoxă ne cheamă la o viață de slujire, curaj și dragoste față de semeni.
„Fiecare dintre noi este unică chemare a lui Dumnezeu la existență”
Alexandra Nadane: Ca decan al Seminarului „Sfântul Tihon”, care ghidează mulți tineri care se pregătesc pentru slujirea în Biserică, cum abordați personal această misiune?
Pr. John Parker: Mă simt onorat să fiu invitat astăzi să împărtășesc câteva gânduri despre această întrebare: „Cum modelează învățătura ortodoxă o viață de slujire și compasiune?” Cum privesc eu personal această misiune? Cuvântul-cheie este persoana. Fiecare dintre noi, din momentul conceperii până la moartea naturală, este creat ca o ființă umană unică, de neînlocuit, irepetabilă.
Dumnezeu ne cheamă la existență! „Să fie lumină!” – și a fost lumină! „Să fie păsări și pești!” – și au fost păsări și pești. „Să fii TU!” – și ai fost tu! Și eu!
Darul Domnului pentru noi – darul sfânt al vieții – ne este oferit în două direcții: pentru ca El să fie în centrul vieții noastre, iar noi să-L imităm și, tot mai deplin, să participăm la viața Lui.
Aceasta este o minune, o taină. Unul dintre mentorii mei dragi a scris o carte renumită care îi învață pe oameni să vadă scopul dat de Dumnezeu vieții lor. Eu cred că trebuie să privim la Răstignirea, Moartea, Îngroparea, Învierea și Înălțarea Domnului ca să înțelegem sensul vieții noastre.
Chiar și atunci când lumea este în cea mai mare dezordine – cu războaie la nivel global și cu incertitudini și tragedii la nivel personal – noi credem: „Dumnezeu este cu noi!”
Prin prezența Lui în viețile noastre, fiecare dintre noi devine o candelă a milei și iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu în lume – o mărturie vie a bunătății Sale.
„Familia este prima noastră comunitate euharistică”
AN: Ce rol are familia în viața dumneavoastră și ce sfat ați da celor care doresc să clădească o familie stabilă?
Pr. John P: Am fost învățat că există două „stări” binecuvântate ale vieții: cea de căsătorie și cea monahală. Fiecare om are nevoie de o comunitate. Soțul și soția sunt binecuvântați încă de la început să fie roditori și să se înmulțească, formând o comunitate lăuntrică. Cei necăsătoriți sunt chemați la o viață de castitate curată; iar această castitate se trăiește cel mai deplin în cadrul vieții monahale. „Nu este bine ca omul să fie singur…”.
Sunt binecuvântat să pot privi în urmă la aproape 32 de ani de căsătorie.
Avem doi fii adulți, fiecare căsătorit și fiecare cu copii. Este o mare binecuvântare să-ți vezi copiii având, la rândul lor, copii. Eu nu am fost, și sunt departe de a fi cel mai bun părinte. Îmi plăcea să le citez Scriptura copiilor mei, spunându-le: „Copii, ascultați de părinții voștri!” La care ei răspundeau: „Părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri!” Ce frumos este să te afli într-o „bătălie de citate biblice” cu propriii fii!
Ce sfat aș da celor care vor să construiască o familie stabilă și principială? Următoarele:
- Lăsați-vă copiii să vă vadă cerându-vă iertare unul altuia și iertându-vă unul pe altul – fără a face din asta un spectacol.
- Un exemplu pentru copii este creșterea smereniei în părinți, arătată mai ales prin faptul că își cer iertare activ atunci când greșesc în familie. Și nu oricum, ci concret: „Fiule (nume), te rog să mă ierți că am țipat la tine. Îmi pare foarte rău.” – și așa mai departe.
- Dați prioritate participării active la o comunitate euharistică vie și locală. Decizia de a „merge la biserică” se ia la botez, nu în diminețile de duminică.
- Puneți pe primul loc ceea ce în Vechiul Testament se numea zeciuială – oferirea lui Dumnezeu a celor dintâi și celor mai bune 10% din veniturile voastre. „Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”. După cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.”
- Soți și soții: străduiți-vă să vă întreceți unul pe altul în a vă arăta cinste și respect reciproc.
- Nu lăsați soarele să apună peste mânia voastră în căsătorie. Încercați să fiți primii care iartă, indiferent de situație.
- Un părinte nu poate fi în același timp prieten cu propriii copii – cel puțin nu până când aceștia ajung la maturitate.
- Este esențial să ne amintim că Dumnezeu ne-a încredințat copiii spre creștere și răspundere, și vom da socoteală înaintea Lui până în ziua în care ei vor putea răspunde singuri pentru faptele lor.
De aceea, este bine să le spunem copiilor:
„Nu este doar părerea mea; te învăț ceea ce ne-a învățat Iisus. Ne străduim să trăim o viață vrednică de Dumnezeu – aceasta este cine suntem noi. Poate că nu ești mulțumit de noi; poate crezi că suntem nedrepți sau prea stricți. Dacă greșim, vom răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru asta; dar ne străduim să te creștem așa cum ne-a învățat El…”
„Dumnezeu îi întâlnește pe oameni acolo unde sunt”
AN: Cine v-a format spiritual și ce lecții de viață ați învățat de la ei?
Pr. John P: Am crescut în tradiția anglicană, iar mentorul meu duhovnicesc din copilărie a fost Părintele Fred. Iubirea lui pentru Dumnezeu era pur și simplu molipsitoare. Ar fi făcut orice i-ar fi cerut Iisus. Se implica constant și activ în formarea duhovnicească a tinerilor. Nu îi era niciodată rușine să întrebe despre viața spirituală a cuiva și despre creșterea lui duhovnicească – și totuși, nimeni nu se simțea judecat. Avea încredere în tineri și le încredința slujiri, oferindu-le ocazia să crească spre maturitate creștină.
Părintele John Breck a fost cel care m-a primit, împreună cu familia mea, în credința ortodoxă. Este, de asemenea, un exemplu viu de prezență pașnică. El m-a învățat aproape tot ceea ce știu despre viața pastorală – mai ales faptul că, deși Dumnezeu are standarde clare pentru noi, El îl întâlnește pe fiecare om acolo unde se află, pentru a-l ridica.
Moralitatea nu este o zonă gri, dar viața omului pe pământ se confruntă adesea cu situații care nu sunt nici complet negre, nici complet albe.
Părintele Thomas Hopko, de binecuvântată amintire, a fost cel care mi-a arătat cel mai profund legătura dintre „Cuvântul Crucii” – adică credința noastră dogmatică – și viața pastorală, integrând ceea ce credem cu felul în care trăim. Recomand cu tărie oricui să asculte toate podcasturile sale de pe Ancient Faith Podcasts.
Prietenul meu apropiat, împreună-slujitor și mentor, Părintele Marcus Burch, m-a învățat de-a lungul anilor valoarea profundă a unei prietenii puternice și cum să ne susținem unii pe alții în vremuri de încercare printr-o „slujire a prezenței”, prin ascultare. Tot el m-a învățat multe despre cum să te bucuri de viață și să găsești bucuria în celălalt.
„Valoarea ta este dată de Dumnezeu, nu de lume”
AN: Ce ar trebui să facă un tânăr care vrea să urmeze o cale bună în viață?
Pr. John P: Există nenumărate voci care ne atrag zilnic atenția. Aș oferi tinerilor câteva repere simple:
- Valoarea și demnitatea ta sunt definite de Dumnezeu, Cel care te-a creat – nu de vreun om de pe pământ, cu atât mai puțin de dușmanii tăi sau de rețelele sociale.
Ești o comoară de neprețuit, țesută de mâna lui Dumnezeu, chemată să fii un far care luminează spre El pentru cei care nu știu nici cine sunt, nici cui aparțin. - Dedică-te lui Iisus Hristos și urmează căile pe care ni le arată El. El nu te va părăsi niciodată și nu te va lăsa singur, iar – după cum ne spune – poruncile Lui sunt viață.
El vrea ceea ce este cel mai bun pentru noi și poate să ne salveze din cele mai grele situații.
Cheamă-L chiar și în moduri simple, dar constant: „Doamne, ajută-mă!”, „Doamne, nu știu ce să fac – arată-mi calea…” și altele asemenea. - Când nu faci cele de mai sus, scutură-te de praf, spune: „Îmi pare rău, Doamne; dă-mi puterea să o iau de la capăt acum…” – și fă-o.
- Până când credința ta va deveni tare și sigură în alegerea lui Hristos, caută prietenii creștine cu oameni care și ei Îl urmează pe Iisus.
Fii bun cu toți ceilalți, dar evită pe cât posibil petrecerile și mediile unde influențele pot fi dăunătoare.
Iubește-i pe acei oameni și arată-le chipul lui Iisus, dar întărește-te împreună cu cei care aleg calea cea îngustă. - Ascultă mărturiile – poveștile personale ale celor pe care Iisus i-a salvat din cele mai dificile situații, atunci când L-au chemat. Dacă îmi scrii la adresa [email protected], îți pot trimite câteva. Lasă-te inspirat nu de viața lor de dinainte, ci de transformarea radicală pe care Iisus a făcut-o în ei atunci când s-au întors spre El.
- Adu-ți aminte că viața creștină este o cruce. Putem purta crucea cu bucurie – și asta ne dorim –, dar o cruce este dureroasă și, după cum vede lumea, nu pare să se sfârșească bine. Însă, după cum spune un prieten de-al meu: „Iisus nu a venit ca să facă oamenii răi mai buni, ci ca să dea viață celor morți.”
Viața creștină nu este despre „a deveni mai bun”, ci despre a găsi viața adevărată și a o trăi aici și acum. Iar darul principal pe care ni-l oferă Iisus este biruința asupra morții.
„Credința nu înseamnă să vezi linia de sosire, ci să știi că Dumnezeu merge cu tine”
AN: Ce cuvânt de încurajare le-ați oferi părinților care află în mod neașteptat că vor avea un copil și se tem sau se simt nesiguri?
Pr. John P: Nu există nicio îndoială că o sarcină neașteptată poate aduce îngrijorare adâncă, teamă și chiar tristețe în viața unei femei – și a bărbatului ei – atunci când vestea vine pe neașteptate. Chiar și în cele mai dificile împrejurări, copilul abia conceput este o ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, o ființă umană vie, purtătoare a darului sfânt al vieții.
Domnul Iisus Hristos scrie drept chiar și pe liniile strâmbe. Oricât de grele ar fi încercările dintr-un astfel de moment plin de fragilitate și teamă, ele pot deveni cea mai frumoasă binecuvântare atunci când frica și dificultatea sunt aduse înaintea Domnului printr-o simplă rugăciune „Doamne, ajută!”.
Dar toate acestea trebuie întemeiate și pe sinceritatea deplină față de Dumnezeu, în toate domeniile vieții noastre. Mai ales atunci când o sarcină apare ca urmare a neînfrânării, este foarte important să fim sinceri și acolo înaintea lui Dumnezeu: „Nu am urmat căile Tale!”.
Apoi, este nevoie de o schimbare a direcției vieții, de învățarea căilor lui Iisus și de cererea ajutorului creștinilor evlavioși din jurul nostru. Nimeni dintre noi nu este fără vină înaintea lui Dumnezeu; iar un mod prin care alții Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru minunile întoarcerii din propriile lor vieți este tocmai acela de a-i ajuta pe cei care se află în procesul propriei întoarceri.
În contextul sincerității și al pocăinței personale, trebuie să fim onești și clari în privința ajutorului de care avem nevoie, fiind pregătiți să îndurăm greutățile care apar pe drumul schimbării. Toate aceste dificultăți – chiar dacă par greu sau imposibil de depășit în acel moment – sunt posibile cu Dumnezeu. Credința nu înseamnă să vezi linia de sosire, ci să știi că Dumnezeu va fi cu tine până acolo.
Cineva a spus cândva că a deveni sfânt înseamnă „să faci următorul lucru bun”. Aș adăuga: indiferent de ce am făcut până acum, a deveni sfânt – a trăi o viață pentru Iisus – înseamnă „să faci următorul lucru bun”, oricât de greu ar părea.
A-i oferi lui Iisus acel pas bun ușurează povara, dacă ținem minte două lucruri:
– cea mai des repetată poruncă din Sfânta Scriptură este: „Nu te teme!”; și
– Iisus, al Cărui nume este și „Emanuel” („Dumnezeu este cu noi”), a făcut multe promisiuni.
Ultima dintre ele a fost: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” El nu te va părăsi și nu te va lăsa niciodată singur.
Foto: Seminarul Ortodox „Sfântul Tihon”, SUA
