Bucureștiul devine pentru patru săptămâni capitala mondială a muzicii clasice. Cel mai important eveniment cultural din România și unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică din lume a debutat cu un concert, duminică, susținut de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta directorului artistic Cristian Măcelaru.
Solistul serii a fost violonistul sârbo-francez Nemanja Radulovic, laureat al Premiului I la Concursul Enescu în 2001 și vedetă a scenelor internaționale. Programul s-a deschis cu o lucrare în primă audiție absolută, Concertul pentru orchestră de Dan Dediu, compus special pentru acest eveniment.
Bucureștiul, capitala mondială a muzicii clasice
A 27-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu transformă timp de patru săptămâni Bucureștiul în capitala mondială a muzicii clasice, reunind peste 4.000 de artiști din 28 de țări, în peste 100 de concerte.
Potrivit Agerpres, ediția din 2025 marchează 70 de ani de la moartea compozitorului George Enescu și este construită pe trei direcții principale: tradiția enesciană, inovația artistică și extinderea către comunități, prin concerte în orașe din întreaga țară și prin deschiderea către noile generații.
Sub direcția artistică a dirijorului Cristian Măcelaru, Festivalul propune noutăți remarcabile, printre care seriile Enescu in Control și Enescu – JTI Immersive Experience, dar și revenirea operei și baletului în program.
Peste 45 de interpretări enesciene
Publicul va putea asculta peste 45 de interpretări ale lucrărilor lui George Enescu, de la celebrele Rapsodii Române la Simfonii, Suite orchestrale, piese camerale rare și opera monumentală Oedipe.
Oedip va fi prezentată într-o producție semnată de regizorul Stefano Poda, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, având în distribuție nume de prestigiu, Ruxandra Donose, Ionuț Pascu și Ramona Zaharia.
Programul concertelor în prima săptămână
Marți, 26 august, vor avea loc două concerte remarcabile.
De la ora 17:00, Orchestra de Cameră a Republicii Moldova, dirijată de Cristian Florea, îl va avea ca solist pe violonistul Ilian Gârneț, într-un program ce va include lucrări de Tartini, Wazman, Bizet și Constantin Rusnac.
Seara, de la ora 20:00, Ukrainian Freedom Orchestra, sub bagheta dirijoarei Keri-Lynn Wilson, va interpreta Bucha. Requiem de Victoria Poleva, Vier letzte Lieder de Richard Strauss și Simfonia a VIII-a de Dvořák.
Miercuri, 27 august, Cvartetul Belcea și Cvartetul Leonkoro vor oferi un concert cameral de excepție la Ateneul Român, cu lucrări de Mendelssohn, Beethoven și Enescu.
În aceeași seară, Philharmonia din Londra, dirijată de Santtu-Matias Rouvali, și violoncelistul Andrei Ioniță vor aduce pe scena Sălii Palatului partituri de Ceaikovski, Șostakovici și Stravinski.
Joi, 28 august, Corul Radio din Letonia, dirijat de Sigvards Klava, va susține un concert coral rafinat, cu piese de compozitori letoni și români.
Seara, Alexandra Dariescu va fi solista concertului susținut de Orchestra Philharmonia din Londra, care va interpreta lucrări de Enescu și Simfonia a VII-a „Leningrad” de Șostakovici.
Vineri, 29 august, Ateneul Român va găzdui concertul vocal-simfonic susținut de Corul și Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Va fi interpretată Missa solemnis de Beethoven, având în prim-plan patru soliști de talie internațională.
Foto credit: Alex Damian






