Contextul disputei palamite îl plasează pe Achindin într-o postură destul de ingrată. Fără să asume veritabil nici poziția isihastă, și pentru început nici atitudinea varlaamită (pe care totuși mai târziu o va reprezenta integral), încearcă să aplaneze conflictul iscat între Varlaam și Sfântul Grigorie Palama aducând destul de multe argumente de ordin etic și social.
În viziunea sa, oamenii adevărați ai Bisericii trebuie mereu să caute pacea, indiferent dacă în cauză sunt probleme doctrinare care necesită clarificare urgentă. Ideea în sine nu poate fi acuzată că nu ar fi în duhul teologiei patristice. Văzând însă toate datele din dosarul acestei controverse, pretențiile pietiste ale lui Achindin nu își au locul, cum nu își au locul în nici o altă dispută legată de adevărurile de credință. Fermitatea mărturisirii presupune adeseori depășirea anumitor standarde relaționale, care impun falsitatea și lipsa de verticalitate. Când situația o cere, lucrurile trebuie spuse foarte clar, pentru a nu lăsa loc de ambiguități ulterioare. Atitudini zen, care propovăduiesc doar alergarea după liniștire impersonală, nu au nimic de-a face cu liniștirea isihastă, care era marcată de forța credinței celei adevărate, mărturisitoare a tradiției vii doctrinare.
Diplomație dublată de fermitate
Când a trimis prima scrisoare lui Varlaam, Sfântul Grigorie Palama a crezut de cuviință să îi scrie și lui Achindin. Îi scrie ceea ce astăzi este cunoscut sub forma celei de-a doua scrisori către Achindin, aproape un bilet, unde îi spune că îl admiră mult pe Varlaam și că nu poate să nu îl iubească, dar că nu îi poate acorda mai mult decât ce e permis. Este răspunsul lui la cererea lui Achindin de pace și înțelegere. Apoi Sfântul Grigorie Palama face această declarație: „Eu care nu am făcut studii și care nu fac nici acum, și care nu știu nimic, iată că compun acum tratate lungi, contra celui ce a învățat și știe să vorbească minunat și și-a făcut din studii un program pentru toată viața. Avertizează pe filosof să nu se avânte fără să se gândească în acțiuni arogante și temerare, dezbrăcându-se ca de o haină de circumspecția proprie unui filosof”. Trebuie să recunoaștem: limbajul Sfântului Grigorie Palama nu se împiedică în prea multe meandre diplomatice, nefiind lipsit de o anumită aciditate. Diplomația nu e absentă, însă e însoțită de fermitate. De fapt, și când îi răspunde lui Varlaam, o face în același fel: „Cred că pe Varlaam l-a ajuns aceasta (devierea de la adevăr), pentru că n-a fost inițiat cu precizie în lucrurile dumnezeiești și pentru că, vrând să pară superior în raționamente, face în realitate din teologia cea de sus una trupească și plină de vanitate”.
Fericita contemplație, împlinirea credinței
În altă parte, Sfântul Grigorie Palama i se adresează lui Varlaam astfel: „Tu, fiind inițiat insuficient în aceste lucruri, se pare că pretinzi că pentru lucrurile dumnezeiești nu există cunoaștere sau demonstrație, ci doar credință, și nu îl asculți pe Pavel care spune grecilor increduli: „ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu a fost descoperit și că cunoscând pe Dumnezeu nu l-au slăvit și cinstit ca pe un Dumnezeu”. Nu ai experimentat niciodată și nici nu ai crezut în adevărata contemplație a lui Dumnezeu care se realizează în cei credincioși; această contemplație Domnul o numește fericită; nu ai crezut că ea există, pentru că te mândrești cu credința ta, deși această contemplație față de credință este împlinirea, răsplata sau arvuna răsplății născute din dragoste; căci dacă doar credința există când e vorba de lucrurile dumnezeiești, această contemplație nu e ceva adevărat. Dacă însă ea este adevărată, cum de altfel și este, cealaltă afirmație, că „nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu”, este de asemeni adevărată, adică unele realități din Dumnezeu sunt contemplabile, iar altele nu.”
Achindin, discurs nesusținut de fapte
Achindin susține că dragostea este principiul oricărei sinergii divino-umane, care lucrează îndumnezeirea. Vei participa la Dumnezeu „dacă vei avea dragoste pentru aproapele, nu dacă vei vedea o divinitate necreată cu ochii trupești”. Dragostei îi adaugă smerenia. Este adevărat că în prima parte a disputei isihaste își exprimă adesea dorința de a rămâne ascuns și ignorat, chiar dacă de cele mai multe ori nu o face. În scrierile sale nu pretinde că dogmatizează și afirmă că se supune judecății Bisericii: „Dacă ceva din ce am zis nu ar părea că corespunde întru totul Bisericii lui Dumnezeu, înseamnă că a ieșit de la mine și nu de la dumnezeieștii Părinți și nici din Scripturi”. Sunt cuvinte care, la o primă vedere, cuceresc. Având în vedere de cât de mult a mai ținut Achindin cont de tradiția „dumnezeieștilor Părinți” de-a lungul întregii dispute cu Sfântul Grigorie Palama, ne dăm seama că vorbele sale sunt flagrant contrazise de fapte.
Lupta cea bună a Sfântului Grigorie Palama
În ciuda portretului făcut de partizanii săi, Achindin nu ne apare ca un isihast convins, care încearcă să rămână în singurătate și într-o fericită obscuritate. Este drept că adesea scrierile sale lasă impresia unei „munci forțate”, întreprinse parcă contra voinței sale. Putem ilustra această afirmație printr-un text de-al său, unde la sfârșitul operei sale se adresează patriarhului, de la care primise ordin să respingă afirmațiile lui Palama: „Cât despre mine, cred, prea dumnezeiescule Domn, Păstorule al Bisericii ecumenice a lui Hristos, că am împlinit porunca ta după puterile mele; de la început nu am dorit să fac aceasta, și acum nu sunt mândru că am realizat-o. Dimpotrivă, la început, nu eram deloc în largul meu vizavi de această sarcină, și acum privesc cu stupoare evenimentele care au cauzat atâta necaz, neînțelegere și furtună”. Astfel de afirmații se repetă des în scrierile lui Achindin. Nu ar fi vrut niciodată să scrie, pentru că idealul său era să trăiască în isihie, dar s-a văzut forțat fie prin obligația supunerii față de patriarh, fie dintr-o necesitate interioară de a nu permite așa-zisei erezii să se răspândească.
Sentimentalismul nu își are locul în atitudinea Sfântului Grigorie Palama. Dacă Achindin lasă mereu impresia că și-ar cere scuze pentru o situație în care a fost actor principal, dar în care nu s-a ferit să zdrobească pe mulți din cei ce se împotriveau ereziei sale, Sfântul Grigorie Palama preferă lupta deschisă și onestă. Și așa cum e evident de secole, lupta pentru „credința cea bună” l-a încununat pe Sfântul Grigorie cu pecetea sfințeniei. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 12 iunie 2010, semnat de Pr. Roger Coresciuc)
