Sala de Conferințe a Hotelului VisPas din Bălți, Republica Moldova, a găzduit, joi, Adunarea Generală Anuală a Societății Femeilor Ortodoxe (SFO) din cadrul Episcopiei de Bălți.
La întâlnire au participat membrele SFO, alături de invitați care, pe parcursul anului 2025, au sprijinit activitățile sociale, culturale și filantropice desfășurate de organizație.
Ședința a debutat cu un mesaj adresat de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, care a vorbit despre rolul femeii în comunitate și despre importanța implicării în sprijinirea celor din jur.
În cadrul Adunării a fost ales Secretariatul, format din doamnele Revenco Romica și Duca Natalia. De asemenea, președinta Societății Femeilor Ortodoxe a prezentat raportul de activitate pentru anul 2025, punctând principalele proiecte și realizări ale organizației.
Raportul a fost discutat de mai mulți invitați, printre care Elena Neaga, primarul comunei Bălășești, Tatiana Paladi, șefa Secției Cultură Fălești, Zinaida Mocan, primarul comunei Obreja Veche, precum și Episcopul de Bălți. Activitatea SFO pentru anul 2025 a fost apreciată pozitiv de către membri.
Importanța SFO, subliniată de PS Antonie
Au fost acceptate cererile de aderare ale noilor membre ale Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți, care au mulțumit pentru oportunitatea de a se alătura organizației.
La final, au fost înmânate diplome de gratitudine invitaților care, pe parcursul anului 2025, au susținut și s-au implicat activ în proiectele sociale și filantropice ale SFO.
În încheiere, PS Antonie a subliniat importanța colaborării și a parteneriatelor pe termen lung și a adresat mulțumiri președintei SFO, Liliana Lungu, precum și tuturor membrelor, pentru activitatea desfășurată în anul 2025.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă prietenoasă, cu o cină comună și un program artistic deosebit susținut de Ansamblul „Baștina” din orașul Fălești.
Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi a fost constituită, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălți, în 18 decembrie 2018.






