Vocația femeii creștin-ortodoxe este de a iubi și de a se face iubită, de a reproduce pe pământ mișcarea dragostei dintre Persoanele Sfintei Treimi ca izvor al dăruirii și responsabilității, vocație care se poate realiza prin educația duhovnicească în cadrul familiei, Bisericii și comunității.
Anunțarea temei. În cele ce urmează ne-am propus să vorbim despre femeia creștin-ortodoxă, despre rolul ei în familie, Biserică și societate (comunitate) și despre idealul său de viețuire, conform învățăturii Bisericii noastre.
Tratarea. Cum și când s-a născut femeia? „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră…. Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său… a făcut bărbat și femeie (om și oamă, după limba ebraică)” (Facere I, 26-27). „… Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam … ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său” (Facere II, 21-25). Așa a creat Dumnezeu prima familie, iar în familie femeia este izvorul vieții: „Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii” (Facere III, 20). Într-adevăr femeia trebuia, adică, era să fie mama tuturor celor vii, dar nu a mai fost pentru că nu a ascultat, ci s-a lăsat amăgită de șarpe și l-a amăgit și pe bărbatul său, pe omul său, din care a fost luată. A trebuit să vină Femeia, pururea Fecioară, cea ascultătoare, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maria, Maica lui Dumnezeu-Omul și Omul-Dumnezeu. Care să-L zămislească și să-L nască pe Cel de-al doilea Adam, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care, prin ascultarea și jertfa Sa, a răscumpărat dreptul de Mamă a tuturor celor vii, pe care îl pierduse Eva, prima femeie.
După Învățătura noastră creștin-ortodoxă, femeia creștin-ortodoxă poate să-și îndeplinească această misiune în Biserica lui Hristos, familia cea mare, și în comunitatea creștin-ortodoxă. Am accentuat cuvântul comunitate, nu societate. Comunitatea formează personalități, iar societatea prin Sociologie, care înlocuiește Teologia, formează doar indivizi, și nu persoane vii și veșnice.
Idealul și scopul femeii creștin-ortodoxe le reprezintă formarea și desăvârșirea ființei umane prin iubire, dăruire și responsabilitate creștină. „Dumnezeu este Iubire”, spune Sfântul Ioan Evanghelistul. Iubirea dumnezeiască se poate înțelege prin cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Vocația femeii creștin-ortodoxe este de a iubi și de a se face iubită, de a reproduce pe pământ mișcarea dragostei dintre Persoanele Sfintei Treimi. Această reproducere a iubirii treimice, ca izvor al dăruirii și responsabilității, se poate realiza prin educația duhovnicească, în cadrul familiei, Bisericii și comunității.
Femeia creștin-ortodoxă, după modelul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Maica Mântuitorului Iisus Hristos în familie, Biserică și comunitate, dăruiește, mai întâi, jertfelnic tuturor celor din jurul ei iubirea treimică și apoi așteaptă iubirea să se întoarcă la ea. Prin dragostea ei jertfelnică, milostivă și treimică înlătură nepotrivirile de caracter și evită trendurile apărute în ultimul timp: căsătorii de probă, relații intime întreținute înainte de căsătoria religioasă ș.a., care nu sunt de nuanță creștină. Curățenia trupească și sufletească a tinerilor înainte de căsătorie sunt fapte martirice, dar foarte bine venite pentru o căsnicie durabilă. Atunci, dragostea celor doi este mult mai puternică prin binecuvântarea Bisericii. Se spune despre fecioarele care se dăruiesc cu totul lui Dumnezeu, îmbrățișând votul monahal, că au zece talanți și pe aceștia îi înmulțesc precum sfintele preacuvioase maici. Noi credem că și fecioarele care se păstrează curate până la căsătorie au tot zece talanți, înmulțindu-i în timpul căsătoriei prin jertfa plină de iubire a acesteia.
Se vorbește foarte mult despre partenerul de familie și despre parteneriatul de familie, care este cu adevărat succesul familiei și al femeii creștin-ortodoxe. Sunt foarte importante afacerile, este foarte bună cariera, ești foarte bine văzută printr-o profesie deosebită, ești o bună mamă când te îngrijești de copiii tăi, dar toate acestea, numai dacă ai un adevărat partener de viață. Femeia nu poate trăi fără bărbatul din care a fost luată și căruia i-a fost dăruită. Parteneriatul, ca legătură strânsă dintre cei doi soți, trebuie să fie pe primul plan. Bărbatul trebuie să fie mai întâi de toate soț, apoi tată și, în cele din urmă, om de afaceri. Femeia trebuie să fie mai întâi soție, apoi mamă și, în cele din urmă, femeie-om de afaceri. Să căutăm mereu aurul din partenerul nostru.
Femeia se naște cu darul de mamă, dar sunt multe femei care de bunăvoie sau de nevoie nu pot fi mame biologice, iar pentru acestea sunt viabile cuvintele Mântuitorului spuse către Maica Domnului și adresate Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan: „Acesta este fiul tău și aceasta este mama ta”.
În spiritualitatea creștină întâlnim femeia creștină ca: fecioară, mamă, maică, maică preoteasă, soră, bunică ș.a. Ea este inima cea jertfitoare, plină de iubire, armonie, pace, bună înțelegere și are gust de liturghie.
Recapitularea. Aceasta este femeia creștin-ortodoxă și acesta este rolul ei în familie, Biserică și comunitatea creștin-ortodoxă: să fie mama tuturor celor vii, a tuturor celor care vor moșteni viața veșnică prin ascultarea și păzirea Cuvântului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul.
Asocierea și generalizarea. Prin urmare, femeia creștin-ortodoxă se poate împlini în oricare dintre rolurile pe care și le asumă cu responsabilitate: fecioară, soție, mamă, maică preoteasă, dar și femeie utilă comunității, toate acestea având la bază iubirea de Dumnezeu și de aproapele.
Aplicarea. Pornind de la învățătura Sfintei Scripturi și continuând cu scrierile Sfinților Părinți, femeia își poate asuma și înțelege locul și rolul său indiferent de epoca în care ar trăi, prin urmare, și în vremurile noastre. Chiar dacă presiunea societății contemporane este puternică, mai puternic trebuie și poate să fie pentru femeia credincioasă, creștin-ortodoxă, modelul Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, care reprezintă idealul de iubire, devotament, slujire și jertfelnicie, calități care duc la mântuire.
(Cateheză publicată în Ziarul Lumina din 2 septembrie 2013)
