Excursie cu final duhovnicesc la o parohie băcăuană: Elevii au aflat virtuțile pe care se bazează armonia în familie

Elevii școlii din Coșnea, județul Bacău, au participat marți, în cadrul programului educațional Săptămâna Verde, la o excursie până în satul învecinat Pajiștea. La capătul drumului, în biserica filiei din Pajiștea, părintele Daniel Apostoaie, parohul din Coșnea, i-a așteptat cu sfaturi duhovnicești și o mică agapă.

Copiii au ascultat cu atenție cuvintele așezate cu grijă în inimile lor, descoperind cât de prețioase sunt ascultarea, conlucrarea în familie și rugăciunea.

Ascultarea și conlucrarea, virtuțile din familie

Un moment aparte l-a constituit prezentarea modelului de ascultare față de părinți oferit de Pruncul Iisus față de Maica Sa și de Dreptul Iosif, un exemplu luminos pentru orice copil în relația cu părinții.

În Săptămâna Verde, elevii școlii din Coșnea, jud. Bacău, au făcut o excursie până în satul învecinat, Pajiștea. La capătul drumului, au descoperit și o perspectivă spirituală asupra relațiilor interumane. Foto credit: Parohia Coșnea

La final, părintele Daniel Apostoaie le-a mulțumit cadrelor didactice și îndrumătorilor din Coșnea pentru colaborare și pentru grija cu care îi însoțesc pe copii în formarea lor.

Copii receptivi

„Chiar dacă vremea a fost ploioasă și drumul era numai nămol, elevii au venit cu bucurie”, a relatat părintele Daniel Apostoaie pentru Basilica.ro.

„Au fost foarte atenți și receptivi. Am fost surprins plăcut de faptul că parcă ar mai fi vrut să asculte mai mult.”

În timpul agapei de la final, copiii au pus întrebări despre obiectele liturgice și rolul lor și au dialogat cu preotul și cadrele didactice pe diverse teme de interes pentru ei.

Copiii din Coșnea în fața bisericuței filiei din Pajiștea, jud. Bacău. Foto credit: Parohia Coșnea

„Atât eu, cât și elevii am rămas cu o bucurie duhovnicească pe care ne propunem să o continuăm prin alte întâlniri viitoare”, a mai spus parohul din Coșnea.


Părintele Daniel Apostoaie, întors din diaspora, este paroh la Coșnea, comuna Agăș. Parohia are o filie la Pajiștea. Școala Gimnazială din Coșnea are câte o clasă de grădiniță, o clasă pentru elevii din clasele 0-IV și o clasă pentru elevii din clasele V-VIII.

Vezi și:

Foto credit: Parohia Coșnea


Știri recente