Îmi pică câteodată privirea pe o paletă de culori din natură. O beție de nuanțe pe care nu mă mai satur să o privesc. Mă pierd, mă adâncesc în ea. Petale de flori, apus de soare la mare ori … poate (doar) fețele bucuroase ale celor care țin la mine. O primăvară lăuntrică este gata să irupă în mine în oricare dintre aceste momente. Mă bucur de viață, de faptul că sunt, că trăim …
Știu de fiica unui guvernator, persoană cu mari responsabilități, care nu putea gusta din toate acestea. Din simplul motiv că nu putea vedea. Desigur, avea un tată care o iubea mult. Dar (ca orice tată care nu este din Ceruri) puterile lui erau limitate. Nu o putea ajuta în acest sens.
Se întâmplă însă ca acest guvernator să fi fost pus, prin poziția sa profesională, în contact cu un călcător de lege.
Vrând să lămurească vinovăția acestuia, i se va întâmpla un lucru uimitor. Călcătorul de lege îi tot vorbea de un oarecare Iisus, răstignit şi înviat, a Cărui viață însăși e o minune de la un capăt la altul, presărată cu minuni. Şi atunci îl provoacă pe răufăcător: îți dau drumul cu condiţia ca Hristos al tău să facă o minune cu fata mea.
Aici ieșim din logica omenească a posibilităților, Dumnezeu nu se poticnește in astfel de detalii: efectiv minunea se împlini. Istoria consemnează, fata primi simțul vederii. Adică, să fie limpede, bucuria aceea imensă de a se putea bucura de chipurile celor dragi, de lumea din jur în frumusețea culorilor ei … viața !
Ce a urmat? Convertire în masă în familia guvernatorului, idoli sfărâmați, vieți bulversate de descoperirea lui Hristos. Prin cine?
Prin Valentin. Așa îl cheamă pe acest călcător de lege, a cărui vinovăție era (doar) de a fi fost îndrăgostit. De Dumnezeul cel Viu.
Înainte de a fi martirizat (tradiția occidentală îl sărbătorește astăzi) acest îndrăgostit de Dumnezeu îi scrie o scrisoare de rămas bun fetei guvernatorului semnând cu „de la Valentin al tău”.
Cel mai probabil că lectura făcută peste veacuri, cu o tot mai diminuată cunoaștere a vieții protagoniștilor si a calității iubirii trăite de aceștia, a basculat înțelegerea în zona mai accesibilă maselor, părăsind simțirea duhovnicească și adresându-se registrului declarației de dragoste comune între un el și o ea.
Noi însă știm. Este ziua îndrăgostiților de Dumnezeu. A iubirii care dă vedere și percepție duhovnicească a realității. Și, deopotrivă, a celor care, îndrăgostiți unul de altul fiind, se bucură să se descopere unul pe altul cu fețe luminate întru Cel care dorește cel mai tare să fie fericiți … enjoy!
Text semnat de pr. Răzvan Ionescu
