Sfintele icoane fac parte din mărturisirea dreptei credinţe, încât nimeni nu poate fi ortodox dacă nu cinsteşte sfintele icoane, spune Părintele Patriarh şi evidenţiază că acestea nu se adaugă la credinţa ortodoxă ca o anexă, ci o exprimă într-o formă completă.
În fiecare an cinstim în data de 2 februarie cinstim Întâmpinarea Domnului. Acest praznic reprezintă celebrarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, conformându-se legii (Lev. 12, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi Dreptul Simeon (Luca 2, 22 s.u.). Aceasta se serbează la 40 de zile după Naştere, adică la 2 februarie.
Prima menţiune documentară despre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria (sec. IV). O altă menţiune istorică este cea a Sfântului Chiril al Ierusalimului (381) care a lăsat posterităţii un panegiric la această sărbătoare. Mărturiile despre existenţa sărbătorii se înmulţesc spre sfârşitul secolului V, după cum aflăm din Liturgica generală a părintelui Ene Branişte. Pe la începutul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea că sărbătoarea Întâmpinării ar fi fost de curând introdusă la Ierusalim şi că era necunoscută la Antiohia. Dar, între timp, s-a descoperit o omilie inedită a Sf. Ioan Gură de Aur, la Antiohia (deci, între 386-398), la sărbătoarea „Curăţirii Mariei”, omilie care s-a dovedit autentică.
În continuare vă vom prezenta explicativ modul în care este zugrăvită scena Întâmpinării Domnului.
Icoana sărbătorii ne dezvăluie patru personaje grupate în jurul Pruncului Iisus. Pruncul nu apare înfăşat, ci îmbrăcat în tunica, binecuvântând. Baldachinul şi sfânta masă pictate în icoană indică locul unde se desfăşoară evenimentul, fiind modul simplu, schematic, de a reprezenta un templu. Icoana ne înfăţişează pe Maica Domnului apropiindu-se de dreptul Simeon, care se află în faţa Sfintei Mese sau într-o latură a ei. Fecioara Maria îl ţine pe Pruncul Hristos în braţe şi i-L întinde lui Simeon. După cum aflăm din volumul semnat de teologul Constantine Cavarnos, Ghid de Iconografie bizantină, „iconarii vechi, care aveau o înţelegere mai profundă a principiilor iconografice decât cei moderni, îl reprezentau pe Hristos – cea mai importantă figură din această scenă – în centru sau aproape de centru. Aceasta, după principiul perspectivei psihologice”.
În general, dreptul Simeon este pictat cu părul alb şi cu o expresie de cutremurare, privind la Prunc sau ţinându-L în braţe. Expresia chipului lui Simeon, ne spune C. Cavarnos, aminteşte de cuvintele pe care Sfântul Evanghelist Luca i le atribuie: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace” (Lc. 2, 29).
Maica Domnului este înfăţişată tânără, iar în reprezentările în care nu îl ţine pe Hristos în braţe, mâna ei dreaptă stă întinsă într-un gest de rugăciune. În spatele Maicii Domnului este zugrăvit dreptul Iosif care ţine, într-o colivie, două turturele pe care le aduce la templu, după Legea mozaică (cf. Lv. 5, 7: Iar de nu va fi în stare să aducă jertfă o oaie, pentru vina păcatului său, să aducă Domnului două turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfă pentru păcat, iar altul ardere de tot).
În unele reprezentări ale acestui eveniment, în spatele lui Iosif sau în spatele lui Simeon, ori între Maica Domnului şi Iosif, se află prorociţa Ana, fiica lui Fanuel. Conform relatării despre ea din Evanghelia după Luca, Ana este înfăţişată ca o femeie bătrână. Ţine în mână un filacter desfăşurat pe care stă scris: „Pruncul a întărit cerul şi pământul”.
Primele reprezentari ale acestui praznic se păstrează pe mozaicul de la Basilica „Santa Maria Maggiore“ din Roma (secolul al V-lea) şi pe relicvarul din Muzeul Lateran (secolele V-VI).
***
Aducerea lui Hristos la templu este descrisă pe larg de Sfântul Ev. Luca (cap. 2, vs. 22 – 40):
În vremea aceea au adus părinţii pe Iisus Pruncul în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului precum este scris în legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească, să fie închinat Domnului şi să dea jertfă, cum zice în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Dar iată, era un om în Ierusalim, anume Simeon; şi omul acela era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Iar el era înştiinţat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu, tocmai când părinţii aduceau acolo pe Iisus Pruncul, ca să facă pentru Dânsul după obiceiul legii. Atunci Simeon a luat Pruncul în braţele sale, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: acum, liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de cele grăite despre Prunc. Şi Simeon i-a binecuvântat, iar către Maria, mama Lui, a zis: iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel şi ca un semn, care va stârni împotriviri. Iar prin însuşi sufletul tău va trece sabie, ca să se dea pe faţă gândurile din multe inimi. Mai era acolo proorociţa Ana, fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe, care trăise cu bărbatul ei numai şapte ani de la căsătorie. Iar de optzeci şi patru de ani era văduvă şi nu se depărta de la templu, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea, în posturi şi în rugăciuni. În ceasul acela, venind şi ea acolo şi aducând, de faţă cu toţi, slavă lui Dumnezeu, vorbea despre Prunc tuturor celor care aşteptau mântuirea lui Israel. După ce părinţii, au săvârşit toate, potrivit legii Domnului, s-au întors în Galileea, în oraşul lor Nazaret. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul.
