Episcopul Iustin despre tradiţiile de Crăciun din Maramureş

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului, a acceptat să ne vorbească despre câteva dintre tradiţiile de Naşterea Domnului din Maramureş – „Țara Crăciunului”.

„Dacă există un loc anume în care bucuria Crăciunului să fie simțită, trăită și împărtășită plenar, acest loc este Maramureșul. Aici, în Maramureș, Dumnezeu a revărsat în sufletele creștinilor bucuria Nașterii Fiului Său cu asupră de măsură”, precizează ierarhul născut în Rozavlea Maramureșului Voievodal.

„Crăciunul, însă, este sărbătoarea familiei, sărbătoarea bucuriei, sărbătoarea copilăriei”, spune ierarhul care subliniază că „tot ce ține de sărbătorile creștine și de obiceiurile bune se învață în familie și apoi se practică în societate”.

Raportându-se la perioada comunistă, Preasfinţia Sa a notat faptul că „viața creștină se trăia în Maramureș fără nici un fel de îngrădire”.

„Nici nu ar fi putut regimul comunist ateu să-i oprească pe maramureșeni să-și țină sărbătorile și să-și păstreze tradițiile. Au acceptat multe decizii ale regimului legate de organizarea statală și administraţia teritorială, dar de cele sfinte nu au permis să se atingă nimeni”.


Vă lăsăm să descoperiţi tradiţiile de Crăciun prin cuvintele Preasfinţitului Părinte Iustin:

Dacă există un loc anume în care bucuria Crăciunului să fie simțită, trăită și împărtășită plenar, acest loc este Maramureșul. Aici, în Maramureș, Dumnezeu a revărsat în sufletele creștinilor bucuria Nașterii Fiului Său cu asupră de măsură.

Toate sărbătorile și praznicele mari și sfinte sunt ținute cu sfințenie. Viața de la naștere la mormânt, adică de la intrarea în lumea văzută și viața bisericii, prin botez, până la ieșirea din ea și intrarea în lumea lui Dumnezeu, se desfășoară în ritmul și respirația sărbătorilor.

Dacă toate sărbătorile sunt păzite cu sfințenie și fidelitate, păstrând toate obiceiurile strămoșești legate de ele, Crăciunul are ceva aparte. Familia creștină din satele Maramureșului este o biserică în miniatură, mama este pedagogul transmiterii tuturor așezămintelor părintești, iar tatăl este sacerdotul care ține cârma și stâlpul care asigură stabilitatea și existența.

Tot ce ține de sărbătorile creștine și de obiceiurile bune se învață în familie și apoi se practică în societate. Biserica, prin păstorul lui Hristos, confirmă și întărește predaniile părintești, le amplifică, le cristalizează și le așează, prin rânduieli sfinte, în sufletele și viața fiecărui fiu al lui Dumnezeu.

Crăciunul, însă, este sărbătoarea familiei, sărbătoarea bucuriei, sărbătoarea copilăriei. Din fragedă copilărie pruncuții sunt crescuți în duhul acestei sărbători, învățați obiceiul colindatului, păstrând din generație în generație colindele străbune. În fiecare familie se păstrează de la bunici, sau chiar de la străbunici o colindă anume, iar la nivel de comunitate există o colindă, sau două, pe care le colindă toți.

În perioada postului Crăciunului, în șezătorile care se organizează și sunt găzduite de unele familii, fetele și feciorii care vin în șezătoare, încep din 6 Decembrie, de la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, să colinde, organizându-se în cete de colindători de până la 20 de persoane, feciori și fete, numărul cetelor de colindători putând fi mai mare sau mai mic, în funcție de mărimea localității.

Regula colindatului este astfel: seara, pe lumină, colindă cetele de copii. După ce se înnoptează încep să colinde tinerii majori, iar mai târziu feciorii și fetele, până spre ora 24:00. De la ora 24:00 încep să colinde familiile, bărbații și femeile, până spre ora 2:00 dimineața, iar pe la ora 3:00, la primul cântat al cocoșilor, colindă bătrânii, în general colinde străvechi și foarte valoroase.

În acest concert sublim răsună satele, văile, dealurile și munții, cerul și pământul, noaptea în sine transformându-se într-o simfonie unică pe care oamenii și îngerii o cântă laolaltă: „Astăzi s-a făcut lumină, pe pământu-ntunecat / Căci Hristos din Cer coboară, să Se nască Împărat.

Iată de ce, eseistul, poetul și prozatorul Iordan Chimet, prieten cu Nicolae  Steinhardt, i-a spus, după ce a cunoscut Rohia, că este „Țara Crăciunului”, zicere consemnată de Nicolae Steinhardt în Cartea de Aur a Mănăstirii Rohia și datată în 10 noiembrie 1973, la prima vizită pe care a făcut-o la Mănăstirea Rohia.

Desigur că Rohia și întreg Maramureșul este „Țara Crăciunului”, este pământul bucuriilor sfinte, pe care Fiul lui Dumnezeu le-a adus omenirii prin nașterea Sa.

Copilăria noastră a fost luminată, binecuvântată, împodobită și fericită de aceste trăiri sfinte prin colind, care, adunate an de an, devin o zestre spirituală ce nu poate fi egalata de nimic din ce este material. Ea se primește în dar și se dăruiește mai departe cu dragoste creștină și iubire divină.

În prima și a doua zi de Crăciun, în curtea bisericii, unde era adunat satul întreg, după Sfânta Liturghie și colindul comun dinlăuntru, un grup de feciori din sat prezentau o piesă de teatru religios, de inspirație populară, numită „Viflaimul”.

Era „capodopera” sărbătorilor, așteptată cu multă emoție și nerăbdare, în special de copii. Piesa reprezintă Nașterea Domnului în Betleem, venirea păstorilor, a crailor din Răsărit, atitudinea lui Irod, uciderea pruncilor și, alături de Irod, câteva personaje ciudate din lumea întunecată a lui, care fac deliciul copiilor prin costumația lor stridentă, stranie si arhaică, cu elemente ancestrale dacice și celtice. De colindat se colindă până la Anul Nou, inclusiv.

După slujba de la biserică, tinerii și tinerele se plimbă pe drum pe o distanță de aproximativ 500 de metri în centrul satului, această plimbare fiind de fapt o paradă a portului popular unde feciorii și fetele își prezintă costumele, dar, întrucât suntem deja în câșlegi se vor vedea plimbându-se perechi de feciori cu fete care deja au luat decizia de a se cununa civil și religios și a face nuntă mare și frumoasă până la începutul Postului Mare. Cât de frumoasă, firească și normală era și încă mai este viața creștină in Maramureș!

Au trecut peste 40 de ani de când făceam parte din viața acestor comunități  și sate binecuvântate din Maramureș, mie hotărându-mi Dumnezeu venirea pe lume in urmă cu 58 de ani în Rozavlea Maramureșului Voievodal. Îmi place să-mi amintesc, să spun credincioșilor de astăzi și să mărturisesc în acest fel că, deși eram în plin comunism, viața creștină se trăia în Maramureș fără nici un fel de îngrădire.

Nici nu ar fi putut regimul comunist ateu să-i oprească pe maramureșeni să-și țină sărbătorile și să-și păstreze tradițiile. Au acceptat multe decizii ale regimului legate de organizarea statală și administraţia teritorială, dar de cele sfinte nu au permis să se atingă nimeni. Ei nu au știut să stea în genunchi în fața nimănui dintre pământeni, decât în fața lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. (Ce bine ar fi sa ia aminte conducătorii de astăzi care conduc poporul, că: „În genunchi nu se stă decât în fața lui Dumnezeu”, așa cum spun maramureșenii.)

Astăzi, când trec în călătoriile mele pastorale prin satele Maramureșului, în duminici și sărbători, întorcându-mă de la diferite evenimente bisericești, hramuri de mănăstiri, sfințiri, resfințiri de biserici, nu mai am bucuria să văd centrul localității plin de feciori și fete ca odinioară, aceștia fiind, majoritatea, plecați afară din țară pentru un trai mai bun și un viitor mai sigur, din punct de vedere material.

40% din maramureșeni și sătmăreni sunt plecați în străinătate, dar totuși, de sărbătorile mari, de Crăciun, de Paști și de Sfântă Mărie Mare, majoritatea se întorc acasă în satul și familia lor, în biserica copilăriei și locul bucuriei, pe care nu le pot găsi nicăieri în lume și acestea nu pot fi cumpărate pentru că nu au preț, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu.

În cuvântul nostru pastoral, pe care îl adresăm clerului și credincioșilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, de Crăciun și de Sfintele Paști, avem întotdeauna, la final, un mesaj către tineri.

În mesajul nostru îi îndemnăm, cu părintească dragoste și purtare de grijă, să-și iubească moștenirea unică pe care o au ca dar de la Dumnezeu: Familia și părinții, biserica și preotul care i-a botezat și încreștinat închinându-i la sfintele icoane împărătești, dascălii care i-au învățat taina scrisului și a cititului și pe toți consătenii și prietenii copilăriei lor, ca pe o bogăție unică și irepetabilă care a contribuit și contribuie decisiv la formarea personalității fiecăruia dintre noi.

Avem multă bucurie că ne ascultă și, sub îndrumarea preoților și a profesorilor de religie, continuă an de an să aducă bucuria colindului însoțită și înnobilată de frumusețea graiului și a portului popular din fiecare zonă etno-folclorica.

Aceasta este speranța noastră, a părinților slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești, a părinților care i-au născut și crescut și, în cele din urmă, speranța și viitorul neamului nostru românesc cel dreptcredincios și iubitor de Hristos, pentru care fiecare generație asigură dăinuirea și toate împreună, cele plecate în lumea lui Dumnezeu și cele prezente și cele viitoare, nemurirea acestui popor binecredincios de eroi, martiri și sfinți.

† IUSTIN

Episcopul Maramureșului și Sătmarului

Foto credit: Episcopia Maramureşului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Proiectul Biserica Online continuă

Am început Biserica Online anul trecut în septembrie cu mai multe recomandări privind comportamentul unei parohii pe Facebook, apoi în noiembrie am trecut la Instagram. Următorul material va cuprinde mai multe recomandări despre Instastory şi…