Preasfinţitul Părinte Siluan indică, într-un mesaj pastoral, pericolul în care se află omul contemporan. „Autosuficiența și siguranța, ce îl caracterizează, îi dau impresia de a fi împlinit”, precizează ierarhul care prezintă pocăinţa ca soluţie pentru ieşirea din această situaţie primejdioasă pentru suflet.
„Ni se potrivește îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă preschimbaţi, prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Rom. 12, 2)”.
Ierarhul explică faptul că „înnoirea minții este, de fapt, pocăința, adică lepădarea principiilor de viață ale omului cel vechi (cf. Efes. 4, 22) și înlocuirea lor cu cele ale omului cel nou, cel după Dumnezeu (cf. Efes. 4, 24)”.
Episcopul Siluan al Italiei atrage atenţia că „a căuta să te asemeni cu modelele acestei lumi căzute și rătăcite înseamnă, mai devreme sau mai târziu, a te lăsa biruit și stăpânit de ea”.
Fapt pentru care, spune el, „vrednic de luat în seamă este îndemnul Apostolului (Ioan), ce zice: Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume – pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții. Căci și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (1 In. 2, 15-17). Și tot el adaugă: Nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi proroci mincinoşi au ieşit în lume (1 In. 4, 1)”.
Preasfinţia Sa spune că „dezorientarea şi confuzia ce-i caracterizează pe fiii acestei lumi, constituie, așadar, un teren propice pentru rătăcire și pentru pierderea țelului, chiar și atunci când e vorba de cei aleși”.
Însă, menţionează ierarhul, „Dumnezeul nostru a pus, întru mântuire, pocăința, adică posibilitatea de a se schimba macazul pe calea vieții și de a nu se merge, în mod fatalist și automat (teleghidat), pe calea deja trasată a fericirii propuse de gândirea unică a societății multilateral dezvoltate, pe care omul a plăsmuit-o după propriu-i chip și asemănare…”
„Pocăința sau schimbarea propriei gândiri și a viziunii asupra propriei viețuiri și deveniri presupune înscrierea pe calea cea strâmtă, ce duce la viață (cf. Mt. 7, 14), cale ce nu este presărată cu flori, ci, mai degrabă, cu spinii încercărilor și ai suferințelor – Crucea. Dar finalitatea acestei binecuvântate căi este bucuria a toată lumea, desăvâșire, tărie, putere și neclintire!”
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
