Episcopia de Bălți a organizat simpozionul omagial „Credință, continuitate și identitate națională în Basarabia”

Episcopia de Bălți, în parteneriat cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a organizat, marți, Simpozionul Omagial „Credință, Continuitate și Identitate Națională în Basarabia”.

Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a spus că acest eveniment și-a propus să aibă un rol în formarea duhovnicească a tinerilor care au participat la lucrări.

„Astăzi, în cadrul simpozionului, am vorbit despre credința și despre identitatea națională în spațiul Basarabiei și, în mod special, ne-am orientat către partea de nord, spațiul canonic al Episcopiei de Bălți”.

„Pentru noi, acest simpozion are o însemnătate mare pentru că l-am organizat în mijlocul tinerilor de aici, de la Universitate, și credem că ceea ce au auzit ei astăzi aici le va fi de mare folos în creșterea lor spirituală, în creșterea lor duhovnicească”, a declarat Preasfinția Sa la Trinitas TV.

Istoria devine vie, dacă nu o cunoști

Conferențiarul Lidia Pădureac, prim-prorector al Universității de Stat din Bălți, a remarcat importanța evenimentului pentru instituția pe care o reprezintă.

„Astăzi a avut loc un eveniment deosebit aici la noi, la Universitate, în semn de respect față de înaintașii neamului și față de toți cei care au contribuit la consolidarea identității naționale în întreg spațiul românesc”, a spus domnia sa.

Arhimandritul Nicodim Petre, din partea Arhiepiscopiei Iașilor, a vorbit tinerilor prezenți despre mărturisitorii ortodocși din temnițele comuniste.

„Studenții au nevoie să cunoască istoria, pentru a învăța din istorie și nu a învăța din experiența proprie, din suferința proprie. Am făcut referire la preoții martiri din temnițele comuniste, dar și la preoții din Biserica Ortodoxă Română care au rezistat și după închisorile comuniste și care au mărturisit și înainte de temnițe și în temnițe și apoi după temniță credința creștină și valorile noastre românești”, a spus și părintele arhimandrit.

Evenimentul a făcut parte din programul Anului omagial și comemorativ 2025.

Foto credit: Biserica „Sfânta Parascheva” Strășeni / Facebook


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…