Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a efectuat miercuri o vizită la Mănăstirea Cernica, unde s-a întâlnit cu părintele stareț, arhimandritul Vasile Pârjol.
Ierarhul s-a închinat la sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ale Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, precum și la moaștele Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, aflate în incinta mănăstirii.
„Părintele stareț ne-a prezentat cu bucurie istoria și multe din comorile duhovnicești și culturale ale mănăstirii”, a transmis Preasfinția Sa.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reveni anul viitor cu un grup de credincioși din Germania, în cadrul unui pelerinaj la mănăstirile și sfinții din partea de sud a României”, a mai precizat ierarhul.
Foto credit: Facebook / Episcop Sofian Brașoveanul





