Arhimandritul Samuel Cristea a fost hirotonit arhiereu duminică, la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Preasfinția Sa este noul episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, purtând titulatura de Bistrițeanul.
Hirotonia a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, condus de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Din sobor au făcut parte: Mitropolitul Ioan al Banatului, Episcopii Ignatie al Hușilor, Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Visarion al Tulcii, Benedict al Sălajului, Macarie al Europei de Nord, Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Predica la Sfânta Liturghie a fost rostită de Mitropolitul Ioan al Banatului care a prezentat aspecte din dialogul Mântuitorului Iisus Hristos cu Nicodim.
„Hristos-Domnul văzând că are în faţă un om însetat după Dumnezeu, dialogul între Nicodim şi Hristos este la un nivel înalt. Încă nu este teolog care să fi putut pătrunde în negrăita taină a tuturor acestor cuvinte rostite de Hristos. Şi îi spune că, de nu se va naşte de sus, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu, şi apoi continuă Hristos, grăindu-i: Nimeni nu S-a suit la cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului”.
Înaltpreasfinția Sa a explicat că Nicodim nu a înțeles pe deplin ceea ce i-a spus Mântuitorul.
„A auzit Nicodim cuvintele, dar n-a înţeles, încă nu-i descoperise Hristos-Domnul că El este, dar a spus Fiul Omului pentru că mai târziu i se va descoperi şi lui Nicodim, mai ales atunci când va aduce miresme pentru ungerea Trupului lui Hristos pentru a fi pus în mormânt”.
Mitropolitul Ioan l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul și a amintit că au fost colegi de clasă la Sibiu.
„Dumnezeu să dăruiască mult har Preasfinţitului Părinte Samuel, astăzi hirotonit, cu care m-a învrednicit Dumnezeu să stau zi de zi, patru ani, în aceeaşi clasă, la Sibiu. Dumnezeu har să îi dăruiască, pentru că vas al inimii ales este şi să toarne Dumnezeu har într-însul. Dumnezeu să îl binecuvânteze şi să vă poată împărtăşi câte o fărâmiţă din taina iubirii lui Dumnezeu”, a încheiat Mitropolit Banatului.
Instalarea noului ierarh
După Sfânta Liturghie, a avut loc ceremonia de instalare a noului ierarh. Preasfințitul Părinte Iustin a citit actul patriarhal de confirmare a Preasfinţitului Părinte Samuel Bistriţeanul ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

În continuare, Mitropolitul Andrei i-a înmânat Preasfinţitului Părinte Samuel Bistriţeanul o cruce de binecuvântare, oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și celelalte însemne arhierești.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a subliniat că noul Episcop trebuie să îi iubească pe toţi credincioşii, pentru că, aflaţi în necazuri şi suferinţe, oamenii au nevoie de iubirea Bisericii şi a ierarhului lor.
„Întâi de toate, Preasfinţia Voastră va trebui să îi primiţi pe toţi, absolut pe toţi, tineri şi bătrâni, titraţi şi oameni simpli, bogaţi şi săraci, cu aceeaşi dragoste, pentru că toţi ne sunt încredinţaţi nouă pentru a-i duce pe calea mântuirii”.
Mitropolitul Andrei l-a îndemnat pe Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul să se roage pentru toţi credincioşii, dar şi să le poarte greutăţile care apasă pe umerii lor: „Episcopul trebuie să îi ajute pe toţi să îşi ducă crucea înainte”.
Temelia slujirii
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a vorbit despre misiunea episcopului, subliniind că temelia acesteia este rugăciunea, ascultarea și responsabilitatea față de comunitate.
„Ascultarea lui Hristos față de Tatăl este temelia slujirii Sale față de lume. Episcopii sunt icoane ale pilduirii Arhiereului celui Mare, Iisus Hristos, și chipuri văzute ale prezenței Lui între oameni. Episcopii Bisericii sunt, așa cum scrie Sfântul Apostol Pavel, slujitori ai lui Hristos și iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”.

„Pentru împlinirea slujirii mele cer rugăciunile și povățuirea Maicii Domnului, a Sfinților Proroci Ioan Botezătorul, al cărui nume l-am primit la botez, și Samuel, al cărui nume îl port de la călugărie. Mă voi strădui să-mi amintesc mereu de cuvintele lui: Ascultarea este mai bună decât jertfa, și supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este un păcat la fel ca vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli (1 Regi 15, 22-23)”, a adăugat ierarhul.
Preasfinția Sa și-a încheiat cuvântul adresând mulțumiri celor care au contribuit la formarea Sa duhovnicească și intelectuală.
Mesajul Secretarului de Stat pentru Culte
Ceremonia solemnă s-a încheiat cu mesajul transmis de Ciprian-Vasile Olinici, Secretarul de Stat pentru Culte.
„Preasfinţia Voastră păşiţi astăzi pe o treaptă înaltă şi plină de responsabilitate pe care Statul român, prin instituţia de specialitate, de relaţii cu cultele, o apreciază în mod deosebit, pentru că, în istoria europeană şi în istoria naţională, episcopatul a avut un rol fundamental în formarea civilizaţiei şi în formarea comunităţilor de credinţă, în păstrarea unităţii, în păstrarea păcii sociale şi în cultivarea culturii”.
Secretarul de Stat pentru Culte a apreciat că Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul rămâne ucenic al Mitropolitului Andrei.
„Sunt convins că această alegere, având în vedere experienţa spirituală, pastorală şi chipul blândeţii Preasfinţiei Voastre, este o alegere care va îmbogăţi partea aceasta de ţară, atât de frumoasă, spiritualitatea din Cluj, din cele două judeţe, Cluj şi Bistriţa, iar pe de altă parte, slujirea Preasfinţiei Voastre este, de fapt, o continuare a celor 35 de ani închinaţi Bisericii”.
Ciprian Vasile Olinici l-a felicitat pe noul ierarh manifestându-și dorința unei conlucrări rodnice.
La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților locale, civile și militare, oameni de cultură, în frunte cu acad. Ioan-Aurel Pop, numeroși preoți, călugări și credincioși.
Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim





