Puține teme acasă, puține ore de curs și evaluare fără note în școala generală. Acestea sunt câteva dintre metodele de reușită ale modelului educațional finlandez, învățământ asigurat de stat 100%. Însă una dintre cele mai remarcabile politici este sistemul de evaluare a elevului, care își propune ca scop dezvoltarea educației în detrimentul competiției, adică a comparației.
PISA și CEDO au considerat, în urma evaluărilor din intervalul 2006-2010, că cel mai bun sistem de învățământ din lume este modelul adoptat de Finlanda. Cifrele vorbesc de la sine: 93% dintre liceenii finlandezi devin absolvenți, 43% dintre elevii de liceu urmează profile vocaționale, 66% dintre absolvenții de liceu sunt acceptați la facultate, diferența dintre cel mai slab și cel mai inteligent elev este cea mai mică din lume, Finlanda are același număr de profesori ca și New Yorkul, însă mult mai puțini elevi (600.000 elevi comparativ cu 1,1 milion elevi), și alte apogeuri asemănătoare1. Sigur că toate aceste rezultate confirmă statutul conferit profesorului în Finlanda, care este considerat la același nivel cu medicul și avocatul, iar după unele publicații meseria de profesor este percepută ca și cea mai înaltă considerație în societatea finlandeză. Pe lângă o pregătire excepțională și o dedicare totală pedagogiei – care nu aduc vreun bonus financiar! -, profesorii se concentrează pe formarea tânărului, într-un mod personal pe cât le este accesibil cu putință. Ceea ce occidentalii au denumit modernizarea învățământului finlandez se traduce mai curând ca personalizarea educației, fără a fi recurs obligatoriu la tehnologii de ultimă generație, cum ar fi platformele e-Learning sau BDI Agent. De ce am numi reforma învățământului finlandez personalizarea educației? Cum reușește relaxarea programului școlar să genereze performanțe la nivel mondial? Și cum ajung profesorii să fie profund respectați de întreaga societate finlandeză, inclusiv de către elevi, astăzi, când etica se confruntă tot mai des cu schimbări de valori? Iată câteva întrebări, unele cu un conținut paradoxal, care suscită interesul statelor cu tradiție în învățământul de calitate.
Notele și riscul comparației neloiale
Una dintre politicile care atrag atenția o reprezintă sistemul de evaluare a elevului. În școala generală (1-6), elevii finlandezi nu sunt evaluați prin intermediul notelor. Metoda urmărește să insufle fiecărui elev un nivel înalt de încredere și stima de sine. Deși profesorii îi testează periodic, notele nu sunt trecute nicăieri și nu sunt comunicate părinților, nici elevilor, iar acest fapt este posibil pentru că nu există un sistem de evaluare centralizat. Notările reprezintă mai curând niște indicatori pentru profesori, în funcție de care știu cum să se repereze la fiecare copil în parte: profesorul observă care este nivelul de cunoștințe, ce probleme întâmpină la învățat sau dacă a fost ceva greșit în modul de predare (în abordarea subiectului), stabilește împreună cu părinții o programă specifică pentru studiu. În urma adoptării acestui sistem de evaluare, rata de absolvire a ciclului primar în școlile finlandeze este de 99%.
În contextul actual – la nivel etic, cultural și psihologic – notele încep să devină predictori ineficienți și instabili, adesea irelevanți (sau neloiali) în evaluarea elevului sau studentului, cu atât mai mult cu cât voința de putere tinde să corupă balanța calității în favoarea cantității. Dincolo de orice critică a sistemelor de învățământ de pe mapamond, de-a lungul timpului s-a putut observa că orice evaluare comparativă face loc concurenței și orice concurență implică ideea de comparație, chiar și atunci când nu acesta este scopul. Dacă urmărim firul, nota a devenit sinonimică cu un anumit nivel în concurență, concurența aduce cu sine comparația, iar comparația cu un oricare celălalt riscă să dea naștere mai curând invidiei decât perseverenței (deși există și o motivație negativă antrenată de invidie, care însă intră într-un cerc vicios asumat cu consecințe în plan psihosomatic).
Într-o altă optică, notele reprezintă un mijloc de recompensă și concurență (formă de motivație), sau obstacol în calea dezvoltării competențelor personale? Oamenii sunt diferiți și au diferite talente. Nu toți sunt la fel, nici nu dispun toți de aceeași capacitate intelectuală. Unii sunt dotați cu inteligență matematică, alții cu inteligență artistică, unii dispun de un IQ remarcabil, în timp ce alții se evidențiază prin EQ, SQ. Școala îl formează pe om, îi capacitează talentele, nu îl standardizează. Atunci, în acest context, nota devine mijloc de discriminare?
Autoevaluarea – formă de asceză?
Privind retrospectiv în istorie, comparația cu celălalt, iar nu cu Modelul, este cea care distruge și cea responsabilă pentru degenerarea modului de autoevaluare prin reducția de la persoană la individ, de la dorința de a fi împreună cu ceilalți la dorința de autoafirmare, adică de la o vedere de tip „cineva între alți cineva” la o vedere de tip „eu” (un joc independent). Prima ucidere din istorie a plecat de la o comparație înțeleasă greșit. Cain a văzut că fumul de la jertfa lui nu s-a îndreptat către cer și a interpretat acest semn – atenție! – prin comparație cu jertfa fratelui său, Abel. Însă Cain a omis că Dumnezeu este personal și vede pe fiecare în mod unic, așa cum este el, fără să-l compare cu celălalt. Acest fapt îl re-confirmă Hristos într-un cunoscut episod, după Înviere, când îi răspunde lui Petru, îndreptându-i vederea de la indiscreția vederii comparative: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te privește? Tu urmează-Mă pe Mine!” (In. 21, 20-22).
Pe de altă parte, același Cain – care a interpretat semnul fără să-i cunoască totuși cu certitudine semnificația – a văzut în Abel un concurent, nu un frate2. În acest context, Cain dezvoltă firul comparației și ajunge la ucidere (eliminarea celui care i-a creat neplăcerea), în loc să ia seama la sine însuși. „Am greșit? Cu ce am greșit? Ce pot face acum (pentru că acum este «timpul» lui Dumnezeu)?” Sfinții Părinții pun în lumină faptul că judecata de sine sau osândirea de sine dă naștere pocăinței, însă unei pocăințe revelatoare și creatoare care îl scoate pe om din deznădejde și din deprimare. De aceea, timpul ascetic merge întotdeauna în sensul metaniei (teo-logia durerii): rănirea (căderea), căința și starea de mulțumire (omul se ridică îndreptat și cu o recunoștință vie)3.
Așadar, în lumina scrierilor ascetice și ale reperelor biblice, sistemul de învățământ finlandez ne pare o alternativă cu un foarte fin simț al ethosului, foarte practic în viața cotidiană. Faptul că în școala generală nu se recurge la note, însă încurajează autoevaluarea individuală (a elevului, a profesorului) și a școlii4 denotă importanța pe care o acordă îmbunătățirii propriului mod de învățare/predare și corespunde unui raport CEDO – Finlanda: accent pe dezvoltare în loc de competiție și comparație.
Note: 1 http://www.businessinsider.com/finlands-education-system-best-in-world…
2 Foarte interesantă perspectivă, dacă o luăm în sens invers, de astă dată, și încercăm să vedem în fiecare un frate sau un apropiat, pentru că, istoric vorbind, provenim din aceiași părinți, din aceeași genă;
3 Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 247-253
4 http://www.minedu.fi/export/sites/default/OPM/Julkaisut/2009/liitteet/op…, The Finnish education system and PISA
(Articol realizat de Marta Grădinaru și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 03 martie 2013)
